,,Urşii” i-au bătut pe ,,lupi” : Corona Braşov Wolves – DVTK Jegesmedvék 0-1
În ciuda faptului că s-a înscris un singur gol, meciul dintre Corona Braşov Wolves şi Miskolc, disputat duminică şi contând pentru Liga Mol, a fost spectaculos, cu faze şi patinaj rapid, cele două echipe oferind un spectacol sportiv de calitate, aplaudat de fanii Braşovului. Miskolc, care este campioana en titre a Ligii Mol, a deschis scorul în prima repriză şi, totodată, a fixat rezultatul final, pentru că până la ultimul fluier, nu s-a mai înscris. Trebuie menţionat faptul că “lupii” s-au ridicat de multe ori la nivelul şi chiar peste “urşi” dominând ultimele două reprize. Echipa braşoveană a avut ocazii mari, a asaltat poarta adversă, însă portarul şi apărarea echipei maghiare, s-au dovedit de neînvins. Chiar dacă a pierdut, Corona Braşov Wolves, merită felicitări pentru jocul prestat, ceea ce poate da speranţe fanilor entuziaşti.
“In primul rând trebuie să felicit echipa adversă, a meritat victoria, întrucât a avut un moment de inspiraţie, reuşind să înscrie primul şi singurul gol al meciului. Le-am spus băieţilor înainte de meci, că vom avea o partidă foarte strâns, întrucât Miskolc este o echipă bine organizată şi ne aşteptam la un scor strâns. Portarul nostru a făcut un meci foarte bun şi îl felicit dar şi pe toată echipa, care a jucat cu devotament. A fost un meci între două echipe bune, iar fanii noştri, sunt convins, că l-au apreciat”, a declarat Martin Lacroix, antrenorul principal al Coronei Braşov
Corona va pleca la sfârşitul săptămânii viitoare în miniturneu în Ungaria, urmând să susţină patru partide şi va reveni pe gheaţa proprie în 13 octombrie, împotriva celor de la Mac Budapesta.
Dorin Duşa