Un stat de drept care cade drept în cur!
Este statul de drept al lui Traian Băsescu, acest pamfletar hâtru și benedictin, care ”Din bube, mucigaiuri și noroi/Iscat-a frumuseți și prețuri noi”.? Buba e că a lăsat în grija altora responsabilitatea administrării acestei visterii naționale plină ochi de mucigaiuri, noroi și penitenciare fără telegondole în WC-uri.
Pentru România și imaginea ei, “prețurile” pentru acestă distracție sunt foarte piperate. Măștile par dintr-un Mardi Gras. În realitate, carnavalul ăsta e un fel de Daciadă în trei dimensiuni, în care delatorii exhibă șișurile și otrăvurile prin care și-au consolidat puterea politică și averile în epoca de aur a statului de drept.
Este statul de drept visat nu doar de cei care ni l-au prezentat pe Traian Băsescu drept “un preşedinte pentru alte coordonate istorice”, “instalatorul” și ”depanatorul” națiunii române, strategul care ziua citește Oakeshott, Hayek și Gellner, iar noaptea doarme cu Lăzăroiu și Tismăneanu sub pernă…
Este statul de drept în care, de la președinte la parașute, ziariștii de investigație erau amenințați că, dacă nu-și țin gura, dau de dracu’; iar judecătorii, procurorii și chestorii era “atenționați”, în conferințe de presă sau show-uri tv, că, dacă…, vor fi dați pe mâna ofițerilor acoperiți din “presa independentă”.
Este statul de drept ale cărui servicii secrete au fost lăudate de un ambasador american la București pentru înalt “profesionalism” și “apolitism”, când, de la orb la surdo-mut, tot românul vedea, auzea și simțea că până și un sughiț politic e controlat în România de servicii.
Este statul de drept a cărui abandonare era dată drept sigură de contracandidați și susținători ai lor, în cazul în care președinte ar fi devenit candidatul Klaus Iohannis. Se mai tem și azi? E OK ori ba că sunt săltați — unii chiar de pe stradă — cariatide și piloni de bază ai statului de drept băsist – Cocoș, Udrea, Sandu, Pinalti, Bica și alții ejusdem farinae?
Este statul de drept care mai are vreme să vadă ceva miracole: Andreea Pora tunând și fulgerând, în fața oglinzii, împotriva băsiștilor sau pe Dan Andronic informându-l pe Ion Cristoiu, așa, ca între titani ai presei independente, că fără Băsescu, Justiția – de la turnător la judecător – n-ar fi existat.
Este statul de drept care piere cu niște întrebări pe buze adresate pupincuriștilor crepusculari: “De ce toate acestea abia acum, când președintele Henric al V-lea a redevenit simplul cetățean Traian Băsescu?
De ce atâtea “armături” ale statului său de drept sunt convocate la “mititica” abia acum? Statul de drept al lui Traian Băsescu, căzut direct din Bruxelles în cur, sângerează profund, bâzâie ca un inorog cu tranzistori, lăcrimează și întreabă, pe toate lungimile de unde și pe toate lățimile de conturi offshore: “Pe mine m-ați omorâtîîî,/da’ cu calu’ ce-ați avutîîî?” Simplu. Asta e soarta calului: să fie mereu “victimă colateră” și din plămânii lui să se facă parizer bun de aruncat cu praștia în curtea penitenciarului unde statul de drept este scos la plimbare, o jumătate de oră pe zi. Ca să nu uite mirosul libertății; de gândire, exprimare și autodistrugere.
Dorin Tudoran, 2015
