Un test de sange poate semnala intrarea la menopauza
Medicii vor putea, intr-o zi, pe baza unui test de sange, sa spuna cu decenii inainte cand anume o femeie va intra la menopauza, afirma cercetatori citati duminica de AP, Efe si Reuters.
Experti iranieni au pregatit pentru conferinta europeana privind fertilitatea care a inceput luni la Roma un studiu despre care afirma ca poate fi un prim pas spre dezvoltarea unui test care sa le ajute pe femei sa decida cand vor sa aiba copii.
Testul nu spune cand anume o femeie isi pierde fertilitatea – ceea ce se intampla de regula cu pana la zece ani inainte de menopauza -, dar, daca medicii pot afla cand o femeie va intra la menopauza, pot stabili in linii mari momentul cand va inceta productia de ovule. Oamenii de stiinta afirma ca testul va fi util indeosebi pentru a le identifica pe acele femei susceptibile sa intre la menopauza mai devreme, chiar de la 40 si ceva de ani pana in jurul varstei de 55 de ani. Daca varsta medie pentru menopauza este de 51 de ani, ovulatia inceteaza la majoritatea femeilor in intervalul mai larg dintre 40 si 60 de ani.
Cercetatorii iranieni au prelevat mostre de sange de la 266 de femei intre 20 si 40 de ani si au masurat cantitatea de hormon AMH /anti-Mullerian/, relevant in privinta ‘rezervei’ de ovule. In urmatorii sase ani, s-au mai facut alte doua teste de sange si o serie de examene fizice. Pe baza cantitatii de AMH, cercetatorii au creat un model matematic pentru a estima momentul intrarii la menopauza. Din cele 63 de participante la studiu care au intrat la menopauza in acest interval, previziunile cercetatorilor s-au adeverit cu o acuratete de patru luni. Studiul a inceput in 1998 si continua si azi.