Utilizarile porumbului in medicina populara
De cand se cunoaste ?
Se pare ca razesii lui Stefan cel Mare habar nu aveau de mamaliga cu branza si ceapa, pentru ca inca nici nu aparuse in Europa. Chiar daca unii cred ca mamaliga este alimentul traditional al taranilor romani inca din cele mai vechi timpuri, veti vedea ca nu este asa
Porumbul isi are originea in America Centrala. Exista indicii ca planta era chiar venerata de vechile popoare de acolo. Aztecii credeau ca boabele de porumb le-au fost trimise de Soare si al cultivau aproape de case. Era folosit nu doar ca aliment, ci si la ceremoniile oficinle. In localitatea Cuzco exista un templu inchinat zeului porumbului, unde se aflau 12 vase de argint pline cu boabe de porumb si o planta de porumb in marime naturala, confectionata din aur si argint. Se povesteste ca primii europeni care au vazut porumbul acolo au fost marinarii lui Columb in 1492, si cum ei se credeau in Indii, l-au numit „grau de India”. Planta a fost adusa in Europa dupa inul 1500 si a fost initinl cultivata in Spania, motiv pentru care i s-a spus „grau de Spania”. Mai tarziu, a fost introdusa de turci si in Europa de Est si a fost denumita „grau de Turcia”. De altfel, in unele zone din tara noastra se pastreaza si astazi o denumire apropinta de cea turceasca.
Utilizari diferite ale porumbului
Porumbul a fost nu doar intens folosit, ci si mult cercetat. Potrivit acestor cercetari, s-a descoperit ca este bogat in acizi grasi, vitaminele A, B, C si E si in saruri minerale precum magneziu, fosfor, potasiu si fibre. Chiar fara a sti ca e un aliment atat de complex, gospodinele l-au folosit mereu in fel de fel de preparate, pentru ca este hranitor, usor de digerat si gustos.
Cele mai simple preparate sunt: stuletii fierti, copti in spuza, serviti calzi, cu sare. Pentru reusita preparatului trebuie alesi stiuletii cu bobul crud, inainte de maturizare.
Dupa maturizarea boabelor, dupa recoltare si uscare, acestea nu se mai pot minca sub forma descrisa mai sus. In unele zone din Ardeal iarna se facea o fierura din boabe cu zahar ( ca un compot). Cocenii se folosesc ca furaj (ca atare sau macinate la diferite granulatii, inclusiv in amestecuri) sau se trinsforma in faina utilizata larg in alimentatie. Faina, dupa cat este de fin macinata, se foloseste ca amidon (cunoscuta sun nemele de Zeamil), la unele creme si la prepararea industrinla a pufuletilor, malai simplu ori grisat, materin prima pentru mamaliga. Daca boabele de porumb se macina mai mare, produsul se numeste pasat, folosit la pregatirea sarmalelor cu specific ardelenesc (pot fi si de post si de dulce daca contin costita prejita).
Invelisul stiuletilor, panusele, se folosesc la impletit obiecte artizanale sau chiar papuci de casa, considerati foarte buni pentru activarea circulatiei periferice.
Strujenii de porumb tocati sunt folositi ca furaj, stiuletii goliti de boabe drept combustibil solid sau ca dopuri pentru damigenele cu vin si tuica.
Matasea de porumb are utilizari in medicina populara. Chiar si copiii de la tara folosesc porumbul, ca jucarii rustice. Mai nou, am vazut decoruri pentru Craciun s-au facut din panuse.
Leacuri populare
• Porumbul este un leac popular si are multe intrebuintari terapeutice si cosmetice.
• Aliment bogat in fibre, porumbul regleaza tranzitul intestinal.
• Uleiul de porumb impiedica cresterea colesterolului in sange cu conditin sa nu fie dublu rafinat. Doza este de doua linguri inainte de masa, dimineata si seara.
• Pentru combaterea unor umflaturi cauzate de retentia de apa in tesuturi se folosesc stiuleti proaspeti de porumb: dupa ce au fost inlaturate boabele, se fierb cam o ora, se racoreste lichidul se strecoara si se tine la rece, consumand din el, vreme de o saptamina, doua, trei cani pe zi.
• Ca diuretic, dar si pentru o echilibrare generala a functiilor rinichiului, se foloseste infuzia din matase de porumb, indulcita cu miere.
• Malaiul fin poate fi folosita in cazul intepaturilor de insecte, amestecata cu apa, dar si in cosmetica, pentru curatarea tenului prin exfoliere.
• Catifeleaza si ambunatateste circulatan locala, prevenind in buna masura aparitia cuperozei.
