Universitatea Bucuresti isi concediaza cadrele didactice
Criza economica a lovit absolut toate domeniile economiei. Unele dintre cele mai stabile zone de activitate, vor sa faca acum restructurari care au fost intarziate de ani de zile.
Universitatea Bucuresti este recunoscuta pentru numarul ridicat de „monstri sacri” care, de altfel, i-au si adus prestigiul de cea mai buna institutie de invatamant superior din Romania. Mare parte a acestora vor fi nevoiti sa paraseasca salile de clasa si sa pensioneze pentru ca facultatile nu vor mai avea bani sa le plateasca salariile. Varsta de pensionare este de 65 de ani cu posibilitate de prelungire maxima de pana la 70 cu acordul catedrei.
Bugetul de austeritate ii forteaza mana rectorului, Ion Panzaru, care este nevoit sa faca reduceri drastice de personal.
Conform unui act intocmit de contabilul-sef al institutiei, fondurile facultatilor din cadrul universitatii nu mai ajung pentru plata salariilor.
Un tabel oficial intocmit de Directia Financiar Contabila a Universitatii Bucuresti prezinta o perspectiva sumbra pentru angajatii institutiei de invatamant. Astfel, cheltuielile de personal depasesc cu 20 de milioane de lei noi veniturile Universitatii, aici incluzand si banii obtinuti din taxele de studii incasate de la studentii cu plata.
„Pentru a ajusta cheltuielile vor fi disponibilizate cam 20% din cadrele didactice care sunt platite cu ora. Este vorba de aproape 50 profesori de peste 65 de ani, care vor iesi la pensie, si de profesori consultanti, carora li se va multumi pentru colaborare, dar nu vor semna nici ei un nou contract. Depinde de situatia fiecarei facultati“, spune Ion Panzaru, rectorul Universitatii Bucuresti. El a mai adaugat ca micsorarea corpului didactic presupune si o restructurare a programei: „E necesara o masura de intinerire, de schimbare a stilului de predare. Nu mai putem avea profesori care nu folosesc e-mailul”, a declarat acesta citat de Mondo News.
„Pentru a ajusta cheltuielile vor fi disponibilizate cam 20% din cadrele didactice care sunt platite cu ora. Este vorba de aproape 50 profesori de peste 65 de ani, care vor iesi la pensie, si de profesori consultanti, carora li se va multumi pentru colaborare, dar nu vor semna nici ei un nou contract. Depinde de situatia fiecarei facultati“, spune Ion Panzaru, rectorul Universitatii.
Conform tabelului oficial, intocmit de Directia Financiar Contabila a Universitatii Bucuresti, privind venitul pe cap de facultate, pe profit functioneaza doar Facultatile de Jurnalism, Stiinte Politice, Psihologie si cea de Asistenta Sociala, iar, la polul opus, cel mai prost sta Facultatea de Chimie.
Ieri, 16 iulie, Senatul Universitatii din Bucuresti se va reuni pentru a analiza propunerile de prelungire de activitate venite de la fiecare facultate.
Ion Rosca, rectorul Academiei de Studii Economice din Bucuresti, nu se plange in nici un caz de bani. „ASE este o structura omogena, costurile sunt similare, Universitatea din Bucuresti este neomogena, unele facultati se pot sustine, altele nu. Dar asta nu inseamna ca Facultatile de Chimie si de Fizica, unde sunt si cele mai mari costuri, sunt inutile.“ Ion Rosca are totusi emotii: „Astazi a fost prima zi de inscriere si sunt copii la jumatate fata de anul trecut. Am o emotie enorma, ma tem ca, din cauza crizei, parintii si copiii nu vor mai avea bani sa plateasca pentru locurile cu taxa. In plus, acum e si numarul cel mai mic de absolventi de liceu“.