Uniunea Europeană, stăpân îngrijorat de comportamentul slugii neascultătoare România!
Ne arde în cerul gurii zăbala şi ne roade dureros hamul. Ar trebui să fii idiot ca să nu te temi pentru viitorul ţării tale. Ai trebui să fii nesimţit să nu receptezi senzaţia că ţara este obiectul unui experiment straniu, demolator, conceput în unul dintre laboratoarele celor care, incredibil, oficial nici nu există.
La Strasbourg România a fost aspru judecată. Ca un borfaş. Numai că acolo, în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European, procesul evident fabricat în care a fost acuzată România se numeşte, ipocrit, „o discuţie”! Dacă n-ar fi atât de grav, găselniţa ar merita un hohot de râs.
Despre tragedii, riscuri reale, îngrijorări şi şocuri: un discurs lămuritor, compus la Bruxelles şi rostit la Strassbourg
Ce se „discută”, de fapt, despre România? Ne-o spune, încă de la deschiderea şedinţei, însuşi „măria sa” dl. Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, sosit special de la Bruxelles, cale de peste 400 km, tocmai pentru a ne urechea: „Decizia finală în cazul demiterii şefei D.N.A. aparţine preşedintelui, C.C.R. l-a obligat să fie de acord […] Activitatea D.N.A. a fost unul dintre motivele principale pentru care ultimul M.C.V. a fost mai degrabă pozitiv. Există un risc real ca România să facă paşi înapoi. Comisia face apel la autorităţile române să regândească cursul pe care l-au luat. Acest apel îl voi repeta şi în plen în această săptămână […]
Ar fi o tragedie dacă pe ultimul kilometru al maratonului aţi începe să alergaţi în direcţia opusă. Facem apel la Guvernul României să readucă pe calea cea bună Justiţia din România, există posibiliatea de a rectifica cursul […] Am vizitat România, m-am întâlnit de mai multe ori cu prim-ministrul şi cu liderii celor două Camere. Nu pot să ascund că evoluţiile recente sunt o sursă de îngrijorări pentru Comisie, aşa cum au fost pentru protestatari. Cu toţii am fost şocaţi de imaginile cu protestatari paşnici şi de cum au fost ei primiţi”.
V-aţi lămurit? dl Frans, prieten declarat al României, afirmă, întristat peste măsură, că „există un risc”. Ne spune, de la tribuna Parlamentului European că autorităţile române ar trebui „să regândească cursul” vieţii sociale din ţară. Ca un arbitru la maraton, ne atenţionează că „ar fi o tragedie” dacă nu „alergăm” în direcţia indicată de el. Ne bate obrazul, întrucât evoluţiile recente (nu ne spune ale cui…) „sunt o sursă de îngrijorări” pentru el „aşa cum au fost pentru protestatari” (!?). Mai afirmă că el, împreună cu nu se mai ştie cine, au fost „şocaţi”. Aţi găsit măcar un singur element concret care să-i justifice urcatul la înalta tribună? Eu, nu. În toată vorbăria, niciun fapt palpabil.
Ca într-un blestem, umbra dnei Koveşi bântuie şi la Strasbourg. Iar dl Frans are coşmaruri cu Piaţa Victoriei
Dar, să nu fim nedrepţi cu o personalitate de calibrul dlui Frans! Există, totuşi, o singură şi de aşteptat excepţie: revocarea şefei DNA. E un fapt concret, pe cât de real, pe atât de frustrant pentru dl Frans. Este motivul pentru care, prin vocea sa, Comisia Europeană, Parlamentul European în întregul său, îşi „exprimă îngrijorarea” în legătură cu revocarea baschetbalistei. Da, o mare îngrijorare întrucât, în inconştienta sa, România, stat încă independent, cu acordul Curţii sale Constituţionale, în ciuda opoziţiei disperate a preşedintelui, şi-a permis să o destituie pe Zâna Anticorupţiei. S-o înlăture ruşinos de pe funcţie pe multipremiata, pe decorata Suediei, Franţei, Statelor Unite ale Americii…
Mai mult, fiind extrem de enervat, dl Frans ceartă România pentru că a avut nemaiîntâlnita îndrăzneală s-o demită pe duduie în ciuda „recomandărilor” sale anterioare. Recomandări (cu putere de poruncă!) rostite, apăsat şi personal, în luna martie, la Bucureşti, cu ocazia vizitei „ultimei şanse”(!?). Vizită organizată special pentru a împiedica destituirea şefei D.N.A. Prin urmare, să nu ne mire că gl Frans este evident afectat în mândria sa de vătaf european. N-ar trebui să ne mirăm nici că, deşi plătit şi din banii noştri, de la tribuna Parlamentului European, el explică întregii Europe cum, de-a dreptul sinucigaş, prin îndepărtarea de la manşă a cucoanei ce i se dăduse lui în grijă, întregul mers al României şi-a modificat cursul cu 180 de grade! Aiurită complet, însăşi Justiţia Română şi-a schimbat direcţia!
