Vasile Bran zburatacit din PD

Vasile Bran zburatacit din PD

0 268


Decizia a fost adoptata in unanimitate de membrii Biroului Permanent Judetean al filialei Brasov. Ea a survenit ca urmare a refuzului fostului deputat de a demisiona din functia de vicepresedinte al Agentiei Nationale de Mediu, dar si a amenintarilor cu trecerea in tabara PNL


Membrii Biroului Permanent Judetean al PD Brasov s-au reunit vineri seara pentru a dezbate pe tema propunerii forului municipal al filialei privind excluderea din partid a fostului deputat Vasile Bran. Propunerea a fost facuta ca urmare a refuzului lui Bran de a demisiona din functia de vicepresedinte al Agentiei Nationale de Mediu, unde are statut de subsecretar de stat. Potrivit directivei conducerii PD, toti detinatorii de functii guvernamentale au trebuit sa-si prezinte demisiile in alb la sediul central, acestea fiind depuse joi la Guvern.


?


Bran diversionat de presa?!


Vasile Bran a refuzat sa respecte aceasta procedura, motivand ca „nu am fost numit politic, am ajuns pe post prin munca mea si nu plec pentru ca vrea unul si altul”. In plus, Bran a anuntat marti ca va trece in tabara PNL, „partid unde munca oamenilor este respectata”, doar pentru a ramane pe post. La doar o zi distanta, Bran a pretins ca nu ar fi spus niciodata ca se alatura liberalilor pentru a-si pastra functia, ci ca i-au fost interpretate declaratiile, desi acestea fusesera prezentate de mai multe televiziuni si consemnate de numeroase ziare. Prezent la discutiile de ieri seara, Vasile Bran a incercat sa-i convinga pe membrii Biroului Judetean Permanent al PD Brasov, dupa cum ne-au relatat surse din filiala, ca „totul a fost o inscenare a presei”


In prima parte a sedintei, Bran a fost revocat din functia de vicepresedinte al forului judetean de conducere al PD Brasov, iar apoi a fost supusa la vot propunerea de excludere, care a fost aprobata in unanimitate.


Liderul PD Brasov, George Scripcaru, ne-a declarat ca „imi pare sincer rau ca s-a ajuns aici, fiindca domnul Vasile Bran este unul dintre fondatorii partidului si ai filialei, dar si-a facut-o cu mana lui, prin declaratiile pe care le-a facut publice, si trebuia sa stie ce se va imtampla si sa constientizeze consecintele!”.


?


Marius Ola


?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.