Un pas spre decizia ridicarii Ordinului Steaua României de la Tokes

Un pas spre decizia ridicarii Ordinului Steaua României de la Tokes

0 479
Membrii Ordinului NaÅ£ional "Steaua României" se întrunesc joi, de la ora 16,00, la Palatul Cotroceni, în cadrul Adunării Generale pentru alegerea Consiliului de Onoare, forul care va decide dacă trebuie să-i fie retrasă înalta distincÅ£ie europarlamentarului Laszlo Tokes.
 
Cancelaria Ordinelor din cadrul AdministraÅ£iei PrezidenÅ£iale a prezentat o listă cu persoanele propuse pentru a face parte Consiliul de onoare, menÅ£ionându-se în dreptul fiecărui membru al Ordinului dacă acceptă candidatura sau nu. Astfel, Petre Roman, Mircea Ionescu-Quintus, fostul consilier prezidenÅ£ial Peter EcksteinKovacs, academicianul Dan Berindei, fostul ministru al EducaÅ£iei Ecaterina Andronescu, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, Gabriela Firea, Ion Å¢iriac, Mircea Geoană, medicul Åžerban BrădiÅŸteanu, academicienii Eugen Simion ÅŸi Ionel Haiduc, scriitorul Nicolae Manolescu, actorul Radu Beligan, medicul Ioanel Sinescu figurează pe lista celor care acceptă să facă parte din Consiliul de onoare al Ordinului. Printre cei în dreptul cărora se menÅ£ionează că nu acceptă candidatura pentru a face parte din Consiliul de onoare se află: guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, publicistul Doina Cornea, soprana Mariana Nicolesco, regizorul Lucian Pintilie, antrenorii Octavian Bellu ÅŸi Mariana Bitang, economiÅŸtii Lucian Croitoru ÅŸi Florin Georgescu, actriÅ£a Olga Tudorache, directorul SRI, George Maior, secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu, scriitorul Gabriel Liiceanu, directorul STS, Marcel OpriÅŸ, academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, consilierii prezidenÅ£iali Cristian Diaconescu ÅŸi Iulian Fota, primarul Sibiului, Klaus Johannis, directorul SIE, Teodor MeleÅŸcanu, regizorul Cristian Mungiu, preÅŸedintele CurÅ£ii de Conturi, Nicolae Văcăroiu. Åži în dreptul europarlamentarului Corina CreÅ£u, care a solicitat public retragerea distincÅ£iei acordate lui Tokes, se menÅ£ionează că nu acceptă candidatura. Pe de altă parte, în documentul remis AGERPRES, în dreptul fostului premier Adrian Năstase, liderilor UDMR Hunor Kelemen ÅŸi Laszlo Borbely, regizorilor Andrei Åžerban ÅŸi Silviu Purcărete ÅŸi al sportivului Ilie Năstase nu este trecută nicio opÅ£iune. La începutul lunii septembrie, preÅŸedintele Traian Băsescu declara că, în cazul în care Consiliul de onoare al Ordinului ''Steaua României'' cere ridicarea decoraÅ£iei acordate europarlamentarului Laszlo Tokes, atunci va emite decretul. "Dacă acest Consiliu de onoare solicită preÅŸedintelui ridicarea Ordinului, preÅŸedintele emite decretul. Dacă acest Consiliu de onoare ajunge la concluzia că nu trebuie ridicat ordinul ÅŸi că domnul Tokes este în continuare un membru al Ordinului care face cinste Ordinului, nu se poate ridica înalta decoraÅ£ie", a spus Băsescu. Pe 7 septembrie, europarlamentarul Laszlo Tokes susÅ£inea că eventuala retragere a distincÅ£iei Ordinul naÅ£ional "Steaua României" ar echivala cu "desconsiderarea repetată a trecutului revoluÅ£ionar al TimiÅŸoarei". "Înalta distincÅ£ie care mi-a fost acordată după douăzeci de ani a reprezentat recunoaÅŸterea meritelor tuturor eroilor ÅŸi disidenÅ£ilor de la TimiÅŸoara. De vreme ce TimiÅŸoarei 'i-a fost furată revoluÅ£ia', Ordinul naÅ£ional 'Steaua României', ce mi-a fost conferit în anul 2009, i-a făcut dreptate într-o anumită măsură ÅŸi 'oraÅŸului-martir'. În cazul în care mi se va retrage această distincÅ£ie, gestul ar echivala cu desconsiderarea repetată a trecutului revoluÅ£ionar al TimiÅŸoarei. Mai mult, ar constitui o nouă dovadă a restaurării relaÅ£iilor ÅŸi organizării de tip comunist ce are loc în prezent", a declarat europarlamentarul.
 
În temeiul articolului 52 din Legea 29/2000 privind sistemul naÅ£ional de decoraÅ£ii al României, 'calitatea de membru al unui ordin se poate pierde în următoarele situaÅ£ii:
a. – condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la pedeapsa privativă de libertate;
b.- pentru fapte dezonorante care aduc prejudicii morale membrilor Ordinului'. În temeiul HG nr. 1511/2005 la primirea sesizării unui membru al ordinului, Cancelaria Ordinelor are obligaÅ£ia să convoace Consiliul de Onoare al Ordinului NaÅ£ional 'Steaua României'.
Hotărârea Consiliului de Onoare al Ordinului NaÅ£ional 'Steaua României', motivată, se comunică, apoi, Cancelariei Ordinelor cu propunere de retragere a decoraÅ£iei sau de respingere a sesizării, după caz (conform art. 6 alin. 2 din HG nr. 1511/2005).
Cancelaria Ordinelor, în baza hotărârii Consiliului de Onoare al Ordinului NaÅ£ional 'Steaua României', după caz, înaintează preÅŸedintelui României, spre aprobare, proiectul decretului privind retragerea decoraÅ£iei. La sfârÅŸitul lunii august, vicepreÅŸedintele PSD Corina CreÅ£u, care deÅ£ine Ordinul NaÅ£ional "Steaua României", a solicitat în mod public retragerea decoraÅ£iei lui Laszlo Tokes printr-o scrisoare transmisă Consiliului de Onoare al Ordinului.
La scurt timp, preÅŸedintele PSD, premierul Victor Ponta, a anunÅ£at că lideri ai PSD ÅŸi UNPR, deÅ£inători ai Ordinului "Steaua României", solicită retragerea decoraÅ£iei lui Tokes. În decembrie 2009, preÅŸedintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul NaÅ£ional ''Steaua României'' în grad de Cavaler pe Laszlo Tokes. Potrivit decretului semnat de ÅŸeful statului la acea dată, conferirea decoraÅ£iei s-a făcut ''cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la RevoluÅ£ia din Decembrie, în semn de înaltă apreciere a curajului ÅŸi a demnităţii de care a dat dovadă, declanÅŸând, prin exemplul personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste''. AGERPRES

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.