Vara lui 2024 dominată de „Circoteca alegerilor pentru Cotroceni”!

Vara lui 2024 dominată de „Circoteca alegerilor pentru Cotroceni”!

0 60

A fost declanșată circoteca alegerilor pentru Cotroceni. Dupa indicii ușor de reperat, se joaca tare…
Atrag atenția anumite posturi tv ce au început să toace, la comanda, acei prezidențiabili care se află în topul preferințelor alegătorilor. Sunt trecuți „în ghiveciul mediatic” rudele directe, cele prin alianță, întâmplări din trecut sau din perioada recentă care să semene îndoială, suspiciune sau ostracizări bine țintite…
Nu sunt omise nici informațiile legate de familia de origine, copii, mediul mai larg de proveniență, obiceiuri sau preferințe de viață, fără a fi uitate diferitele etape din cariera sau evoluția profesionala…
Jurnaliști mercenari și influenceri joacă fără opreliști in „hora calomniei dirijate” după metode plămădite cu sârg in „laboratoare” consacrate de-a lungul timpului!
Pe rețelele sociale, se observă cu ochiul liber încotro sau către cine e dirijată „artileria” de profil a mediului virtual. Conturile false se înmulțesc îngrijorător cu intenții vizibile de manipulare a publicului, cu prioritate a celui tânăr.
Dintre presupușii candidați la prezidențiale, cel mai „cântat” de propaganda politică ostilă este Mircea Geoană, încă secretar general adjunct al NATO. Pana acum, acesta nici nu și-a anunțat intrarea în competiția prezidențială. Cu toate acestea,”orchestra mediatică” a început intoxicarea alegătorilor și cu sondaje de opinie ce plămădesc ierarhii,de moment, aproaoe SF…
Ceilalți prezumtivi competitori, mai cu seamă cei susținuți de PSD și PNL, mai au puțin și vor fi prezentați ca salvatori ai patriei, fiecare călare pe câte un cal alb de poveste…
Indiferent de sforareli sau de sforari, cetățenii trebuie să știe că „fișa postului” de președinte al României nominalizează ca principale atribuții pe Politică Externa, Apărare și Siguranță Națională.
Competentele candidaților se cer evaluate de către alegători în funcție de aceste referințe de bază…
Nu poți să apelezi doar la „gesticulație” sau la gângăveala atunci când reprezinți țara, nu?
Prin urmare, e firesc să nu ne lăsăm păcăliți de „baloanele colorate” vehiculate de propaganda de partid, fără legătură cu fundamentul de personalitate a candidaților, cu priceperile, calificarea sau realizările verificabile ale celor ce aspiră să ajungă în vârful piramidei de putere din România…
Nici Politica Externă, nici Apărarea și nici Siguranța Națională nu sunt chiar la îndemâna oricărui „fudul” de partid, nu?

Toma Pirau

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.