Uneltirile Germaniei din 1989 și 1990 pentru dezmembrarea României (1)
Acordul Bonn-Budapesta (19-23 august 1989)
În vara anului 1989, Republica Federală Germania finalizase în mare înţelegerile cu Uniunea Sovietică şi cu S.U.A., privitoare la unificarea ţării. Franţa şi Marea Britanie au încercat să se opună acestui proiect. În cadrul întâlnirii dintre preşedintele Franţei, Francois Mitterand şi cel al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, de la Kiev, din 6 decembrie 1989, a cărei stenogramă a fost dată publicităţii, Mitterand a arătat pericolul refacerii puterii Germaniei şi a exercitării unui control al ei asupra întregului centru al Europei. El l-a rugat pe Gorbaciov să nu sprijine proiectul german de reunificare, promiţând în schimb accesul Moscovei la fonduri mari prin Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Franţa şi Marea Britanie invocau şi necesitatea menţinerii Germaniei divizată pentru a nu-i crea probleme lui Gorbaciov, sprijinitorul politicii Occidentului, în faţa acuzaţiilor pe care i le aduceau grupările politico-militare şi de informaţii conservatoare de la Moscova, nemulţumite de faptul că preşedintele sovietic sprijinea promovarea intereselor occidentale.[1] Pentru a-l sprijini pe Mihail Gorbaciov, Marea Britanie şi Franţa au sprijinit regimurile politice pro-sovietice din centrul şi estul Europei, cum a fost şi cazul sprijinirii grupării Iliescu-Militaru-Brucan de la Bucureşti.[2]
Unii lideri din Republica Democrată Germană nu s-au împăcat uşor cu ideea dispariţiei Germaniei comuniste, mai ales şefii Partidului Comunist, Erich Honeker (deloc) şi unii lideri ai Stasi, ca generalii Erich Mielke și Markus Wolff (greu). Era necesară o acţiune populară de anvergură care să convingă pe comuniştii radicali să accepte mersul evenimentelor spre reunificarea paşnică a ţării. Guvernul vest-german a conceput un plan de trecere în masă a unor cetăţeni din Germania de Est în cea de Vest. Pentru aceasta, cancelarul Helmuth Kohl s-a deplasat la Budapesta, în perioada 23-25 august 1989 şi a încheiat Acordul Bonn-Budapesta privitor la angajamentele de sprijin al Ungariei pentru reunificarea Germaniei şi al guvernului de la Bonn pentru reunificarea Ungariei cu Transilvania.
Anterior, se purtaseră discuţii intense, încheiate în jurul lui 19 august 1989. Prin acordul încheiat, Ungaria se angaja să deschidă graniţa cu Austria, permiţând est-germanilor, care intrau cu zecile de mii ca turişti în Ungaria, să treacă în vest. În schimb, Germania s-a angajat să sprijine Ungaria în eforturile ei de a recupera Transilvania. Încurajarea germană şi siguranţa guvernului maghiar legat de interesul Uniunii Sovietice pentru destabilizarea României, a determinat Budapesta să se implice din plin în acţiunile din România, din decembrie 1989, alături de serviciile secrete ale altor state.[3] De altfel, Uniunea Sovietică demarase cu decenii în urmă, din 1969, pregătirile în vederea schimbării regimului ceauşist de la Bucureşti, aşteptând doar condiţii prielnice şi motivaţii solide.
Printr-un document al serviciului vest-german de informaţii, B.N.D., emis în anul 1973, guvernul de la Bonn era informat că ministrul sovietic al Apărării, mareşalul Andrei Greciko a afirmat într-o convorbire cu Erich Honeker că „într-o perspectivă mai lungă, lucrurile nu mai pot continua astfel cu România”. Serviciile sovietice de securitate şi informaţii creaseră o unitate specială care sprijinea din umbră organizaţiile revizioniste maghiare din emigraţie, care revendicau Transilvania cu glas tare.
De asemenea, sovieticii au catalizat revendicările bulgarilor faţă de sudul Dobrogei. În iunie 1971, cu ocazia vizitei în China, Nicolae Ceauşescu a fost informat de preşedintele Mao şi de premierul Ciu En Lai că Moscova acţionează împotriva României mai ales prin agentura compusă din personalităţile politice, informative şi militare care făcuseră studiile în U.R.S.S. şi slujeau în continuare internaţionalismul comunist, în general şi Uniunea Sovietică, în special.[4]
În cursul revoltei populare şi al loviturii de stat din România (decembrie 1989), Ungaria a fost implicată direct în destabilizarea României, iar acţiunile diversioniste s-au desfăşurat în formele cele mai violente în Transilvania, mai ales de-a lungul unui aliniament de frontieră a provinciei istorice (Timişoara, Arad, Cugir, Sibiu, Braşov, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc şi altele).
Prof. univ. dr. Corvin Lupu
(Preluare din articolul Preliminarii la avenimentele de la Târgu-Mureș, 1990, în „Vitralii-lumini şi umbre”–Revista veteranilor din serviciile române de informații, Anul IV, nr. 10/2012, pp. 23-30)
[1] Alex Mihai Stoenescu, Din culisele luptei pentru putere. 1989-1990. Prima guvernare Petre Roman, Editura RAO International PublishingCompany, Bucureşti, 2006, pp. 180-182.
[2]Pentru a sprijini gruparea condusă de Ion Iliescu, serviciile secrete britanice au trimis la Bucureşti dosarele de agenţi ai spionajului britanic în România ai unora dintre liderii naţional-ţărănişti, inclusiv ale lui Iuliu Maniu (nume conspirativ Tom), pentru ca Ion Iliescu să-l poată şantaja pe Corneliu Coposu şi conducerea P.N.Ţ.C.D. Vezi şi Virgil Măgureanu, Alex Mihai Stoenescu, De la regimul comunist la regimul Iliescu, Editura RAO International Publishing Company, Bucureşti, 2008, pp. 157-158.
[3]Vezi Corvin Lupu, România în contextul relaţiilor internaţionale actuale, Editura Techno Media, Sibiu, 2006, p. 94 sqq.
[4]Cristian Troncotă, Duplicitarii. O istorie a Serviciilor de Informaţii şi Securitate ale regimului comunist din România, Editura Elion, Bucureşti,2003, pp. 147, 149 şi 151.
