Ungaria continuă pe calea mândriei naționale, România, din păcate, nu
Recentele atacuri retorice de la Washington împotriva Ungariei, a lui Orban și a suveranismului manifest al regimului său au determinat contre la fel de dure din partea ministrului de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto. Semn că Victor Orban nu este deloc înclinat să plece capul în fața regimului Biden și a internaționalismului său desuet, ce devine din ce în ce mai anacronic și va fi defunct după revenirea lui Trump la Casa Albă.
Renașterea spirituală a popoarelor ca națiuni în conștiința universală se opune dezagregării primitive în conglomerate difuze globaliste, golite de orice conținut național în structurile componente ale acestora.
În accepțiunea redusă și redundantă a lui Biden, izvorul de decrepitudine absolută al Casei Albe, mândria națională, dorința de prezervare a identității naționale, de conservare a credinței creștine strămoșești, de afirmare a familiei normale, sunt echivalente cu dictatura.
Iar autocrațiile naționale sunt definite ca fiind adversarele democrației militarist-industriale, organizată ca un complex transnațional de presiune politică internațională.
Ungaria are curajul să răspundă abrupt Americii alienate spiritual, România nu. Asta, deși nu putem fi de acord cu cercurile revizioniste ale Ungariei în privința Transilvaniei.
În privința respectării drepturilor minorităților maghiare și românești din Transcarpatia ucraineană și respectiv din nordul Bucovinei și al Maramureșului, în schimb, da! România însă, prin liliputanii politici ce-o conduc, nu face alceva decât să se desconsidere pe sine ca țară și să se dezonoreze pe sine ca națiune liberă, ca spiritualitate națională subiectivă, neîndoielnică și nealterată.
Dar haideți să vedem contrele pe care și le-au adresat oficialii americani și unguri pe tema suveranismului regimului Orban:
Peter Szijjarto, ministrul ungar de Externe
„De această dată, consilierul pentru securitate naţională a fost cel care s-a alăturat corului. Declaraţia lui Jake Sullivan a arătat clar că democraţii din SUA nu privesc cu ochi buni faptul că, în mijlocului oceanului european liberal progresist, mai există o insulă unde suntem mândri să spunem: nu război, nu gen, nu migraţie!”, a scris Szijjarto pe Facebook.
Oficialul ungar a adăugat: „Avem în continuare o poziţie fermă pentru pace, vom apăra familiile de propaganda de gen agresivă şi nu vom primi migranţi ilegali în ţara noastră, fie că democraţilor le place, fie că nu!”.
Jake Sullivan, instigat de un reporter democrat:
„Ceea ce pot spune, din partea administrației Biden, este că nu am făcut rabat de la a ne manifesta temerile profunde cu privire la asaltul din Ungaria asupra instituțiilor democratice, inclusiv asupra sistemului judiciar, cu privirea la corupția din Ungaria și cu privire și la alte erodari ale democrației în Ungaria.
Suntem profund îngrijorați.
Poziția noastră este că Ungaria s-a angajat într-un atac asupra instituțiilor democratice și asta rămâne o sursă de îngrijorare gravă pentru noi.” susține conslierul pe Securitate al Casei Albe, preluat de Cotidianul. Fără comentarii.
Libiu Mateescu