Urechea dreapta aude mai bine
Oamenii care vor ca interlocutorii sa raspunda cerintelor lor trebuie sa le vorbeasca acestora la urechea dreapta, deoarece creierul uman proceseaza mai bine informatiile primite din aceasta parte, potrivit unui studiu italian publicat in revista Naturwissenschaffen, citat de bbc.co.uk.
Oamenii de stiinta considera ca acest fenomen este posibil pentru ca emisfera cerebrala stanga este mai buna in procesarea informatiilor, a cererilor primite de la urechea dreapta.
Acest studiu a fost realizat cu ajutorul a trei teste.
La primul test, 286 de persoane aflate intr-un club au fost monitorizate in timp ce discutau intre ele, volumul muzicii fiind ridicat. In total, 72% dintre cuvinte au fost rostite la urechea dreapta a interlocutorului.
La al doilea test, cercetatorii au monitorizat 160 de persoane aflate intr-un club, carora li s-au murmurat cateva cuvinte la ureche. Cercetatorii au asteptat apoi sa vada daca subiectii testati intorc capul spre interlocutor si cu care ureche asculta. Persoanelor testate li s-a cerut cate o tigara. In total, 58% s-au intors cu urechea dreapta catre interlocutor, iar 42%, cu cea stanga.
In al treilea studiu, cercetatorii s-au adresat in mod direct celor 176 de persoane dintr-un club, vorbindu-le direct in urechea dreapta sau in cea stanga, cerandu-le o tigara. Oamenii de stiinta au obtinut considerabil mai multe tigarete atunci cand au vorbit la urechea dreapta a persoanelor testate.