Un om fantastic (218)
2.
M-am dus la frizer. Am cumparat apoi doua orhidee splendide. Mi-am imbracat apoi cel mai elegant costum, acela albastru-inchis.Si la sapte si jumatate fix am sunat, cu o cutie din carton si celofan in mana, la usa apartamentului pe care statea scris, pe o placuta de alama: THOMPSON.
N-a trebuit sa astept mult si usa se deschise. In cadrul ei statea un barbat de circa cincizeci de ani. Suplu, inalt, fatza prelunga, ochi inteligenti, frunte inalta, tample incaruntite. Nas clasic elin si mustacioara dedesubt. Cam tot ce le place damelor …
„Mister Simmel, banuiesc. Intrati, va rog. Ma bucur sa va cunosc. Sotia mi-a povestit de dumneaoastra.”
„So … hrm … sotia dumneavoastra?”
„Da, sotia mea. Ma numesc Thompson, Roger Thompson.”
In spatele lui se simti o miscare. Aparu Pamela, scumpa mea Pamela. Purta o rochie de seara verde, adanc decoltata si cu arabescuri aurii. Zambi radios si nevinovat.
„Oh, ati sosit! Doamne, ce orhidee frumoase! Nu e fermecator, Roger? De altfel, sper ca nu aveti nimic impotriva ca sotul meu sa vina cu noi la cinema?”
Scumpa mea Lulu, care ma cunoaste foarte bine, s-a tavalit de ras cand i-am povestit patania si mi-a spus:
„Bravo! Imi pare bine! Asa-ti trebuie!”
La cinema m-am autocompatimit nespus de mult. Ma loveam intr-una cu genunchii de peretele lojei. Iar scaunul mi se parea incomod si tare. Si era cald. Si ma apucase durerea de cap. Si cand i-am vazut pe domnul si doamna Thompson tinandu-se de mana, imediat dupa jurnal, mi-am zis: caz tipic de seara ratata.
Dar ma inselam. Si inca enorm.
Caci seara se transforma, dupa spectacol, in cea mai frumoasa seara petrecuta de mine in America. Ne duseram sa cinam – se intelege ca in localul Thompsonilor. Si cum am mai mancat, Doamne! Meniul fu alcatuit de mister Thompson. Se duse personal in bucatarie. O vreme am ramas singur cu Pamela.
„Suparat?”, intreba ea.
„O, nu.”
„Stiti, azi la pranz v-am gasit atat de simpatic – de placut … Mi-a placut tot ce mi-ati spus …”
„Si ce am spus?”
„Ca va place sa mancati mancaruri alese – ca va place sa fiti impreuna cu femei frumoase – ca nu vreti sa mai imbracati niciodata vreo uniforma – ca in toata lumea va simtiti bine acolo unde aveti prieteni …”
„Stimata doamna, trebuie sa va mai spun ceva.”
„Da, va rog.”
„Eu … eu … eu il gasesc si pe sotul dumneavoastra foarte simpatic – foarte amabil.”
Era incantata.
„Asa e el, nu? O, nu-l cunoasteti inca! Nu stiti prin ce am trecut cu el. Nu stiti cum gandeste. La mine iubirea a trecut intotdeauna prin cap. Barbatul pe care nu-l pot admira pentru ce spune si cum gandeste, pe un asemenea barbat nici nu l-as putea iubi cu adevarat. Cu Roger a fost dragoste la prima vedere. Iubirea vietii mele …”
„Bine, dar … dar atunci de ce m-ati mai invitat pe mine, mistres Thompson?”
„Pamela.”
„De ce m-ai invitat, Pamela?”
„Pentru ca esti scriitor. O sa intelegi mai tarziu – poate ca da, poate si nu … Totul depinde de el.”
„Faci tot ce spune el?”
Ma privi incantata.
„Da … Si el face ce spun eu. Intotdeauna. Imi cere intotdeauna sfatul. Cateodata mai calca si pe de laturi, ca orice barbat. Dar intotdeauna se intoarce la mine. Si eu stiu: sunt singura femeie cu care vrea sa traiasca. Asta face ca o femeie sa fie puternica – nu-i asa?”
MENIU Undeva in Statele Unite, 28 octombrie 1958
Cambula cu stridii prajite si sos olandez cu icre negre
File Wellington cu sos Madeira
Galuste a la Salzburg
La acest ospat s-a nascut cartea de fata.
CAMBULA:Se fierbe cambula in apa sarata. Se aseaza pe un platou, cu partea alba in sus. De jur imprejur se aseaza stridii prajite.
STRIDII PRAJITE: Se scot stridiile din carcasa, se usuca intr-o panza curata, se trec prin faina, ou si pesmet, se prajesc putin in unt incins si se servesc fierbinti.
SOS OLANDEZ CU ICRE NEGRE: Se bat doua galbenusuri cu un strop de otet si o lingura de apa fierbinte intr-un castron de metal, care se pune la fiert au bain Marie, la foc mic. Mestecand intr-una se adauga 125 grame unt. Se pune sare si lamaie. Inainte de a se servi se pun 50 grame icre negre in sosul fierbinte.