Aţi înţeles? Cam printre vorbe, înaltul oficial al Uniunii Europene ne destăinuie cât de profund l-au „şocat” imaginile (văzute probabil la televizor) în care jandarmii români, umăr la umăr, apărau sediul guvernului de pericolul vandalizării. Este cert, în seara zilei de 10 august dl Frans nu se aflase în Piaţă. Barba-i nu prea deasă nu-i fusese pârlită de flăcările sticlelor încendiare. Fizicul său impozant nu încasase pumni în coaste şi nici şuturi „non violente” aşa cum primise femeia jandarm, aproape ruptă în bucăţi de protestatanţii nu numai „paşnici”, dar şi la fel de „îngrijoraţi” ca domnia sa. În schimb, dl Frans se simte confortabil cu imaginile mult mai dure ale intervenţei poliţiei din Bruxelles întâmplate câteva zile mai devreme. Nu-i şocat şi nici îngrijorat dacă acelaşi gaz iritant iese cu aceeaşi presiune din buteliile poliţiştilor britanici, francezi, americani ori germani. Dl Frans nu pare frapat nici de modul în care poliţia madrileană a intervenit în cadrul demonstraţiilor ce vizau spargerea Spaniei. Se ştie, nici Belgia, nici Spania, nici Germania, nici Franţa nu au făcut obiectul unor „discuţii” în Parlamentul European sau la Comisia Europeană! De ce? Fiindcă, spre deosebire de România, în niciunul dintre statele enumerate dl Frans nu se poate considera stăpân, vătaf.
Pare că D.N.A. Ploieşti s-a mutat la Strasbourg
Am privit în direct o parte a dezbaterilor. Mi s-a părut că văd, într-o variantă mult mărită, un D.N.A. Ploieşti mutat la Strasbourg. Un „D.N.A. Europa” având în frunte o sosie mult mai corpolentă, mai păroasă pe faţă, dar la fel de pornită să acuze fără argumente, a vestitului Portocală. Am mai văzut o Românie pusă la zid, fără ca niciun oficial român să fie invitat pentru a o apăra.
O ţară pălmuită, aflată la discreţia unor răuvoitori şi a celor trei membri permanenţi „români” ai comisiei: denunţătorii de serviciu Monica Macovei, Traian Ungureanu şi neaoşul Sogor Csaba. Exact ca în Ploieştiul lui Portocală, în furtuna acuzaţiilor niciun argument credibil, nicio dovadă concretă. Numai vinovăţii nedemonstrate şi numai citate din denunţuri micinoase. Doar atât!
Ca cetăţean român, m-am cam săturat să primesc în fund şuturi made UE şi, dacă spun „aoleu!”, să mi se explice, doct, că nu-i nimic serios. „Nu te speria degeba. Sunt doar nişte interese politice, nevinovate, fireşti înainte de alegeri…” Bun, dar de ce, chiar aşa „nevinovate” fiind, ele să-mi învineţească mie, românului, fundul iar şi iar? De ce onorabilii politicieni, cazaţi la Bruxelles sau Strasbourg, nu-şi descarcă frustările politice pe zona corporală dorsală a francezilor, a olandezilor, a nemţilor sau a suedezilor? Ştie tot românul! Fiindcă acolo, la masa egalilor unde ar trebui să avem şi noi un scaun, îndatoririle sunt clar împărţite. Doar ei, beneficiarii unor democraţii pe deplin consolidate, sunt îndrituiţi cu expedierea şuturilor. Noi, românaşii, nedemocratizaţi întrutotul, împinşi undeva spre un colţ mai îndepărtat al mesei şi aplecaţi până la pământ, suntem responsabili, încă de la aderare, cu receptarea bombeurilor bine lustruite în partea corpului cea mai expusă…Şi, din nefericire, ne-am specializat în acest domeniu.
Treptat, dar sigur, România îşi pierde suveranitatea
Totodată, trebuie spus, există şi un alt aspect mult mai deranjant. Chiar dureros. Ca român, privitor al spectacolului grotesc din sala de şedinţe de la Strasbourg, am înţeles că ţara mea şi-a pierdut, iremediabil, şi umbra de suveranitate pe care, naiv, credeam că o mai avea. Nu mai contează voinţa noastră ca popor, a dispărut puterea legislaţiei interne.
Guvernul nu mai are prerogative, trebuie doar să execute fără crâcneală numai şi numai „indicaţiile” primite de la stăpânii cu reşedinţă de lux la Bruxelles sau Strasbourg. Parlamentului i s-a retras atributul reprezentării voinţei cetăţenilor şi a legiferării în numele lor, iar funcţia Curţii Constituţionale se reduce la a fi un ornament fără importanţă pe chipul strident machiat cu vopseluri fabricate la Bruxelles al Justiţiei Române.
Nici nu mai contează că, după numai două zile, în plenul Parlamentului European, premierul a rostit (în cele câteva minute acordate în zeflemea) o cuvântare prin care încerca să demonstreze că suntem un popor la fel de european ca altele, demn, care trebuie respectat. Că este umilitor să tot fim calul de bătaie al unora şi altora. Că România, ca ţară, îşi poate vedea de drum, supravieţuind, şi cu şi fără Uniunea Europeană.
Pare jenant, dar puseul de demnitate al prim-ministrului seamănă prea mult cu reacţia celui care, cotonogit şi tăvălit prin noroi, după ce şi-a adunat dinţii împrăştiaţi în praful străzii, printre buzele umflate îi trage o înjurătură suculentă agresorului. Ca să se înveţe minte! Şi, apoi, îşi vede de drum, schiopătând dar mândru şi mulţumit că i-a zis-o el nenorocitului.
Teo Palade
