Un om fantastic (209)

Un om fantastic (209)

0 156

Asa incepuse si asa se pastra atmosfera de-a lungul intregului dejun. La cafea, Thomas ar fi putut sa-si stoarca, de transpirat ce era, camasa. Iar Pamela se uita intr-una spre masa lor…
Si ziua continua in nota asta.
La hotel il astepta un domn pe numele sau Roger Ackoyd. In hotel era cunoscut ca exportator care avea relatii cu oameni de afacere europeni.
Domnul Peter Scheuner – asa isi zicea Thomas pe atunci – era cunoscut ca om de afaceri european.Cei doi oameni de afaceri, care de fapt nu erau asa ceva, se dusera in barul pustiu. Mister Ackroyd spuse in soapta:
“Treaba se incinge tot mai mult, Lieven. Ai gasit ceva?”
“Nimic.”
“La naiba ! Exista unele indicii care arata ca Goldfuss vrea sa o stearga. Nu stim incotro. Australia, Asia, Africa, Europa …”
“Paziti granitele. Aeroporturile. Porturile. Si asa mai departe.”
“Cum sa o facem? Nici nu avem atatia oameni. Iar Goldfuss va pleca in mod sigur cu un pasaport veritabil falsificat.”
Thomas stia: un pasaport ‘veritabil’ falsificat era un act cu acoperire in evidentele autoritatilor si care rezista la orice verificare.
“Crezi ca si-a putut face rost de tot felul de documente veritabil falsificate?”
“Asta nu stiu. In graba asta s-ar putea sa nu. Dar cu pasaportul e treaba sigura. Si pasaportul ii este suficient. Si tipul ne scapa daca nu intervine vreo minune.”
Thomas ofta adanc. Si mot peste toate si aceasta grozava coechipiera miss Faber, isi zise el cu amaraciune. Ei bine, las’ ca-i arat eu ei !

9.

“Stii ce meriti? O bataie sora cu moartea”, urla Thomas
Se afla in mica locuinta a Pamelei, inecandu-se de furie. Pamela era imbracata intr-un neglijeu negru si se parea ca nu are prea multe pe dedesubt.
“Ce-ti veni sa apari la Roganoff?”
“Oi fi avand si eu dreptul sa merg la Roganoff.”
“Da’ nu cand sunt eu acolo !”
“Asta n-o mai stiam !”, striga ea a tempo.
A tempo raspunse si el strigand:
“Ba ai stiut-o foarte bine !”
“Ei bine, am stiut-o !”
“Si atunci de ce ai intrat?”
“Am vrut sa o vad pe porumbita aia de Dunia !”
Thomas ramase cu gura cascata.
“Si de aia periclitezi totul – toata actiunea?”
“Nu mai striga la mine ! Din cate am vazut, trebuie ca o iubesti la nebunie pe dama !”
“Gura, sau iti scot praful din nadragi !”
“Incearca, daca ai curaj !”
“Ei bine”, spuse Thomas si se repezi la ea.
Versata agenta folosi o figura de jiu-jitsu si Thomas se pomeni intins pe covor. Pamela izbucni in ras si o zbughi prin camera. Thomas se ridica si se repezi dupa ea. O prinse in dormitor. Incepura lupta si se pomenira cazuti pe pat.
Dupa care ea se afla intinsa, cu fata in jos peste genunchii lui, dand din picioare si zbarlindu-se ca o mata.
“Da-mi drumul – lasa-ma – te omor …”
Neglijeul se desfacu. Pamela avea intr-adevar cam putine pe dedesubt. Thomas o bumbaci fara mila. Ea striga, lovea si musca.
Ca Chantal, constata Thomas uimit, in timp ce sangele incepu sa-i zvacneasca in tample, e la fel ca Chantal – o, Doamne !
Cazura unul peste celalalt. Buzele sale le intalnira pe ale ei. Ea il musca. Dupa care si buzele ei se deschisera si se inmuiara. Il cuprinse cu bratele. Amandoi se cufundara in dulceata ametitoare a primului lor sarut. Spatiul se topi, timpul isi pierdu sensul.
Cand Thomas isi reveni, vazu in fata sa doi ochi inundati de iubire. Pamela sopti:
“Am fost atat de geloasa – atat de crunt de geloasa pe rusoaica …”
Thomas observa la un moment dat o pata mica, asa, ca dupa o injectie, pe bratul Pamelei. Pali. Si spuse lalaind: “Vaccin …”
Pamela se opri din intentia de a-l saruta:
“Ce s-a intamplat?”
El repeta absurd:
“Vaccin.”
“Ai innebunit?”
El o privi absent.
“Goldfuss stie ca este in primejdie. Va incerca sa plece din America spre Rusia.Oricine vrea sa ajunga in Europa trebuie sa se vaccineze impotriva anumitor boli. Asta o cere legea. Si la vaccinare trebuie sa prezinte certificatul de nastere ca sa-I fie inregistrata seria …”
Thomas incepu sa se balbaie surescitat:
“Certificatul de nastere, nu pasaportul. Pasaportul sau fals este un pasaport veritabil fals – dar oare falsul sau certificat de nastere o fi veritabil fals?”
Pamela pali:
“A inebunit – completamente.”
“Ba deloc ! Daca Goldfuss a prezentat – da, Doamne ! – un FALS certificat de nastere fals, atuncii se poate imputa o fapta condamnabila – si poate fi retinut – si i se poate IN SFARSIT PERCHEZITIONA locuinta …”
“Thomas !”
“Acuma nu ma deranja. Cam cati medici au cabinete in New York?”
“Doamne, de unde sa stiu? Pe putin vreo zece mii.”
In timp ce Pamela il privea ca picata din luna, Thomas hotari:
“Nu conteaza. Si daca vor trebui sa fie pusi la treaba toti agentii FBI , cu riscul de a inebuni cu totii. Trebuie sa incercam.”

(va urma)

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.