Un reper al umanității – Confucius, contemporanul nostru!
Considerat pe scară planetară unul dintre cei mai importanți și influenți ganditori din istoria omenirii, învățăturile și filozofia lui Confucius au stat la baza culturii și societății est-asiatice și continuă să rămână influent în China și Asia de Est si astăzi. Invataturile lui sunt regasite cu usurinta in textele religioase posterioare epocii sale, atat in religiile Asiei de Est cat si in cele din Orientul Mijlociu unde prin Hinduism au ajuns in Iudaism si Crestinism.
Confucius (551-479 î.Hr.) este creditat în mod tradițional cu faptul că a scris sau editat multe dintre textele clasice chinezești, inclusiv toate Cele Cinci Clasice[1], dar savanții moderni sunt precauți în a atribui afirmații specifice lui Confucius însuși.
Aforismele cu privire la învățăturile sale au fost compilate în Analecte[2], dar mai tarziu, la mulți ani după moartea sa. Principiile lui Confucius au o trasatura comuna cu traditia si credinta chineza.
Cu evlavie filială, el a susținut loialitatea puternică a familiei, venerarea strămoșilor și respectul bătrânilor de către copiii lor, a soților de către soțiile lor, recomandând familia ca bază pentru o guvernare ideală.
El a îmbrățișat binecunoscutul principiu: „Nu faceți altora ceea ce nu vreti sa vi se faca vouă.” – Regula de Aur.
Confucius a fost un tradiționalist al epocii sale și pentru că a avut un interes deosebit în căutarea valorilor morale într-un context social în schimbare rapidă, asa cum este cel de azi.
În ciuda introducerii meritocrației și a înlocuirii parțiale a aristocrației, Confucius s-a opus egalitarismului plat și a susținut o credință puternică în ierarhie.
Virtutea insa putea fi, totuși, găsita în întreaga ierarhie. Dacă un țăran smerit a înțeles și și-a îmbrățișat pe deplin rolul său în cadrul social, de exemplu, el nu a fost mai puțin virtuos și valoros decât omul din vârful piramidei sociale. Exista in filozofia sa acest egalitarism meritocratic al virtutilor si al oportunitatilor, cat si pozitia egala in fata legii si a autoritatii.
Toată lumea din comunitatea populară are un rol important de jucat. În acest sens, filosofia sa este un fel de național-socialism, care a subliniat importanța supremă a comunității asupra clasei sociale.
Piramida socială în sine a fost făcută coerentă prin cele cinci relații constante: Suveran-Subiect; Părinte-copil; Soț-soție; Fratele mai mare și fratele mai mic; și prieten-prieten.
Este evident, că nu există loc pentru străin sau străină în această schemă de obligații sociale și ritualuri. Asta se datoreste faptului ca strainii veniti in regatul chinez se considerau a fi asimilati si inglobati in familia chineza, prin casatorie si supunerea la ritualurile marii familii chinezesti in venerarea stramosilor eroi.
Obligația socială a fost ea însăși manifestată prin demonstrații de Li, care ar putea fi traduse aproximativ ca „justiție” sau “respect”, dar care ar putea fi descrise mai exact ca decență rituală. Il putem întâlni pe Li în cultul strămoșilor, la nunți, la înmormântări, la oferirea sau primirea cadourilor și în gesturile cotidiene de politețe, cum ar fi închinarea și folosirea modului correct/decent de a se îmbrăca.
Aceste semne exterioare au fost menite să reflecte virtutea interioară, dar numai atunci când au făcut-o cu sinceritate.
Sinceritatea, alături de fidelitate și de auto-reflecție, a fost cea care l-a indentificat cu adevărat pe omul cu adevărat moral și virtuos. Opiniile lui Confucius asupra celor care doar îl interpretează pe Li fără a poseda virtutea interioară se găsesc în Analecte, o colecție de fragmente din scrierile și cuvintarile sale compilate de discipolii săi.
Analectele împreună cuprind un tratat predominant politic, dar colecția este alcătuită și din aforisme și anecdote. În secțiunea 17 din Analects, Confucius se referă la „vrednicii satului” și compară moralismul lor gol cu „aspectul unei case bine impodobite insa goale pe dinautru”. Exteriorul „vrednic” al moraliștilor satului este astfel furat sau nemeritat. Ei sunt, de fapt, ipocriți care, în timp ce critică tot ceea ce este „rău”, sunt ei înșiși complet lipsiți de virtute. Critica lui Confucius a acestor „vrednicii satului” nu fost limitata exclusiv doar la ipocrizia lor si astfel are o valoare în aplicarea criticii sale la moraliștii de astazi, albi/progresisti si justiția socială.
