Un decalog pentru România
„Democraţia se confundă, pentru mine, cu suveranitatea naţională” (Charles de Gaulle)
1. Întrebarea de start e dacă vrem o ţară sau altceva?
Ţara presupune să ai toate atribuţiile unui cetăţean, în care alegi şi eşti ales, îţi stabileşti mersul prezentului şi proiecţia viitorului, fără ingerinţe din exterior sau ale unor structuri subterane, care au acaparat economia, politica şi, implicit, viaţa socială.
În ambele situaţii, nu este exclusă prosperitatea, diferanţa constând în cine are controlul, pachetul majoritar al acţiunilor, dacă folosim terminologia societăţilor comerciale.
Lumea poate să trăiască oricum, din asta nu se crapă, cetăţean sau ins manevrat de nu ştiu cine, depinde de orgoliu, de câtă demnitate are populaţia.
În prezent, România e o ţară doar cu numele, o formă fără fond, după formularea lui Titu Maiorescu. Economia nu-i mai aparţine, aproape nici pământurile, iar factorii politici sunt nişte marionete, ticăloase, fiindcă-şi acceptă starea. Votul mai că nu contează, este manevrat subteran, nu mai există opoziţie adevărată.
Suntem în căcat, ar putea să spună cineva care nu se încurcă în eufemisme. Şi eu cred la fel, deoarece ţin să fiu un cetăţean, nu un ins a cărui soartă o decide cineva impus.
Câţi gândesc ca mine? N-am habar. Nu foarte mulţi, probabil, dar nici foarte puţini. Contează însă să ţinem aproape cei cu aceleaşi idei, patrioţii – nu mă dau în lături să uzez de acest cuvânt, care a fost demonetizat de diferiţi papagali de-a lungul istoriei; dar este singurul acoperitor al realităţii. Masele au nevoie de stimuli, ca s-o ia într-o direcţie. Şi e capital ca noi să ajungem să dăm impulsurile decisive.
Eu vreau o ţară, nu o arenă de rugbi a intereselor străine sau a securiştilor.
2. Lumea s-a moleșit. Nu mai vrea să riște, acceptă variantele cele mai facile și rescrierea regulilor jocului în timpul jocului. Nu ca urmare a votului, din dictatura discretă a grupurilor subterane.
S-a ajuns într-o fundătură.
Care e soluția? Asumarea riscurilor, cei care intră în politică să accepte că vor lupta pentru ceea ce cred și cu riscul pierderii libertății. Că nu vor amaneta viitorul pentru interesele momentului.
Pe care dintre actualii politicieni îi credeți în stare de asemenea ispravă? Aha, cam pauză… Vedeți de ce suntem unde suntem? Fiindcă suntem conduși de lași și oportuniști. Iar lașitatea și oportunismul sunt ca sângele și pulsează constant prin aproape întreg corpul social, ca să fim onești.
Dacă ții realmente la adevăr, și ai cojones- nu turturele în pantaloni, zic să nu te încurci în bălăriile jumătăților de măsură.
În spațiul eviscerat de dezbateri intelectuale, ocupat de fauna agresivă a propagandei și de zombificații care le aprobă și le promovează ideile frenetic pe rețelele sociale, oricum o să fii luat la țintă, când gândești evadat din pluton, fie și timid. Și-o să te spurce ca la ușa cortului.
Știind perspectiva, de ce să mai ai rețineri? Nu merită, de înjurături și alte mizerii nu scapi. Așa că lansează torpilele spre locurile unde-i doare mai amețitor. Chiar cu cinism, cu precizie; și nu băga în seamă acuzațiile, consideră-le elogii pe dos. Vor spectacol în balamucul prezentului? Să fie. Dar de ce să nu-l transformi în spectacolul tău, să te distrezi cum turbează de furie, cum le țiuie urechile? Satură-i, până le iese pe nas!
3. Omul contemporan a ajuns un om ieftin, însingurat, atomizat în societate, fără plasa de siguranţă a încrengăturii de rubedenii de pe timpuri, cu sentimentul de solidaritate pierdut. Este ieftin, deoarece fiind singur e uşor de manipulat, de controlat. N-are capacitate eficientă de împotrivire, tot din cauza însingurării.
Omului ieftin îi e aproape inaccesibilă demnitatea. Iar recăpătarea demnităţii e posibilă prin schimbarea modului în care e organizat învăţământul şi prin credinţă.
4. O căruță de ani am crezut că soluția cea mai nimerită pentru administrarea țării este recursul la tehnocrați sau la acţiuni şi discursuri asemănătoare administratorilor de firme. M-am înșelat. E nevoie de oameni cu idealuri, nu de pisiceli contabilicești cu pretenții savante, fără viziune peste ani.
Este ca diferența dintre a face sex și a face dragoste. Se știe, sexul presupune numai mecanicismul, dragostea implică iubirea, idealul fericirii, nu doar simpla golire, satisfacția clipei.
Ştergerea diferenţelor ideologice dintre partide roteşte mecanismul imposturii actuale, în care toţi se aseamănă, diferenţele sunt nesemnificative şi ţin mai degrabă de interesele financiare ale unor grupuri subterane.
Este revoie de reideologizarea partidelor, pentru ca fiecare să-şi găsească locul de unde este reprezentat şi care-i apără interesele. Un profesor n-o să aibă niciodată aceleaşi interese cu un bancher. Adăugaţi ce exemple mai vreţi. Cei care ventilează în spaţiul public ideea că ideologiile sunt ceva de domeniul trecutului, că aduc numai necazuri sunt cei cărora le convine situaţia de faţă. Mie, unuia, nu-mi convine.
