„Una este ca România să apere dreptul internațional prin mijloace politico-diplomatice, și...

„Una este ca România să apere dreptul internațional prin mijloace politico-diplomatice, și alta este să se transforme în ajutor de șerif global”

0 42

În zilele de 16 și 17 august 2024 am participat în localitatea Izvoru Mureș, din Județul Harghita, la mai multe dezbateri prilejuite întâlnirea anuală a românilor din România și a celor din afară României care locuiesc ca băștinași pe teritoriile lor istorice. (Într-o denumire oarecum inexactă – diaspora românească.)
Această întâlnire a avut loc sub egida Universității de vară de la Izvoru Mureș și la ea au participat, în afara invitaților din România, și membri ai românității, adică ai națiunii culturale române din Balcani, Europa de est și Europa centrală. Evenimentul a fost organizat de Forumul civic al românilor din Harghita, Covasna și Mureș (Sfântul Gheorghe), Fundația națională pentru românii de pretutindeni (București), Centrul european de studii în probleme etnice al Academiei Române (București), Centrul de cercetări și studii regionale (Tg Mureș) și Centrul român de studii și strategii (București).
Cu acest prilej, printre altele, am formulat următoarele idei:
1. Războiul din Ucraina nu este un război local, ci unul global; el a generat o criză economică globală și a implicat sub aspect politico-diplomatic și militar pe toții actorii cu relevanță globală.
2. Războiul din Ucraina nu este un război pentru stăpânirea unor teritorii, ci un război pentru o nouă ordine mondială; este vorba despre o ordine mondială post americană care va înlocui de acum epuizata pax americana, cu un alt model de conviețuire globală inspirat de culturile asiatice / de modul de viață asiatic.
3. Crezând că în joc este doar arhitectura de securitate din Europa de est, SUA a ales o modalitate de apărare a concepției sale asupra acesteia care a împins Rusia spre Asia (în parteneriatul fără limite cu China, dar și cu Iranul și Turcia, printre altele) făcând ca ordinea post-americană să se conceapă și să se edifice (a se vedea BRICS, Organizația de Cooperare de la Shanghai etc) fără participarea Americii și a aliaților săi; în măsura în care SUA, împreună cu aliații transatlantici din NATO și UE, precum și cu cei din Pacific (Japonia, Coreea de Sud și Australia), vor continua să se opună și să saboteze emergența respectivei noi ordini, aceasta se va naște nu numai fără luarea în considerare a Occidentului colectiv (adică fără a integra și modelul său cultural privind organizarea familială, socială și politică), ci și împotriva lui.
4. Ca partener strategic al SUA, membru NATO și membru UE, România trebuie să acționeze pentru a explica SUA, NATO și UE că este momentul să înțeleagă realitățile istorice noi (multe fiind chiar rezultatul vechii ordini concepute de ele), să renunțe la privilegiile aferente rolului de lider mondial unic (individual sau colectiv) și să se asocieze negocierilor referitoare la proiectarea noii ordini globale ca ordine multipolară în cadrul căreia noile puteri globale asiatice ar urma să se ridice cu sprijinul iar nu împotriva Occidentului euro-atlantic.
5. Dacă Rusia va câștiga războiul, Ucraina va fi un alt Vietnam al SUA, la finalul căruia situația SUA va fi mai rea decât în cazul vietnamez, întrucât atunci, spre deosebire de acum, China și URSS erau adversari, NATO era unită iar UE era prosperă.