FILE WELLINGTON: Se ia muschi de vita, se prajeste usor si se lasa sa se raceasca. Pe o foaie de aluat frantuzesc se pune: ceapa, ciuperci,frunze de patrunjel si tarhon, toate taiate marunt si inabusite in unt. Pe acestea se pune carnea. Pe carne se pune ficat de gasca si trufe, taiate felii si inabusite in vin (Madeira, de preferinta). Se acopera cu marginile foii de aluat si se unge cu galbenus. Se coace pana la rumenire. Din fondul ramas de la prajitul carnii si inabusitul celorlalte ingrediente se face un sos Madeira ( cu vin de Madeira).
GALUSTE A LA SALZBURG: Se bat sase albusuri spuma. Se amesteca bine sase galbenusuri, doua linguri zahar si doua faina, 60 grame unt topit si 1/4 ceasca lapte cald si indulcit cu zahar vanilat. Se incinge intr-o forma adanca 60 grame unt, se toarna compozitia, se acopera si se da la cuptor pana se rumeneste. Se ia cu lingura cat sa fie de-o galusca si se pun din nou la copt, dupa care se toarne pe ele 1/4 ceasca de lapte vanilat si se lasa un timp acoperite pentru ca laptele sa patrunda in galuste. Se servesc presarate cu zahar.
Viata e ciudata!
Ce mi-am imaginat sa fie n-a fost. De la Pamela n-am primit ce mi-am dorit. Am primit in schimb ceva mult mai pretios: prietenia ei si a barbatului ei.
In urmatoarele trei saptamani ne gasiram aproape zilnic impruna. Au fost clipe minunate. Se parea ca intr-adevar aveam toti trei aceleasi pareri asupra tuturor lucrurilor.
De multe ori il surprindeam pe Thompson studiindu-ma cu atentie, adancit in ganduri. Apoi observai ca ma chestioneaza cam prea mult. Despre trecutul meu. Despre vederile mele. Despre experientele mele de viata. Si iar despre vederile mele. In schimb, despre el nu scotea niciun cuvintel.
Eu strangeam, dupa cum imi era insarcinarea, material pentru un roman. De aceea a trebuit sa parasesc orasul de cateva ori. Intotdeauna ma bucuram la intoarcere de primirea pe care mi-o faceau. Ma asteptau la gara sau la aeroport. La un moment dat am socotit ca stransesem destul material, asa ca mi-am rezervat bilet pentru un zbor transatlantic spre Frankfurt am Main. Avionul urma sa plece pe 29 octombrie, la orele 20,45.
Thompson ma suna pe 28 octombrie la hotel. Spuse:
„Aud ca vreti sa ne parasiti. Mi-ar face placere sa mai luam o data masa impreuna.”
„Ar fi minunat, Roger.”
„Sa zicem deseara, pe la 19,30?”
„19,30 e okay.”
„A, si inca ceva … telefonati la agentie si renuntati la biletul de maine seara. Sa va treaca pe lista de asteptare.”
„De ce?”
„Ei bine, imi imaginez ca vreti sa mai stati o vreme pe aici.”
„Nu inteleg.”
Il auzii razand.
„Deseara veti intelege totul. Si, in numele cerului, nu mai veniti cu orhidee!”
Asa ca ma dusei cu trei orhidee, si Pamela era mai frumoasa ca niciodata, si Roger era mai sarmant ca niciodata, si mancarea gatita de el mai buna ca niciodata. Antreul era compus din calcan fiert, asortat cu stridii si stropit cu sos olandez in care fusese amestecat si caviar.
Recunoscui:
„Asa ceva n-am mai mancat niciodata. Imi voi nota neaparat reteta, pentru sotie …”
„Ar fi mult mai multe de notat decat retetele mele”, spuse visator stapanul casei.
Ma uitai la el. Ma uitai la frumoasa sa consoarta. Amandoi zambeau. Cu multa bunavointa si simpatie.
Roger Thompson spuse:
„Draga prietene, am o incredere nelimitata in opinia Pamelei. Pamela a crezut din primul moment ca esti demn de incredere. Sunt un om care trebuie sa fie foarte precaut …”
„Precaut? De ce?”
„Mda, de ce!”
Thompson isi privi pestele din farfurie, apoi zambi:
„Mario, eu nu am fost intotdeauna proprietar de restaurant. Nu m-am numit intotdeauna Roger Thompson. Am lasat in urma mea o viata foarte furtunoasa. Inca putin caviar?”
Pamela privi spre mine si spuse:
„Hai, lasa balivernele, Roger. Stii, Mario, barbatului meu i s-au intamplat multe in viata. Chestii nostime. Chestii triste. Chestii tulburatoare. Intotdeauna am spus-o: cineva trebuie, odata si odata, sa scrie despre toate aceste chestii. Lumea trebuie sa stie prin ce a trecut Roger. Ar putea sa-i fie de mare folos.”
„De folos?”
„Barbatul meu este un pacifist convins.”
Omul care se numea Roger Thompson spuse:
„Problema e alta. Poti sa imi promiti ca nimeni nu va afla, in caz ca-ti spun povestea mea, numele si adresa mea de acuma?”
„Da, asta pot promite.”
(va urma)
Dan Bota
