Ursul si Lupul – personaje principale in ritualurile din ianuarie
Ultimele zile din luna ianuarie includ sarbatori deosebit de importante pentru viata satului ale carui ritualuri se invart in jurul legendelor si miturilor fabuloase.
Personajele principale ale acestori „povesti” pastrate cu sfintenie si transmise din mosi-stramosi sunt doua jivine ale padurilor noastre, cele mai de temut: lupul si ursul.
Aceste doua animale capata propotii mitice, taranul fiind „invatat” sa se apere pe el si gospodaria lui prin diferite practici si obiceiuri menite sa inlature salbaticiunile amenintatoare.
Legendele referitoare la originea lupului afirma ca acesta a fost creat de drac,pentru ,,paguba” omului.Numai ca diavolul n-a putut sa-si duca opera la bun sfarsit: dupa ce a modelat lupul din huma sau lemn,nu a mai reusit sa-i dea viata.Pentru a iesi din aceasta incurcatura, el a acceptat pariul cu Dumnezeu:lupul va prinde suflet,dar va fi al aceluia ,,dupa care s-ar lua sa-l manance”.
De aceea, lupul este mereu infometat si, de multe ori, omoara chiar si fara sa manance pentru ca are nevoie de sufletul celui pe care il ataca.
Desi are o actiune predominant malefica, lupul, si nu alt animal, este cel care randuieste existenta oamenilor de la tara. Aceste apare uneori si in datinile de nastere, cand are rol apotropaic. Atunci cand se face ,,schimbarea numelui”(pentru a proteja-in mod magic-copii bolnavi sau amenintati cu moartea),noul nume ,,e dorit sa fie numele unui animal salbatic-Lupu,Ursu,etc,respectiv Lupa,Ursa, Vidra, etc, caci credinta este ca salbaticiunile sunt ,,curate”,deci exemple de sanatate si posesoare a tuturor virtutilor de curaj si putere.
Aceasta convingere populara isi are ecou si intr-un descantec in care celui bolnav i se promite:
,,Mancarea lupului,
Puterea ursului,
Sa mananci cat lupu
Si sa poti cat ursu.”
Alte legende au ca personaj central Ursul, caruia ii este dedicata o alta sarbatoare care se tine pentru alungarea raului: Stretenia.
Prin traditie, aceasta e ziua cand se intalnesc iarna cu primavara si cand, cu ajutorul ursului, care iese din barlog,se pot face previziunile meteorologice ca cele prezentate mai sus si ca cele ce vor urma. Cand acesta iese ca sa-si dezmorteasca oasele afara este soare si senin, el se sperie de umbra sa si intra in barlog unde va mai sta inca sase saptamani, aceasta insemnand tot atatea zile de vreme rece, zapada si ger.
Oamenii au asociat comportamentul ursului, prezentat putin mai sus, cu timpul capricios de la sfarsitul iernii si inceputul primaverii, asa cum Baba Dochia este raspunzatoare de zilele schimbatoare de la inceputul lunii martie.
Cu o zi inainte de Ziua Ursului, in unele asezari din sudul Romaniei se desfasoara un ceremonial bahic, de origine tracica, numit Gurbanul Viilor.
Barbatii de intalnesc in zorii zilei si merg in vie un dezgroapa sticla sau plosca cu vin ingropata toamna si se aduna toti in jurul focului aprins la o anumita inaltime. Acolo se manca,se bea, se juca in jurul flacarilor, se sarea peste foc, se stropea vin peste focul aprins. Seara, barbatii se intorceau in sat, cu facliile aprinse in mana si continuau petrecerea pe grupe de familii. Este posibil ca in vechime sa se fi jertfit o oaie sau un berbec, asa cum indica numele turcesc al obiceiului, Gurban: sacrificiul unui animal intreg si impartirea lui participantilor.
Ursul are, intr-adevar, un caracter divin, dovada stand faptul ca nu i se spune pe nume acum,urs, iar prin locurile lui obisnuite de trecere i se lasa, de obicei, o pulpa de vitel. Daca, totusi,trebuia sa i se pronunte numele i se zicea, cu respect, Al Batran, Mos Martin, Mos.
Iata si legenda care circula prin satele romanesti de la munte cu privire la acest animal. Odata, iesind Dumnezeu la plimbare si intalnind un urs in cale, l-a intrebat:
-Ursule, de cand te-am facut eu pe tine,ai mancat vreodata miere?
Ursul, dand din umeri, i-a raspuns ca nu stie ce e mierea si nici n-ar vrea sa manance asa ceva. Suparat, Dumnezeu l-a trimis pe Sfantul Petre sa-l ia de urechi si sa-l bage putin cu nasul intr-un stup cu miere. Sfantul Petre l-a apucat pe urs de urechi sa-l duca la stup. Ursul se opunea si, tot tragandu-se inapoi, i s-au rupt urechile. Sfantul Petru l-a apucat atunci de gat, l-a tarat pana la stup si l-a varat cu botul in miere. Vazand ca e buna, a inceput s-o manance cu lacomie, fara a mai lasa si albinelor.Vazand aceasta, Dumnezeu i-a poruncit Sfantului Petre sa- alunge de la stup.Cu toata bataia primita, ursul nu s-a dezlipit de mierea dulce a stupului.Pentru a-l indeparta, l-a apucat de coada si , tot tragand cu putere, a ramas cu ea in mana.De atunci a ramas ursul fara coada si cu urechile scurte.