Știm foarte bine că majoritatea alb-progresista, anti-rasiști și activiști “woke” -“treziti”, sunt ipocriți si fac tot posibilul pentru a-și educa copiii în școli predominant albe și pentru a-și crește familiile în cartiere predominant albe. Dar Confucius merge mai adânc decât ipocrizia în critica sa la adresa “vrednicilor satului”, tipurile „trezite-woke” ale epocii sale, subliniind rolul lor în dezvoltarea unui fel de cancer moral-social care este catastrofal pentru cultura națională.
De fapt, cea mai evidentă critică a lui Confucius nu este că vrednicii satului poartă măști, ci că aparent nu există nimic de mascat, pentru că nu există nimic sub masca”. Dar, sub masca poate fi o alta masca, sau o masca multipla, cameleonica. Acest lucru este deosebit de important pentru Confucius, deoarece identitatea este o bază a integrității. Persoana integră este cea care inspiră un sentiment de respect ceea ce identifică persoana ca fiind, în esență, persoana ca atare. Sau, altfel spus, trebuie să te înțelegi si respecti pe tine însuți înainte de a putea pretinde că „tu” reprezinti ceva, care merita respectul. Cineva care neagă propria traditie, origine etnica și identitate nu poate proclama sincer nicio valoare morală, deoarece aceste valori nu sunt înrădăcinate în propria identitate și, prin urmare, sunt atât artificiale cand sunt adoptate.
Intr-o consideratie mai larga, Confucius crede că prezența unor oameni care nu au o identitate proprie și care reflectă doar valorile altora este o amenințare la adresa sistemului moral. Una dintre cele mai profunde învățături ale lui Confucius ar fi putut fi superioritatea exemplificării personale față de regulile explicite de comportament.
Învățăturile sale morale pun accentul pe cultivarea de sine, pe emularea exemplelor morale și pe dobândirea unei judecăți calificate, mai degrabă decât pe cunoașterea regulilor, etica confucianistă poate fi considerată un tip de etică a virtuții. Învățăturile sale rareori se bazează pe argumente, iar idealurile și metodele etice sunt transmise indirect, prin aluzie/innuendo și chiar tautologie. Învățăturile sale necesită examinare și context pentru a fi înțelese. Gândirea politică a lui Confucius se bazează pe gândirea sa etică. El a susținut că cel mai bun guvern este unul care guvernează prin „ritualuri” și moralitatea naturală a oamenilor, și nu prin folosirea mitei și a constrângerii.
El a explicat că acesta este unul dintre cele mai importante analecte: „Dacă oamenii vor fi conduși de legi, iar uniformitatea va căuta să le fie dată prin pedepse, vor încerca să evite pedeapsa, dar nu vor avea simțul rușinii.
Dacă vor fi conduși de virtute și uniformitatea va fi căutată să le fie dată de regulile de decență, vor avea simțul rușinii și, mai mult decât atât, vor deveni buni”. Acest „sentiment de rușine” este o internalizare a datoriei, în care pedeapsa precede acțiunea malefică, în loc să o urmeze sub formă de legi ca în legalism.
În timp ce el a susținut ideea guvernării de către un rege virtuos, ideile sale conțineau o serie de elemente pentru a limita puterea conducătorilor. El a pledat pentru reprezentarea adevărului în limbaj, iar onestitatea a fost de o importanță capitală. Chiar și în expresia facială, adevărul trebuie să fie întotdeauna reprezentat. Confucius credea că, dacă un conducător conduce corect, prin acțiune, prin exemplu personal, că ordinele ar fi inutile prin faptul că alții vor urma exemplul, acțiunile corespunzătoare ale conducătorului lor. Discutând despre relația dintre un rege și subiectul său sau un tată și fiul său, el a subliniat necesitatea de a acorda respectul cuvenit superiorilor/seniorilor. Acest lucru a cerut ca subordonații să-și consilieze superiorii dacă superiorii sunt considerați a lua o cale de acțiune greșită. Confucius credea în a conduce prin exemplu, dacă conduci corect, ordinele prin forță sau pedeapsă nu mai sunt necesare. Lucrările lui Confucius au fost făcute filosofie imperială oficială și era materie de testare la examenele pentru funcțiile publice, începand din 140 î.Hr. si până la sfârșitul secolului al 19-lea.
