VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE Vremea calda in continuare!

VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE
Vremea calda in continuare!

0 213

Brasovenii sunt intampinati in a doua zi a saptamanii cu un cer variabil si temperaturi pozitive peste „norma” climatica a perioadei. Ziua de marti se pastreaza in tonul cald cu care ne-am invatat. Dar norii se aduna peste jumatatea de vest a tarii, mai ales peste dealuri si munti, unde vor si lasa, de altfel, ploi mai mult pe seara. Vantul se agita destul de tare la munte, ca si in regiunile sud-estice, dar maximele anunta din nou o zi calda, cu valori si cu 10 grade mai mari decat normal. Astfel, amiaza ne va aduce intre 16 si 25 de grade, valoare, de altfel, de la care se socoteste vara.

Marti vom avea parte de temperaturi cuprinse intre 17 si 25 de grade, iar miercuri se vor inregistra si 26 de grade. Prin vest, centru si nord si in zonele de relief inalte, va mai ploua, iar vantul se mentine activ in toata tara, cu rafale sustinute insa numai la munte. Aerul rece va inainta spre noi la sfarsitul saptamanii, iar joi si vineri temperaturile mai scad, dar nu pierd decat vreo 2-3 grade.
In Bucuresti, marti, nu vom avea nevoie de geaca, in ciuda filei din calendar, pentru ca temperatura va creste de la 11-12 grade in zori la 22 de grade la pranz. Dar soarele de marti incepe sa se ascunda sub nori si e posibil sa dea si cate o ploaie slaba peste zi, in timp ce vantul s-ar putea sa prinda cand si cand putere. Presiunea atmosferica in sfarsit incepe sa creasca usor de la 744 mm coloana de mercur, valoare destul de mult sub cea de 760, considerata confortabila pentru organismul uman.

Muntii raman de partea turistilor si marti din punct de vedere termic, dar ploile cuprind crestele montane mai ales spre seara in Carpatii Occidentali, vestul Meridionalilor si nordul Orientalilor. In ciuda perioadei din an in care ne aflam, ploile au mai degraba caracter de aversa, ca in plina vara, si, pentru ca tabloul varatic sa fie complet, nu vor lipsi nici descarcarile electrice. Vantul prinde insa putere pe creste, devenind chiar suparator.
Nu prea mai au parte de soare marti locuitorii din vestul si centrul tarii, unde cel mai probabil, mai ales in zonele mai inalte de relief, va ploua. Vorbim insa de ploi ca de vara, in averse, posibil insotite si cu descarcari electrice. Temperaturile raman si marti mari, urmand sa atinga 15-16 grade in Maramure si depresiunile Transilvaniei pana spre 19 grade la Timisoara si Sibiu.
Noi si peste Oltenia, dar in Muntenia se mai zareste si soarele, in timp ce vantul va prefera Baraganul. Cald insa in toata partea de sud a tarii, cu valori de 18 grade la Ramnicu Valcea, 19 la Turnu Severin si chiar 25 la Giurgiu si Calarasi.
Dobrogenii au parte de vant cam puternic peste zi, dar pe fond termic cald, cu maxime de 22 de grade la Tulcea si Constanta si chiar 23 la Cernavoda.
Tot cald si in Moldova, dar si aici norii sunt ceva mai numerosi decat ieri lasand pe ici pe colo si cate o ploaie. Amiaza reuseste insa sa adune 22 de grade la Galati si 18 la Suceava, temperate insa de vantul care si aici e destul de alert.

Miercuri Vremea nu numai ca nu da semne iernatice, dar maximele urca inca si mai mult decat marti, asa ca temperatura nu va cobori sub 20 de grade, maxima asteptata la Turnu Severin si nordul Moldovei.
Se vor atinge, asadar, valori de 25 de grade, limita climatologica a unei zile de vara, ba chiar la Giurgiu mercurul se va dilata pana la 26 de grade Celsius.
De altfel si in Capitala vremea se anunta calda, cu nu mai putin de 24 de grade, e drept, tinute in frau de un vanticel cam sprinten peste zi, care va sufla cu 25-30 de km pe ora.

Joi – putem vorbi de o racire, dar usoara, pentru ca maximele inca sunt peste norma perioadei.
In estul si sudestul tarii, maximele trec de 20 de grade, cu 22 de grade in Bucuresti, unde ploile vor lipsi si chiar 23 de grade la Calarasi. Se mai raceste totusi in Maramures, nordul Crisanei si al Transilvaniei, unde amiaza va numara in jur de 15-16 grade.
Cat despre ploi, se anunta cateva reprize tot prin jumatatea de vest a tarii, unde norii sunt ceva mai densi.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.