Unde este Infokioskul de informare turistica?
In momentul in care am auzit, in timpul targului de turism din prima jumatate a lunii aprilie, ca in centrul istoric al Brasovului se va instala un Infokiosk de informare turistica, am “muscat” si am dat imediat stirea, care a inregistrat un numar foarte mare de citiri, ca dovada ca toti cei ce iubesc Brasovul si-ar fi dorit un astfel de sistem modern de informare a turistului. Nu ca era cine stie ce, dar orice pas, cat de mic, spre normalitate, spre modernitate, inseamna mult pentru noi.
Numai ca de multe ori, unii vorbesc fiindca nu costa nimic sa deschizi gura, iar proiectele frumoase promise se topesc precum inghetata la 35 de grade. Asa s-a intamplat si cu Infokioskul. De cate ori am trecut prin Piata Sfatului am facut un rond prin zona, poate, poate… Dar a trecut deja o luna si nimic. ?Festivalul medieval, la care au fost prezenti numerosi turisti romani si straini ar fi fost un bun prilej de promovare, iar firma care a promis aparatul ar fi putut sa se gandeasca la asta. Dar n-a fost sa fie. Stirea s-a dovedit un balon de sapun, ca multe altele care au provocat scurte si desarte bucurii brasovenilor. Asteptam Aqualand, piscine, patinoar in Parcul Tractorul, telegondola Gara-Poiana, etc dar toate au fost gogosi infuriate.
Ca sa inchei totusi intr-o nota cat de cat optimista, va dau o veste mare: se redeschide WC-public in Parcul Titulescu, langa Primarie (este vechiul amplasament), modernizat, cu intrari din plexiglas. Sunt sigura ca va pare bine, numai de n-ar fi tariful ca la un hotel de cinci stele!
Bianca Sorescu