Un satelit american va cadea azi pe Pamant
Un satelit american de marimea unui microbuz urmeaza sa cada pe Pamant vineri, dar aparent nu in America de Nord, dupa cum a precizat NASA, fara sa poata oferi, joi, alte detalii legate de ora si loc, noteaza AFP.
Agentia spatiala americana a dat asigurari ca riscul ‘este extrem de redus’ pentru ca o fiinta omeneasca din cele sapte miliarde de locuitori sa fie lovita de una din cele 26 de bucati ale satelitului ce vor supravietui dupa reintrarea in atmosfera terestra.
Exista o sansa la 3.200 pentru ca cineva, dintr-o zona oarecare a lumii, sa fie lovit de unul din aceste resturi, ceea ce, pe o planeta a carei suprafata este in proportie de 90 la suta nelocuita, inseamna o probabilitate de 0,03 la suta.
‘Intrarea in atmosfera a satelitului iesit din functiune, cu o masa de 6,7 tone, este asteptata la 23 septembrie, intre orele 16.00 si 22.00 GMT (vineri 19.00, sambata 01.00, ora Romaniei), a facut cunoscut NASA in buletinul sau dat publicitatii joi.
‘Este inca prea devreme pentru a face o predictie mult mai exacta in legatura cu ora si zona de revenire in atmosfera’, a adaugat agentia care a promis detalii in plus in urmatoarele 24 de ore.