Vadim acuza ca de obicei
El pretinde: “S-a furat la sase maini. Ce, romanii sunt sado-masochisti?”
Corneliu Vadim Tudor merge pana in panzele albe si spera ca romanii sa-si dea seama ca scorul peremist este „infinit mai mare”. Mai mult decat iritat de rezultatul sondajului INSOMAR, potrivit caruia peremistul a obtinut doar 4% din intentiile de vot, Vadim Tudor a dat dovada, o data in plus, de aceeasi incisivitate cu care ne-a obisnuit.
V. Tudor a argumentat plastic: “Un om care a furat Flota fura si voturile”. Apoi continua.
„E o minciuna ordinara. Ce nu se fura in tara asta? La ora 12:00, adevaratele estimari exit-poll ma dadeau pe locul I, cu 30%. Asta era scorul real. Dupa care au intervenit masinariile de frauda ale tuturor partidelor politice. Au furat la sase maini toti. si PSD, si PD-L, si PNL”, a acuzat Vadim Tudor.
Potrivit peremistului, mai multe sondaje aparute in presa arata ca 80% dintre romani spun ca Romania merge intr-o directie gresita.
„Cum, Doamne iarta-ma, acum, 85% i-au votat pe cei trei? Ce, romanii sunt sado-masochisti? E contradictie”, a spus Vadim Tudor.
In opinia sa, „un om care a furat Flota, averea lui Omar Hayssam, care a furat 4 milioane de euro din banii de rascumparare si telefonul mobil al unei jurnaliste fura si voturile”.
Vadim Tudor a anuntat ca a depus o plangere la Curtea Constitutionala, in jurul orei 21:00, „pentru anularea alegerilor frauduloase de la 22 noiembrie”.
In ceea ce priveste directia in care se vor duce voturile PRM, in al doilea tur, Vadim Tudor a spus ca „inca nu s-a decis”, dar ca „PSD-ul, pe undeva, isi merita soarta”.
„Geoana e pierdut. Prea isi merita soarta”, a spus peremistul.
Cat despre slaba pozitionare a PRM-ului in sondajul INSOMAR, Vadim a spus ca „nimeni nu este atat de handicapat sa creada ca asta este scorul meu. El este infinit mai mare, peste 30%”.
Este drept, ca de obicei Vadim exagereaza. Dar printre exagerari, nu cumva exista mari adevaruri pe care cei interesati prea le trec cu vederea?
Dan Bota