5. Cum văd structurat un partid? În primul râd, i-aş elimina (mai exact – nu i-aş primi în el!) pe toţi care au avut de-a face cu serviciile secrete. Că au făcut cursuri pe acolo, că au lucrat în ele, că au fost colaboratori. Iar ca lucrurile să nu fie haotice, cred că se impune un serviciu de cadre al partidului, care să deţină informaţii detaliate despre membri.
Numai aşa ai posibilitatea de-a scăpa de ingerinţe nedorite, de şantaje care deturnează voinţa alegătorilor. Că numiţii pot să voteze cu partidul ori să fie consultanţi ai lui e altă treabă, dar nu membri. În rest, partidul trebuie structurat pe concepţia unei grupări de guerilla, cu reacţii rapide şi extrem de ferme.
Cu un guvern propriu în oglindă la guvernul propriu-zis. Obţinerea suveranităţii implică o mentalitate de luptă, fără ezitări, decisă. Dacă suntem ezitanţi, o să fim zdrobiţi. Şi singurii care scriu istoria sunt învingătorii. E de mers pe o logică anti-sistem, până ocupăm noi arealul sistemului şi-l rescriem.
6. Sunt suveranist, însă nu prizez naţionalismul etnicist. Lupta e pentru toţi cetăţenii, că-s români, maghiari, saşi ori alţii, e vorba de România ca întreg, de locurile în care convieţuim, de patriotism.
7. Relaţiile internaţionale necesită o abordare pragmatică. Să nu ne ameţim că avem prieteni, avem numai aliaţi punctuali. Iar contactele cu imperiile sunt de abordat totdeauna cu rezerve. N-au devenit imperii pe scara milei creştine, a bunătăţii dezinteresate, au înscrisă în fibra lor o mentalitate de tâlhar. Fiecare, indiferent de cuvintele atent modelate ale propagandei. Nu există imperii bune sau rele, fiecare e un tâlhar, mai pe faţă, mai pe la spate. Atenţie: fără cunoaşterea atentă a politicii internaţionale, adevărata politică a României este imposibilă!
8. Despre globalizare şi lupta împotriva ei am scris o carte, „Cum văd lumea. Împotriva globalizării și corectitudinii politice, despre dignitism & alte lucruri”. Vă invit s-o citiţi. Prin globalizare, pe foarte scurt, statele sunt la cheremul multinaţionalelor. Se impune restartarea jocului, fiindcă democraţia a ajuns doar de faţadă, stoparea dictatului minorităţii şi redarea puterii de decizie majorităţii.
9. Reconfigurarea României este de pornit de la eliminarea serviciilor secrete din funcţia de jucători în viaţa politică şi economică. Inclusiv prin trecerea firmelor acestora la stat. Inclusiv prin eliminarea din toate structurile puterii şi presei a pionilor lor.
cţiune fulger, peste noapte, ca să nu aibă timp să se dezmeticească. Inclusiv prin desfiinţarea serviciilor şi reînfiinţarea sub alt nume, iar transferul să se facă persoană cu persoană, eliminând gunoaiele care s-au ocupat de ce nu le era în fişa postului.
Apoi ar urma instituirea monopolului statului asupra utilităţilor publice. A colectării gunoiului, a distribuirii apei, a gazelor, a electricităţii etc. Legiferarea exploatării corecte a bogăţiilor naturare, a funcţionării sistemului bancar numai prin entităţi unde statul să deţină controlul.
Decuplarea spitalelor particulare de la banii publici. Asigurarea gratuităţii în sistemul de sănătate al statului, cu păstrarea numai a contribuţiilor din salarii ale cetăţenilor. Toate firmele străine, de la un anumit capital în sus, să poată funcţiona numai în parteneriat cu statul.
Schimbarea modului de funcţionare al Băncii Naţionale, aducerea rezervei de aur a României în ţară.
Reconfigurarea sistemului de învăţământ, cu manuale unice, cu accent pe stimularea competiţiei între elevi, cu dezideologizarea lui.
Finanţarea ONG-urilor să fie publică, cele cu finanţare străină fiind obligate ca în fiecare acţiune a lor să specifice de unde le vin banii. Sprijinirea agriculturii, ca obiectiv strategic, pe lângă prezervarea resurselor de apă. Instituirea stagiului militar obligatoriu.
Bineînţeles, acestea sunt de înfăptuit gradual, cu atenţie pe evoluţia situaţiei internaţionale. Cu recurs la două scenarii. Fiind în UE sau nu, dacă UE se prăbuşeşte prin implozie. Urgenţa-urgenţelor e canalizarea serviciilor secrete strict pe domeniul lor specific.
10. Acest punct este legat strict de evoluţia politică a lumii, a inteligenţei artificiale şi a roboticii. Se referă la teoria mea politică, dignitismul, configurată în volumul „Cum văd lumea”. Este aplicabilă abia după ce alţii ar lua-o pe acest drum, pe noi nu ne dă afară din case spiritul revoluţionar. Mai ales dacă este extrem de radical. Are la bază felul de suveranism descris, dar în care – din cauza dezvoltărilor ce vor duce la robotizare și, implicit, preluarea muncii umane în mai toate sectoarele de către roboţi – o să fie nevoie de alocarea către cetăţeni a unui venit de bază universal, l-am numit alocaţie de demnitate, care să asigure necesarul de trai.
Alternativa e haosul din cauza foametei. Prin dignitism susţin votul direct al cetăţenilor, în conformaţia statală respectivă nemaifiind nevoie de parlamente, care, în prezent, adesea, deturnează voinţa alegătorilor.
Politicienii o să ocupe numai sfera executivă. Prin internet, cetăţeanul va avea ocazia să voteze legile, eliminându-se intermediarii, parlamentarii. Democraţie directă într-un stat suveran.
autor: Alexandru Petria
