Unde-s banii noștrii?
Îmi aduc aminte un episod ciudat din vremea copilăriei. Familia mea era vizitată de o rudă care tocmai se întorsese din străinătate. Evident că eu am primit o sacoşă de dulciuri şi jucării în ambalaje atât de strălucitoare, încât pur şi simplu mi-au luat mințile! Singurul lucru pe care îl mai puteam percepe era sacoşa aia plină de de nimicuri în poleială. Scormoneam fermecat printre ele şi mă minunam ca prostul de fiecare lucru pe care îl descopeream. Maşinuțe, soldăței, figurine de eroi, arme de jucărie, etc… tot ce putea visa un băiețel de 7 – 8 ani. Şi multe, multe dulciuri! Am desfăcut nerăbdător cea mai mare şi mai strălucitor ambalată ciocolată… şi am muşcat plin de aşteptări din ea. A fost ca o palmă trasă pe neaşteptate; avea un gust naşpa de tot! Nu-mi venea să cred că un lucru atât de frumos poate avea un gust atât de prost…
Cei din jurul meu m-au întrebat dacă îmi place. Am dat din cap afirmativ, m-am prefăcut încântat şi am mai luat o gură din ciocolata aia. Nu voiam ca ruda mea să se simtă prost. Dar imediat am ieşit din cameră, m-am dus la coşul de gunoi şi am scuipat-o acolo. Era imposibil de mâncat.
Realitatea avea să-şi arate colții din aproape toate darurile pe care le primisem. Bomboanele şi ciocolatele erau nişte porcării. Maşinuțele se dezmembrau, plasticul din care erau făcuți soldățeii se spărgea, ledurile şi beculețele jucăriilor au încetat să mai funcționeze în câteva zile sau săptămâni…
Era un duş rece pe care refuzam, să-l accept. Mă ambiționam să mănânc dulciurile alea proaste, gândindu-mă că poate nu reuşesc eu să apreciez ceea ce-i bun. Lipeam brațele rupte ale soldățeilor, reparam părțile dezmembrate ale maşinuțelor şi înlocuiam beculețele armelor de jucărie… cu sentimentul de vinovăție că n-am avut suficient de multă atenție față de ele. Mi-a luat ani de zile să înțeleg că nu eram eu de vină… ci pur şi simplu primisem o grămadă de gunoaie strălucitor ambalate.
Nu spun că lucrurile româneşti erau mai bune… dar cel puțin nu aveau pretenția asta… De atunci n-am mai fost niciodată încântat de lucrurile străine…
Experiența asta avea să-mi prindă bine după aşa-zisa revoluție din Decembrie ’89. Am tras puțin de cusăturile primilor blugi pe care am vrut să-i cumpăr. Şi textura a cedat. Erau nişte jafuri turceşti marca Pyramide după care toți erau leşinați. În două luni toți fraierii aveau blugii rupți.
Apoi a venit avalanşa de mărfuri chinezeşti, ieftine ca hârtia igienică… şi de mărfuri vestice, cu pretenții de calitate, dar toate făcute după aceleaşi şabloane.
Fie că e vorba de chinezării ieftine, fie de marfă nemțească de calitate, toate au aceeaşi aparență strălucitoare… şi aceeaşi lipsă de personalitate.
Toate maşinile seamănă între ele, toți blugii seamănă între ei şi toate ciocolatele au cam acelaşi gust. Chiar dacă unele lucruri se strică în 10 luni, iar altele în 10 ani… efectul financiar e acelaşi.
Cu prețul unui produs vestic pretențios cumperi 10 chinezării ieftine. Tot acolo ieşi la bani, oricum o dai… Orice alegi, tot aia e.
Înainte de lovitura de stat din Decembrie ’89 ne plângeam că nu avem de unde alege. Acum avem… şi tot degeaba.
Cu singura diferență că acum totul e ambalat strălucitor, iar banii se scurg toți în buzunarele firmelor străine… care au înțeles cât de uşor e să ne păcălească cu poleiala.
S-a schimbat ceva?
Evident! Dincolo de toate aceste răhățişuri străine strălucitoare de care ne-am înconjurat… acum suntem plini de datorii şi rupți în cur de săraci!
Când dracu’ o să ne trezim la realitate?
Banii noștrii se scurg în afara țării, iar noi ne îndatorăm pe zi ce trece… că să cumpărăm aiureli. Ar cam fi timpul să ne schimbăm… dacă vrem să supraviețuim ca popor…
Autor: Artin Side
Sursa: facebook.com