6. După războiul din Ucraina, dacă acesta va fi pierdut de Rusia, SUA va fi obligată să se comporte cu ea, așa cum s-a comportat cu Germania după cel de al Doilea Război Mondial, cu deosebirea că alianța cu ocupantul american era pentru Germania federală postbelică o ofertă de nerefuzat, în timp ce Rusia de azi, victorioasă sau înfrântă, are la dispoziție oferte alternative de alianță mult mai atrăgătoare.
7. După războiul din Ucraina, indiferent dacă va fi câștigat sau pierdut de Rusia, prima grijă a SUA nu va fi reconstrucția Ucrainei, ci reabilitarea UE, pusă deja la pământ de acest război, în condițiile în care, cu uriașa sa datorie externă și problemele sale interne, America nu mai are resurse pentru un alt Plan Marshall.
8. În acest context, România trebuie să își valorifice atuurile economice, geopolitice, culturale și demografice care îi permit să își asume rolul de lider regional; un asemenea rol i-ar permite și promovarea unui model românesc de susținere a minorităților naționale, respectiv de realizare a unui raport corect între națiunile civice și cele culturale cu origini în Europa centrală și de est.
9. Identificând și construind solidaritatea de interese strategice cu vecinii săi (imediați și apropiați), România trebuie să își valorifice resursele, pe de o parte, pentru a-i sprijini pe aceștia să își promoveze în mod concret interesele vitale congruente cu interesele sale, iar pe de altă parte, pentru a facilita armonizarea geopoliticii și depășirea rivalităților lor; pornind de aici România va putea să vorbească actorilor globali nu numai în numele ei, ci și în numele membrilor regiunii al cărei lider (formal sau informal) este.
10. În același timp, interesul național al României este de a vorbi lumii nu cu doar circa 16 sau 18 milioane de voci, ci cu 25 de milioane de voci, adică mobilizând vocile întregii națiuni culturale române (națiunea formată din toți cei care oriunde s-ar afla pe glob, trăiesc și gândesc în limba română, creând valori universale în mod specific românesc și având aspirații izvorâte din tradițiile culturale românești), pe lângă vocile membrilor națiunii civice române (cetățenii statului român indiferent de identitatea lor etno-culturală); aceasta înseamnă promovarea unui sprijin activ pentru românii din afara granițelor României (care atunci când trăiesc pe pământurile lor istorice nu pot fi identificați ca “minorități naționale”, ci sunt “comunități etno-culturale”, titulare de drepturi originare iar nu de drepturi derivate), desigur, cu respectarea legislației statelor ai căror cetățeni sunt, așa cum prevede art 7 din Constituția României.
11. Când vorbim despre drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale sau comunităților culturale care structurează masa cetățenilor unui stat, vorbim despre împărțirea puterii între stat și cetățeni, despre împărțirea puterii în cadrul statului; de aceea orice intervenție a unui stat în susținerea drepturilor (fie ele și numai culturale) ale cetățenilor altui stat, întrucât vizează structura puterii, reprezintă o ingerință inadmisibilă în viața politică a celui din urmă.
12. Singurul temei care permite unui stat să acorde ocrotire cetățenilor altui stat este cel de drept internațional, respectiv tratatele internaționale, bilaterale sau multilaterale, prin care statele acceptă că ocrotirea drepturilor identitare ale cetățenilor lor constituie teme de interes comun, întrucât instabilitatea internă subsecventă nemulțumirilor create de discriminarea etno-culturală generează insecuritate internațională.
13. Statele sunt națiuni civice, adică reprezintă organizarea politică a unei societăți multiculturale; cu alte cuvinte, sunt entități care asigură protecția drepturilor tuturor cetățenilor lor, indiferent de identitatea culturală a acestora (România este statul tuturor cetățenilor ei, români, maghiari, sași, ucraineni etc, așa cum Ungaria este statul tuturor cetățenilor săi, maghiari, români, sârbi, slovaci etc); de aceea ideea de “stat mamă” sau “stat rudă” este greșită, o națiune civică neputând fi ruda unui fragment dintr-o națiune culturală.
14. Prin tratatele încheiate cu Ungaria, Ucraina, Serbia etc. pe de o parte, cetățenii de origine română ai acelor state, membri ai națiunii culturale române (care trece dincolo de granițele națiunii civice române) au primit drepturi identitare în legislația internă a statelor respective (întrucât după ratificare tratatele fac parte din dreptul intern, cu mențiunea că în cazul unei contradicții între prevederile lor și cele ale normelor locale, prevederile lor prevalează), iar pe de altă parte, statul român și-a creat un drept (în ordinea internațională) care îi permite să intervină în sprijinul celor aparținând comunităților românești, atunci când drepturile lor decurgând din tratate sunt încălcate.
15. Dacă drepturile comunităților române în discuție sunt încălcate, nu este vina tratatelor, ci a statelor părți care nu le aplică. România acordă persoanelor aparținând minorităților naționale formate din cetățeni români drepturile prevăzute în tratatele internaționale și chiar mai mult decât atât, din proprie inițiativă (de regulă) sau la insistențele celorlalte părți contractante, dar nu cere convingător, consecvent și eficient ca și celelalte state semnatare să acorde cetățenilor lor de etnie română drepturile respective. (Au fost documente semnate în timpul anumitor guvernări, de care guvernele succesive au și uitat că există – Protocolul semnat între miniștrii de externe român și iugoslav, în 1997, cu prilejul schimbului instrumentelor de ratificare a tratatului politic de bază dintre cele două state, potrivit căruia românii din valea Timocului erau recunoscuți ca atare, cu condiția ca ei înșiși să se declare a fi români, iar nu vlahi.)
16. Bunăvoința cu care statele având cetățeni de origine etno-culturală română îi tratează pe aceștia și cu care cooperează cu România în această direcție, depinde și de politica externă generală a României; această bunăvoință se pierde în măsura în care politica externă a statelor respective și cea a României evoluează pe direcții nu doar paralele, ci chiar divergente (cum este cazul în prezent în raporturile cu Ungaria și Serbia); neluarea în calcul a acestui aspect arată că România nu include în sfera intereselor sale naționale de prim rang coeziunea națiunii culturale române.

