Un om fantastic (205)
3.
Copiii care se jucau pe nisipul alb al plajei de la Cascais, un sat de pescari din apropierea Lisabonei, gasira, in dimineata zilei de 21 noiembrie 1957, scoici, stele de mare si pesti ramasi dupa reflux si un domn mort. Acesta zacea pe spate. Figura ii inghetase intr-o expresie de mirare, iar hainele din camgarn, cu toate ca erau udate de apa marii, etalau o croiala moderna. Domnul purta pantofi si ciorapi negri, o camasa alba si o cravata neagra. Camasa prezenta in zona inimii o gaurica perfect rotunda si era patata de sange. Nici haina lui gri nu arata prea bine. Era vadit faptul ca domnul fusese ajutat de un glonte – si inca unul destul de mare – sa treaca din lumea asta in alta lume, mai buna, dupa cum pretind unii.
Dupa descoperirea cadavrului, copiii se imprastiara strigand, ca un stol de vrabii.. Sosira in graba pescari si pescarite, care-l inconjurara, foarte starniti, pe mort.
Un batran ii spuse fiului sau:
“Jose, ia vezi daca n-are ceva acte la el.”
Jose ingenunche langa mort si-l cauta prin buzunare. Domnul avea patru pasapoarte asupra sa.
Un alt batran spuse:
“Pe tipul asta il cunosc.”
Se apuca sa povesteasca: in septembrie 1940, acum saptesprezece ani, fusese platit regeste pentru a da o mana de ajutor la rapirea acestui domn elegant de catre agenti nazisti. Batranul era pe atunci carmaci pe un cuter pescaresc.
“ … nemtii il prinsesera pe undeva prin oras si il adusesera la cuter in stare de inconstienta. Am luat-o spre larg. Nemtii mi-au spus ca la limita apelor teritoriale va veni un submarin german ca sa-l preia. Dar nu l-au mai preluat. A intervenit ceva.”
Batranul povesti ce intervenise. Spiritualul cititor stie ce anume.
“Nemtii vorbeau de el ca de un anume ‘Comerciant Jonas’”, incheie batranul relatarea.
Celalalt batran spuse:
“Ia vezi, Jose, daca nu gasesti la mort vreun pasaport pe numele Jonas.”
Jose cauta. Domnul cel mort avea. Pe numele Emil Jonas. Comerciant din Ruedesheim.
“Trebuie sa anuntam imediat politia”, spuse Jose.
4.
Comisarul Manuel Vayda, de la Biroul Crime din Lisabona, dicta secretarei sale:
“Scrieti, domnisoara. In legatura cu cadavrul gasit pe plaja de la Cascais aratam ca este vorba de o fiinta umana evident de sex masculin – hrm, taiati evident – de 45-50 de ani. Constatarile medicului legist, hrm, hrm, arata ca moartea a survenit prin impuscare cu un pistol militar american de 9 mm … Sir nou.
In hainele cadavrului – ati scris, domnisoara? – s-au gasit: 891 dolari si 45 centi, doua note de plata din localuri newyorkeze, o nota de plata de la hotelul Waldorf-Astoria, un carnet de conducere german, eliberat pe numele Thomas Lieven, un ceas de aur cu repetitie, de moda veche, si patru pasapoarte: doua nemtesti, pe numele Thomas Lieven si Emil Jonas, precum si doua frantuzesti, pe numele Maurice Hauser si Jean Leblanc … Sir nou.
Fotografii de ale lui Jean Leblanc, respectiv Emil Jonas, aflate in arhiva politiei, ne arata aceeasi persoana. Ele corespund si fotografiilor aflate pe cele patru pasapoarte gasite asupra mortului. Din toate acestea rezulta ca ne aflam in fata cadavrului unui anume agent Thomas Lieven, cel care, in ultimii ani, a starnit atata valva. Fara indoiala ca ne aflam in fata unei reglari de conturi intre agenti secreti. Vom proceda cu toata energia pentru rezolvarea cazului … Ce idiotenie ! Parca s-a rezolvat vreodata vreo reglare de conturi intre agenti secreti! Criminalul a sters-o de mult peste mari si tari … Ia spuneti-mi, domnisoara, ati capiat? Unde va zboara mintea ca ati scris si ultimele mele presupuneri?”
5.
“Omul, nascut din femeie, traieste putin si este plin de neliniste … “, spuse preotul in fata mormantului proaspat sapat.
Erau orele 16,30 ale zilei de 24 noiembrie 1957. Inmormantarea fusese autorizata dupa oarecare taraganeli.
In acea zi ploua la Lisabona si era cam frig. Mica asistentza indoliata ingheta. Erau de fata numai barbati, exceptie facand o tanara doamna. Domnii aratau a ceea ce si erau:colegi de breasla.Ex-maiorul Frotz Loos, fost la raposatul Wehrbezirkskommando Koeln statea cu capul plecat. Agentul britanic Lovejoy stranuta alaturi. Spionul ceh Gregor Marek parea coplesit. Coloneii francezi Simeon si Debras aratau ingandurati. Si tristi erau fostul colonel al Abwehr Paris Erich Werthe si fostul maior Brenner. Langa parintele spiritual se afla agenta americana Pamela Faber, aceea care ii amintise lui Thomas, prin infatisarea ei, de marea sa iubire, Chantal Tessier, ucisa cu ani in urma la Marsilia.
