Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului se va desfăşura în perioada 15-20 august!
Cea de-a XX-a ediţie a Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului se va desfăşura în perioada 15-20 august, ediţia din acest an fiind una specială deoarece vor participa şi tineri cu rezultate bune la învăţământ din Harghita, Covasna şi Mureş.
Potrivit unui comunicat, organizatori sunt Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni din Bucureşti, Centrul European de Studii Covasna-Harghita, din Sfântu Gheorghe, cu binecuvântarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.
„Manifestarea a intrat în conştiinţa publică ca un proiect cultural la scară naţională, constituindu-se într-un veritabil ‘parteneriat româno-român’, atât prin conferenţiari, participanţi (reprezentanţi ai românilor din afara hotarelor ţării şi din ţară), cât şi prin tematica abordată. Ediţia din acest an va fi cu totul deosebită, la împlinirea unei cifre rotunde de la prima ediţie, şi are ca temă eforturile concentrate prin valorile care ne definesc: ‘Excelenţa. Dialogul. Identitatea’. (…)
La ediţia din acest an vor fi prezenţi aproximativ o sută de tineri din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş cu rezultate deosebite la învăţătură, participarea acestora fiind oferită în mod gratuit de către organizatori drept răsplată pentru efortul şi realizările academice ale elevilor din inima României. Lor li se vor alătura tineri români din regiunile istorice precum Basarabia, Nordul Bucovinei, Timoc, Serbia, Bulgaria, Albania, Macedonia de Nord şi Grecia”, se arată în comunicatul citat.
Organizatorii precizează că, la data deschiderii lucrărilor Universităţii de Vară, vor fi prezenţi deputaţi şi senatori din Parlamentul României, reprezentanţi ai Guvernului României, prefecţi, primari ai localităţilor româneşti din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, aleşi locali, lideri ai societăţii civile din România şi din afara graniţelor, precum şi numeroşi români din întreaga ţară.
„Printre subiectele care vor fi abordate pe parcursul Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului din acest an menţionăm: * ‘Priorităţi privind păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale a românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş’; * ‘Necesitatea integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană prin reunirea cu România’;
* ‘Provocări privind păstrarea identităţii românilor din Ucraina, Serbia şi Bulgaria în contextul actual’ şi multe altele”, se mai menţionează în comunicat.
În premieră va fi organizat, în a doua zi a Universităţii, respectiv 16 august, un meci demonstrativ de oină, prin parteneriatul cu Federaţia Română de Oină.
„Dorim pe această cale să promovăm sportul naţional al României în rândul tinerei generaţii”, precizează organizatorii