17. Cazul Ucrainei este unul atipic, în măsura în care această țară, deși dependentă de sprijinul românesc acordat ei cu supra de măsură, chiar în pofida bunăstării cetățenilor români, încalcă de manieră brutală drepturile cetățenilor ucraineni de origine română; explicația nu stă în rigorile războiului ruso-ucrainean și nici în teama că respectul drepturilor acordate minorităților în ansamblu ar permite membrilor minorității ruse să atenteze la securitatea Ucrainei (oricum este inacceptabil ca o întreagă comunitate să fie pedepsită și lăsată fără drepturi întrucât unii dintre membrii săi sunt neloiali statului lor de cetățenie), ci în faptul că Ucraina este succesor al Republicii Socialiste Sovietice Ucrainene, care nu s-a constituit, asemenea tuturor statelor europene, pe criteriul național, ci pe criterii geopolitice; aceasta face ca lipsa încrederii în realitatea și consistența propriei identități culturale, să împingă elita politică ucraineană la afirmarea sau constituirea națiunii civice ucrainene ca națiune etnică, scop în care procedează, după posibilități, fie la asimilarea fie la epurarea celorlalte etnii neucrainene fără a distinge între ele.
18. Rezultă că România ar trebui să condiționeze orice garanții de securitate acordate Ucrainei, de acordarea unor garanții ucrainene referitoare la respectarea drepturilor celor care aparțin comunității române din Ucraina (comunitate în care se includ și cei numiți moldoveni).
19. În procesul definirii intereselor sale naționale și ținând seama că a ajuns la un nivel al datoriei publice externe de 52% din PIB, România va trebui să decidă dacă înțelege să aloce câteva zeci de milioane de euro pentru consolidarea națiunii culturale române, respectiv pentru susținerea românilor din afara țării, sau să continue cu donațiile de miliarde de euro pentru a asigura continuarea războiului de necâștigat al SUA din Ucraina.
20. Aceasta dilemă aberantă nu trebuie confundată diversionist cu dilema între respectarea dreptului internațional și permisiunea dată Rusiei de a modifica frontierele prin forță.
Una este ca România să apere dreptul internațional prin mijloace politico-diplomatice, și alta este să se transforme în ajutor de șerif global pentru a impune ceea ce SUA numește ordinea internațională bazată pe reguli, mai ales când recursul la război nu are sorți de izbândă, dar în schimb sacrifică interesele vitale ale românilor, deopotrivă din interiorul și din afara frontierelor României.

PS:  Am socotit că a pune în scris ideile comunicate de mine la Izvoru Mureșului este cu atât mai necesar cu cât rezumatele date publicității de la fața locului nu au reușit să redea mai nimic din fondul mesajului meu. Cu siguranță expunerile mele au fost cu totul neclare.

PPS: Aceste precizări scrise vin și ca o replică pe care, din respect pentru organizatori, nu am insistat să o dau președintelui Comisiei de politică externă a Senatului, dl Titus Corlățean, produs al vechiului PSD, tolerat de noul PSD, care, neînțelegând, tot din vina mea, desigur, că eu nu susțin scutirea Rusiei de la respectul cuvenit dreptului internațional, a arătat că războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, fiind găsit de miniștrii de externe ai UE ca fiind neprovocat și de aceea, unul de agresiune (provocatorii au decis, fără a avea competența unei instanțe neutre împuternicită în acest sens, că ei nu au provocat nimic și, deci, toată vina revine celui provocat), se justifică sprijinul pentru continuarea războiului din Ucraina, chiar cu prețul abandonării bugetare a interesului național privind susținerea românilor din afara frontierelor României; politica diametral opusă fiind dusă numai de “putinistul” Viktor Orban”.

Autor: Adrian Severin
Sursa: facebook.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.