Un om fantastic (212)
Thomas aparuse din bucatarie. Adusese un platou pe care se afla o tigaie si tot felul de alte ustensile. In timp ce aseza platoul pe o masuta pe care aprinsese o spirtiera si care se afla langa masa pregatita pentru dejun, isi raspunse el insusi la intrebare:
“Ei bine, sunteti probabil asa de gravi pentru ca va amintiti de acele momente din timpul razboiului in care erati sefii a doua agenturi de spionaj care se concurau si care isi bagau tot timpul bete in roate, nu-i asa?”
Se pare ca nimerise la fix. Hoover scoase un fel de grohait. Donovan tusi suparat. Avocatul apararii fusese, intr-adevar, intimpul razboiului, ‘ofiter in misiune secreta’ din partea vestitului ‘Office for Strategic Services’. Oamenii sai se ciocnisera, cu ocazia diferitelor misiuni si operatiuni, cu oamenii lui Hoover de la FBI.
Thomas puse tigaia pe spirtiera si ramase in continuare vesel.
“Luati loc, domnii mei. Din inteleapta prevedere si tinand cont de starea dumneavoastra de spirit mi-am permis sa prepar si sa va servesc un hors d’oevre care linisteste nervii, da aripi spiritului si creeaza buna dispozitie.”
Thomas misca iute tigaia pe deasupra flacarilor. In tigaie se aflau cubulete de rinichi de vitel, usor prajite.
“Fie ca aceste bucate sa ne apropie de telul nostru.”
“Despre ce fel de tel este vorba?”, marai Donovan suspicios.
Thomas, in timp ce turna coniac peste rinichi, raspunse circumspect:
“Sa-l ajutam pe mandantul dumneavoastra si, totodata, sa ajutam Statele Unite ale Americii.”
Hoover il privi pe Donovan.
“Abel ajunge pe scaunul electric, asta e sigur. Avem materiale acuzatoare suficiente.”
Donovan ridica din umeri a nepasare.
“Sunt curios sa vad cum o sa dovediti ca mandantul meu este spion sovietic.”
Thomas clatina din cap intr-o parte si alta:
“Ce nenorocire ! O risipa de talent, de har unic. O situatie intr-adevar nenorocita.”
“Care?”
“Gandul ca Abel va fi prajit pe scaunul electric.”
“Mister Scheuner, fiti, va rog, amabil si prezentati mai mult tact acuma, inainte de masa.”
“Pardon. Dar mie imi sangereaza inima cu adevarat. Abel nu este numai plin de talent, el este un GENIU.”
“Nananaaaa …”
“Ce e aia nanana? Imi permiteti sa va amintesc,mister Donovan, ca, in timpul razboiului, fiind agent OSS, ati incercat sa lucrati in Elvetia? Elvetienii v-au gabjit dupa sase luni si v-au zburat din tara. Iar Abel? A lucrat zece ani in State fara sa fie descoperit.”
“Ia mai potoliti-va !”
Donovan privi de la Thomas la Hoover.
“Voi vreti ceva. Evident ca nu mi-o puteti cere oficial. Asa ca o luati pe ocolite. Hai, dati-I drumul, despre ce este vorba?”
(va urma)
Dan Bota
