Un Liviu Dragnea mult mai puternic

Poate el nici nu-şi dă seama. Mizerabila justiţie românerască l-a transformat într-un martir.
Când s-a întâmplat asta? Cumva în regimul ticălosului dictator fără  scrupule Băsescu? Nu! În regimul emancipatului Klaus Iohannis! In regimul acestui cocostârc ţanţoş, cu platfus şi îngăimări ventriloce, care îndrugă despre democraţie, stat de drept şi lucru bine făcut cu o detaşare de decuplat clinic, fără a avea nimic în comun cu toate acestea, poate doar o uriaşă incompatibilitate structurală.
Nu l-am simpatizat pe Liviu Dragnea. De când a fost arestat aproape nu i-am rostit numele în articolele mele. Acum însă, trebuie să mărturisesc, jubilez la eliberarea sa. Şi am lăcrimat la frumuseţea interioară a domnişoarei Irina Tănase care, după atâta suferinţă îndurată, a găsit cele mai frumoase cuvinte din câte am auzit la acest eveniment:
„Îți mulțumesc, Doamne, că ai făcut asta pentru mine. Sunt foarte fericită! Am început să plâng! Acum mă îmbrac şi mă duc să îmi iau bărbatul acasă”.
Poate voi părea ridicol dar şi acum, citând această declaraţie, simt un nod în gât de emoţie.

Pentru Liviu Dragnea începe un nou drum. Pe umeri, desigur, cu ruinările suferinţei penitenciare, dar întărit de clarificări extrem de utile despre oamenii din jurul său. Ştie pe cine se poate baza şi, mai ales, ştie că preţul plătit va merita doar dacă acesta va fi investit în continuarea luptei.
Dacă, până la înscenarea penibilă prin care a fost scos din jocul politic, era doar un politician mediocru tocmai bun de folosit la polarizarea de antipatii, acum, după acest martiriu căruia a reuşit să-i supravieţuiască cu demnitate, a devenit pentru mulţi un portdrapel al luptei împotriva abuzurilor statului paralel.

Justiţia imorală a lui Băsescu, Coldea, Kovesi şi Iohannis l-a transformat pe Liviu Dragnea într-un lider de care mulţi deznădăjduiţi din această ţară au nevoie. Într-unul de-al lor în materie de suferinţă şi îndurat nedreptăţi.

E foarte important ce va decide domnul Dragnea în legătură cu viitorul său. Eu, unul dintre aprigii lui critici pe vremea când era la putere, sper să nu o ia pe drumul resemnării, precum Adrian Năstase ori Crin Antonescu.
Acum, abia acum, poate deveni un lider adevărat al oprimaţilor, cu fiecare zi mai mulţi, care transformă această ţară într-un teritoriu al tristeţii şi al destrămării identitare.
Sigur că duşmanii lui Liviu Dragnea au puse deoparte gloanţe de rezervă cu care, la nevoie, să încerce a-l îngenunchea din nou. Nu trebuie să ne amăgim că destine de genul Nelson Mandela sunt uşor repetabile. Cele mai multe sfârşesc, mai degrabă, în anihilări după modelul Alexei Navalnîi sau Andrei Pivovarov.

Ziua de azi m-a făcut să reflectez la ce procente ar reuşi să obţină, dacă ar fi lăsaţi să-şi unească politic forţele, doi martiri recenţi ai statului poliţienesc român construit de Traian Băsescu şi ridicat cu cinism, pe noi culmi de nemernicie, de Klaus Iohannis.
Cum oare ar fi primit de umiliţii şi obidiţii României 2021 un partid condus de Liviu Dragnea şi Dan Diaconescu?
Ideea mi se pare spectaculoasă. Nu neapărat fericită pentru tendinţele globaliste ale momentului sau pentru proiecţiile economice pe termen lung, dar mobilizatoare pentru aceia care acum sunt disperaţi, aproape de abandon. Ar trebui să se gândească şi la ei cineva! Să le dea o minimă speranţă.

Contele de Saint Germain

Share on Facebook

Tweet

Follow us