“Fie-ti tarana usoara, Thomas Lieven. Amin”, incheie pastorul.
“Amin”, spuse si ciudata asistenta.
Cu totii il cunoscusera pe Thomas Lieven. Acuma fusesera trimisi de sefii lor pentru a se convinge ca blestematul acela este intr-adevar mort. Sllava Domnului ca era, gandira domnii.
Groapa fu acoperita. Fiecare dintre fostii colegi de odinioara aruncasera cate o lopatica de pamant peste sicriu. Dupa care fu asezata piatra funerara.
Asistenta se imprastie. Brenner si cu Werthe plecara impreuna. Nu-l cunosteau pe Fritz Loos, concetateanul lor, si nici acesta pe ei. Pentru ca Fritz Loos lucra acuma pentru un nou-infiintat serviciu de informatii german, pe cand Werthe si Brenner lucrau pentru alt nou-infiintat serviciu de informatii german. In anul 1957 existau deja cateva asemenea servicii nou-infiintate in Patria Germana !
Agentii se suira, la iesirea din cimitir, in taxiuri. Tot asa de bine ar fi putut inchiria un microbuz, pentru ca locuiau in acelasi hotel, in cel mai bun, se intelege. Cheltuielile erau achitate de respectivele Patrii. Din camerele lor aflate in splendidul hotel de lux ‘Palacio do Estoril-Parque’ isi contactara telefonic sefii din Anglia, Franta, Germania si chiar din tari aflate in spatele Cortinei de Fier.
In receptoare se auzira tot felul de bazaconii, ca de pild:
“Rechinul galben a fost servit in dupa-amiaza asta.”
Ceea ce vroia sa insemne: “L-am vazut pe mort la cimitir. Este Lieven.”
Asa ca, in dupa-amiaza zilei de 24 noiembrie, in diferite centrale de spionaj, aparu in dreptul numelui THOMAS LIEVEN , scris pe dosare mai mult sau mai putin voluminoase, cate o cruce, dupa care dosarele fura clasate si duse la arhiva …
In timp ce colegii agenti stateau agatati de telefoane, Pamela Faber se plictisea in camera ei. Comandase whisky, gheata si sifon. Isi descaltase pantofii cu tocuri inalte si-si intinsese frumoasele picioare pe un taburet. Sedea destinsa intr-un fotoliu, fuma si invartea intr-o mana un pahar mare cu whisky.
Ochii ei negri luceau ca stelele, gura ii era pregatita sa izbucneasca in ras datorita unei chestii numai de ea stiute. Asa sedea Pamela acolo, fuma si bea razand in sinea ei, in timp ce inserarea cuprindea Lisabona inmuiata de ploaie. Si deodata ridica paharul si spuse:
“Thomas, iubitule, salut ! Beau pentru o existenta a ta cat mai indelungata – alaturi de mine !”
Toastase in felul acesta cand ajunsese sa fie deja putin ciupita. Altfel n-ar fi spus asa ceva. Pentru ca Thomas nu putea sa o auda. El nu se afla in camera, nici in hotel, nici in Lisabona, nici in Portugalia, nici in Europa, nici …
Ei bine, unde se afla el? Pe buna dreptate va puneti aceasta intrebare, stimati cititori. Ca nu Thomas fusese inmormantat in acea zi deduceti probabil din tonul senin al acestei povestiri. Dar daca traia – atunci cine fusese inmormantat in locul lui? Cine fusese recunoscut, de toti agentii sositi din mai multe tari, drept Thomas Lieven?
Rabdare, stimate cititor, vei afla imediat. Dar pentru asta e nevoie sa dam zilele inapoi si sa ne amintim unde l-am lasat pe Thomas in ziua de 25 mai 1957.
Dupa cum am mai povestit, Thomas se afla in acea zi, ca oaspete, intr-o vila situata printre dealurile line ale statului Maryland, vila apartinand primului criminalist al Americii. In acea zi Thomas isi exprimase surprinzatoarea dorinta ca, dupa implinirea misiunii, sa moara.
“Aha”, spusese Hoover fara a se lasa impresionat.
“Si cum va imaginati sfarsitul dumneavoastra?”, intreba in continuare Hoover.
Thomas Lieven le explica, Pamelei si lui Hoover, cum isi imagina sfarsitul sau. Incheie cu urmatoarele cuvinte:
“Este pur si simplu indispensabil sa mor pentru a putea trai, in sfarsit …IN SFARSIT … in liniste.”
Hoover si Pamela rasera din toata inima de proiectata moarte a lui Thomas.
“Amanuntele le vom discuta mai tarziu. Acuma povestiti-mi amanuntit de Dunia asta a mea si de acest mister Morris.Unde se afla acum?”
“La Paris”, raspunse Edgar Hoover.
“Hopa – si eu credeam ca la New York !”
“A fost la New York pana acum cateva saptamani. Dupa care a plecat in Europa. La Paris s-a cazat la ‘Crillon’. Aicitrebuie ca si-a pierdut cumpatul. Caci pe 4 mai a parasit hotelul si s-a prezentat la ambasada noastre din Place de la Concorde. Mister Morris a cerut sa vorbeasca neaparat cu ambasadorul nostru. A spus: ‘Sunt un spion sovietic …’”
(va urma)
Dan Bota
