Variatiuni pe o tema de Augustin Buzura! „Spune-mi cum îi recunoşti/ Dintre proşti pe cei mai proşti“?

Cred că în nicio ţară din lume nu se vorbeşte mai mult decât la noi despre lege, legalitate, Constituţie şi tot ce ţine de justiţie, prin aceasta din urmă înţelegându-se doar D.N.A. Experienţa arată că numai ea este mai presus de lege, de Parlament, de Guvern, de oricine şi de orice, doar D.N.A. nu plăteşte pentru greşeli şi nu dă nimănui socoteală.
Cei ce cunosc ori au trăit perioada de după război, a instalării şi a practicilor comunismului primitiv, vor spune ca şi mine, că am ajuns să retrăim cam tot ce ne-a fost dat să detestăm atunci, dar cu o şi mai mare greaţă. Bolnavilor de gargară pe marginea legilor, ar fi momentul să le amintim de Articolul 3 din Constituţia R. S. R., în care se stipulează, pentru a elimina orice dubiu, că: „În Republica Socialistă România forţa politică conducătoare este Partidul Comunist Român.“ Dacă prin absurd s-ar acorda teoria cu practica şi s-ar înlocui, să zicem, procuratura cu Partidul Comunist, nu s-ar mira nimeni, cum nu s-a mirat nimeni când partide întregi au trecut peste noapte de la stânga la dreapta fără ca vreun membru, fie şi din greşeală, să se opună sau chiar să observe schimbarea. Şi, cum lesne se înţelege, toate se fac în numele interersului naţional, al imaginii României sau chiar al prestigiului României în Europa şi în lume, sintagme care, atât cât va dăinui biologic actuala clasă politică, ar trebui interzise, adică ferite de ridicolul în care au fost coborâte de casta prostimii cu ştaif.Oare mai avem o ţară a noastră?

Nu cumva, în Romania suntem chiriaşii unui uris mall în faţa căruia se joacă demult o piesă tâmpită prin care ni se administrează subliminal altă istorie, alte valori şi credinţe încât am ajuns să nu mai ştim cine suntem? Oamenii s-au resemnat atât de mult cu falsurile şi abuzurile de orice fel, încât a spune adevărul, a arăta cu degetul hoţia, impostura şi mârlănia au devenit acte de curaj. Iar a avea curaj este un pericol pentru o putere ai cărei piloni de susţinere au devenit frica, delaţiunea şi ignoranţa.
Cineva, mai stăpân pe sine şi mai detaşat de metodele enoriaşilor lui Stalin, şi-a amintit de o glumă veche pe care, actualizând-o, vom spune că este si despre procurori; Se zice că un cetăţean fugea odată mâncând pământul, înspăimântat de o echipă specializată în a tăia un testicul celor care aveau… trei! Un cunoscut, văzându-l, îl întreabă ce are de fuge atât de disperat…  Aflând care era motivul, izbucneşte în râs: „Fugi degeaba, doar ştii că  ai şi tu tot două… ca oricare  bărbat!“ „Da, ai dreptate, atâta doar că ăştia mai întâi le taie şi abia apoi le numără!“
Aşa şi la noi, în ultima vreme: DNA a devenit un loc în care se face numărătoarea… după tăiere. Privită prin lentilele procurorilor, ţara însăşi este un „grup infracţional organizat“ deşi, nici invers n-am fi departe de adevăr, procurori dovedindu-si  astfel „eficienţa” în lupta politică.  Ei înclină balanţa în Parlament, în Guvern, în viaţa socială. Ei îi pot da pe preşedinte nu numai „guvernul său“.Sigur, mulţi şi-au meritat şederea pe acolo, dar peste ei şi peste milioanele furate s-a aşternut liniştea, căci fără acele hoţii, unele funcţii, chiar cele mai înalte, n-ar fi fost posibile.
Câteva luni crezusem că domnul Klaus Iohannis s-a rătăcit pe drumul cel bun, dar s-a grăbit să nu ne lase prea mult timp pentru iluzii şi a optat pentru drumul cel mai bătut cu putinţă, al înaintaşului său, care i-a lăsat moştenire o echipă de oameni: „rodată, ascultătoare, cu vechi abonamente la Beciul Domnesc. Dacă aceştia au folosit bani necuraţi pentru victoria în alegeri a lui Băsescu, or fi devenit  cinstiţi şi curaţi în campania pentru alegerea actualului preşedinte?  După ce vor rezolva cu PSD-ul şi cu guvernul „nelegitim“, cum spune doamna Gorghiu şi papagalii ei, procurorii vor găsi alte priorităţi: poate că unii nu sunt destul de blonzi sau de înalţi, ori poate că planul de arestări al „Europei civilizate“ va fi îndeplinit…
Pe vremea Răposatului,  orice absurditate se justifica arătând cu degetul în sus: „Ãla“ şi „Aia“. Acum se bate cu degetul pe umăr, iar  „cunoscătorii“ „ştiu“ că voturile se numără în altă parte, că membrii unui obscur sinod diplomatic dau firmanele, iar haraciul este, de un sfert de veac, ţara. Această ţară foarte bogată odinioară, care a rămas fără industrie, fără agricultură, fără bogăţiile subsolului şi fără forţa de muncă. Un mall cât hotarele ei, dar cu mulţi săraci, mai ales cu duhul, şi cu cele mai performante lichele care se mândresc cu statutul lor de supuşi umili şi credincioşi celor mai puternici decât ei şi al căror dispreţ nu-i supără, dimpotrivă.
Felul în care am pierdut o țara ar ocupa primul loc  în istoria  lichelismului naţional, dar şi a prostiei. Asediul brutal, imediat după după Revoluţie asupra valorilor naţionale şi a tradiţiilor ar ocupa tot un loc de cinste într-o Istorie universală a prostiei, prin numirea în funcţii de răspundere a ignoranţilor şi taraţilor.
„Spune-mi cum îi recunoşti/ Dintre proşti pe cei mai proşti“? se întreba Arghezi. Astăzi am ajuns să fim din nou raiul diletanţilor, activiştilor, învârtiţilor şi veleitarilor securisti care au infestat, incredibil de repede apele curate ale Revoluţiei şi, fireşte, au îmbrăcat repede uniforma lor. Explicaţii? Nu ştim să apăram ceva ce, până nu demult, n-am avut niciodată.Pentru a-l dezvatza de robie, Moise şi-a ţinut poporul în pustie până au murit toţi cei care au fost robi în Egipt.
Mai există, ceea ce s-ar putea numi, povara libertăţii. La noi pe lângă dorinţa înnăscută de libertate, există şi o dorinţă instinctivă de supunere; la autorităţi, sub un conducător puternic, la diverse legi interioare ce ţin de convingeri si reguli cu care indivizii s-au născut etc. Poate fi  forţa energiei lor vitale , sau doar o slăbiciune , o neputinţă fundamentală, ori incapacitatea de a suporta o libertate adevarata…
Cei interesaţi de viaţa politică înţeleg foarte bine această nevoie  manifestă. Învingătorul nu se mulţumeşte să aibă totul, ci are nevoie şi de suferinţa celor învinşi.  Invinsii, terorizaţi de aceeaşi sete de sânge, aşteaptă rândul la re-exterminare politică.  Mai există vreun român bogat care să conteze în vreun top cât de cât serios? Dacă eşti bun pentru ţară, şi nu pentru dirijorii din umbră, există procurori pentru orice evadare din rând şi câte o cucoană care să te anunţe că eşti nelegitim. Motiv să se simtă mai confortabil în… corul robilor. (ddr)