Un pas inainte, doi pasi inapoi: Cine este NOUL Mihai Răzvan Ungureanu?
MRU este socotit un băiat subţire din noua generaţie, cult, cu lucrări ştiinţifice (!?), cu lipici la SUA, la Israel şi la Ungaria. În România, după statutul de speranţă, s-a conturat mai degrabă într-un oportunist. Din anii comunismului, Mihai Răzvan Ungureanu a fost un soi de model politic, promovat cu insistenţă de internaţionalişti, pus să ocupe tot soiul de poziţii reprezentative. Între fatada de star UTC şi celebrul său reportaj mincinos despre revoluţia din 1989 la Cluj, unde nu a fost, se conturează portretul unui tânăr ambiţios, dar şi al închipuitului de mai târziu din MAE sau de la SIE, din Guvern sau din compania lui Bodo Hombach. Din mai toate ipostazele, Mihai Răzvan Ungureanu s-a arătat un oportunist cu vocaţie internaţionalistă, câştigând mereu aprecieri la export şi acoperindu-se de ridicol în faţa compatrioţilor săi. Lista eşecurilor, a izbucnirilor sale, definitorii pentru personaj, plus vorbaria enormă, nu l-a împiedicat să-şi încropească şi o caricatură de partid sau să încerce să se relanseze pentru a nu ştiu câta oară în slujba unui alt stăpân.
Mihai Răzvan Ungureau este prima propunere ofensatoare făcută de Klaus Iohannis. Pentru prima dată preşedintele îşi înfruntă electoratul. Omul de nădejde al lui Traian Băsescu se relansează ca om de încredere al noului preşedinte. Pricepe Klaus Iohannis ce spune cu această nominalizare pentru SIE? Sau crede că românii uită mai repede decât visează? Îşi imaginează preşedintele că MRU, după ce a ratat proiectul de guvernare şi s-a străduit să recupereze la referendumul din 2012, s-a maturizat, profesionalizat şi consolidat caracterial? A uitat preşedintele Iohannis că atunci Mihai Răzvan Ungureanu era într-o tabără şi înălţimea sa în cealaltă?
Dacă pentru alianţa PSD-UNPR votul pentru numirea la SIE a lui MRU este benefic (află dacă rezistă sau nu), pentru Klaus Iohannis este egal cu un mare examen căzut. Tăcerea, calmul şi seriozitatea lui Klaus Iohannis i-au adus un sprijin important, poate hotărâtor în sânul unui electorat care a contribuit la alegerea sa.Dar ce a câştigat prin sobrietate a pierdut prin selecţia colaboratorilor. Opţiunile sale în alcătuirea echipei au stârnit dintru început mari semne de întrebare. Cum să construieşti o echipă prezidenţială din oameni necunoscuţi sau neverificaţi? George Scutaru şi Tatiana Niculescu sunt cele mai grăitoare exemple. Graba cu care Klaus Iohannis a încercat să formeze o echipă luând la întâmplare sau alegând dintre cei care l-au sprijinit în campania electorală este într-un fel de înţeles. A ajuns omul într-o lume necunoscută, pe un teren nou, fără apropiaţi şi cunoscuţi, fără oameni de încredere. Dar felul în care şi-a construit echipa numai din oameni care au pus umărul la alegeri ne arată aceeaşi slăbiciune cu a predecesorilor. Cine a muncit în campanie a avut noroc. Experţii într-un domeniu sau altul, mai puţin. Sprijinirea Alinei Gorghiu la alegerile din PNL a pregătit schimbarea de imagine a preşedintelui Iohannis. Competiţia politică din partid a fost anulată printr-un sprijin care i-a dezamăgit inclusiv pe cei mai fervenţi admiratori. Printr-o impunerea unei alegeri subiective (neinspirată), preşedintele României s-a amestecat grosolan în viaţa unui partid politic. Şi a făcut-o prost!
Mediocru a mutat şi cu prilejul numirii lui Eduard Hellvig la SRI. Încrederea şi devotamentul au primat dezechilibrat în faţa profesionalismului şi experienţei. Propunerea lui Mihai Răzvan Ungureanu are şi ea semnificaţiile ei. Ne arată în primul rând un preşedinte căruia nu-i pasă nici de antecedente, nici de reacţiile partidelor politice, nici ale societăţii civile şi nici ale presei. Într-un anume fel, nici nu e rău. Preşedintele Klaus Iohannis are personalitate şi are puterea de a lua decizii. Numai că în toate cazurile pomenite până acum siguranţa lui Klaus Iohannis s-a dovedit a fi păguboasă. A ratat prea des şi a ales cu dezinvolutra celui care nu se teme de greşeli şi intră dezinvolt cu căruţa în bălării.
Dar cel mai alarmant lucru ce rezultă din propunerea lui Mihai Răzvan Ungureanu vine de la faptul că subliniază o problemă reală. Preşedintele României nu are oameni. Este un soi de străin ajuns în Bucureşti şi care refoloseşte cadre din PNL şi PDL, iar în unele cazuri, din ce în ce mai dese, recurge la reevaluări de tip Traian Băsescu.
Deja se vede faptul că el n-a fost în PNL decât rar şi la şedinţele importante şi că principalele sale experienţe cu politicieni din Bucureşti se reduc la campania electorală. Abia acum vedem că sobrul şi tăcutul primar de Sibiu nu are echipă şi improvizează, fără să ştie pe mâna cui merge. Mai mult, cătinel-cătinel, Klaus Iohannis, pe lângă că se rezumă la cercurile strâmte ale PNL-ului, în loc să se delimiteze de oamenii regimului Băsescu, îi reevaluează, reşapează, reconsideră şi ni-i propune ca pe nişte profesionişti curaţi şi fără trecut discutabil.
Pe nesimţite, Klaus Iohannis este împins la comanda frontului băsist reconsiderat. ”Punct şi de la capăt” s-a dus dracului. Victoria lui Klaus Iohannis a fost un pas înainte, care poate fi îngropată cu alţi doi paşi înapoi.