Perspectiva lui Confucius asupra moralității comunității oferă o perspectivă nuanțată și interesantă asupra unora dintre problemele îngrijorătoare cu care se confruntă societățile occidentale de astăzi, în special dominația totală a multiculturalismului și a stângismului în discursul moral. În timp ce animozitățile grupurilor etnice non-albe pot fi ușor înțelese în contextul concurenței interetnice și al construcției suferinței trecute, datorate albilor (de exemplu, viziunea lacrimogenă a istoriei evreilor comună în rândul evreilor), complicitatea albilor în acest proces rămâne una dintre cele mai puternice bariere în calea unei provocări de succes împotriva multiculturalismului și multiracialismului în Occident. Pentru că este nefiresc să detesti propriul grup și propria identitate, atunci când albii adoptă poziții anti-albe sau anti-rasiste, ele reflectă pur și simplu valorile altora, în special ale elitelor de opoziție. Din păcate, un astfel de comportament poate deveni endemic, deoarece „vrednicii satului” sau „hoții virtuții” au o capacitate nesfârșită de a imita moda. Marea majoritate a oamenilor care spun la altii că sunt OK cu căsătoriile gay și acceptarea pe scară largă a transsexualismului speră în secret ca copiii lor să nu ajungă așa ceva. Într-o eră în care propaganda pro-diversitate este de vârf, cu nici o disidență mainstream, nu este mai puțin adevărat că albii continuă să se separe în liniște la fel de mult cat resursele lor le vor permite. Trăim într-o epocă în care toată lumea proclamă beneficiile diversității în timp ce face tot posibilul să o evite. Ipocrizia este endemică și este evidentă.
Se poate observa ca la unumite nivele si in anumite circumstante, ipocrizia ajunge sa fie insa o cale de supravietuire Progresistilor albi le lipsește orice simț al identității, nu au ideologie și nu sunt altceva decât cameleoni care preiau orice față este considerată atractivă sau lăudabilă de elitele la care vor să apeleze. În acest sens, atunci când se analizează moraliștii noștri contemporani de justiție socială progresista toți pot fi subsumați sub titlul de „vrednici ai satului” care sunt „hoți ai virtuții” – ipocriti. Toți sunt persoane fundamental goale, fără identitate autentică.
Pentru Confucius, unul dintre cele mai galante aspecte ale acestui comportament ar fi tendința unor albi progresisti de a-și proclama statutul de „antirasist alb” dedicat răspândirii ideologiei lor printre alți albi.
Confucius s-ar opune unei astfel de auto-desemnări, subliniind că astfel de oameni sunt deja lipsiți de orice sentiment al identității albe sau de ceea ce înseamnă să fii alb și că intervențiile lor sunt astfel în mod inerent lipsite de integritate și sunt, în esență, lipsite de sens. Prin urmare, nu există un adevărat „anti-rasism alb”, ci un fenomen în care persoanele goale imită idei străine. Conceptul lui Confucius despre ipocriti subminează afirmațiile acestei false moralități în masă și subliniază că moda și conformitatea pot sufoca virtutea și morala autentică. Trăim într-o epocă în care majoritatea albilor, progresistii nu au identitate și, prin urmare, integritate, și asistam la un fel de efect cameleonic în masă în care obiectivele elitelor străine sunt mimate pentru o ușurare personală pe termen scurt sau o recompensă.( in cazuri mai rare si mai grave – supravietuire) De acea elitele globaliste duc o lupta acerba impotriva nationalismului, familiei si a traditiilor, valori ce contureaza definitiv identitatea individuala.
Lipsa de identitate este o amenințare la adresa sistemului moral autentic – un sistem care își derivă moralitatea din tradiție și identitate. Este moral și o demonstrație de virtute și noblețe să aperi și să extinzi interesele etnice ale cuiva.
Omul care pretinde în schimb că este cetățean al lumii sau că iubește pe toată lumea este un mincinos. Un astfel de om este un ipocrit – un hoț al virtuții. (C. D.)
Sursa: Ioncoja.ro
