Victima Logan: capul Politiei – demis!

Victima Logan: capul Politiei – demis!

0 271

Premierul Calin Popescu Tariceanu a semnat, joi seara, decizia de eliberare din functie a sefului Politiei Romane, Gheorghe Popa, au declarat agentiei MEDIAFAX surse guvernamentale. Informatia a fost confirmata de Guvern printr-un comunicat in care se arata ca premierul Tariceanu a dat curs solicitarii ministrului Internelor si Reformei Administrative, Cristian David, si a dispus eliberarea din functia de sef al Inspectoratului General al Politiei Romane a chestorului Gheorghe Popa.
Ministrul de Interne, Cristian David, a inaintat, joi, premierului Calin Popescu Tariceanu cererea de eliberare din functie a sefului Politiei Romane, Gheorghe Popa, pentru management defectuos in derularea programului de achizitie a autospecialelor de politie.
Conducerea interimara a Inspectoratului General al Politiei Romane va fi asigurata de catre comisar sef Gheorghi Plai, adjunct al inspectorului general al Politiei Romane.
„Ministrul Cristian David a inaintat joi primului ministru al Romaniei solicitarea de eliberare din functie a sefului Politiei Romane pentru management defectuos in derularea programului de achizitie a autospecialelor de politie. Separat de elementele de legalitate, asupra carora se vor pronunta institutiile abilitate, derularea acestui program este o chestiune de oportunitate si rationalitate in cheltuirea judicioasa a banilor publici, in conditiile in care programele de inzestrare trebuie sa fie caracterizate prin transparenta si eficienta”, se arata intr-un comunicat al Biroului de presa al MIRA.
Potrivit sursei citate, ministrul Internelor subliniaza necesitatea de a se stopa executarea contractului in forma in care acesta a fost asumat de catre Inspectoratul General al Politiei Romane. „Cata vreme voi fi eu ministru, acest contract nu se va derula”, sustine ministrul Cristian David, citat in comunicat.
Chestorul de politie Gheorghe Popa va fi pus la dispozitia MIRA, urmand a ocupa o functie conform gradului si pregatirii sale profesionale.
Potrivit legii, seful Inspectoratului General al Politiei Romane este numit si revocat prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului Internelor si Reformei Administrative.
In data de 22 septembrie 2008, ministrul Cristian David a dispus verificarea achizitiilor publice derulate de catre Politie, Politia de Frontiera si Jandarmerie. La data de 14 octombrie 2008, controlul efectuat la Inspectoratul General al Politiei Romane a fost finalizat cu sesizarea Departamentului National Anticoruptie. In continuare, se deruleaza actiunea de control la Politia de Frontiera si la Jandarmeria Romana, mai spune sursa citata.
Potrivit anuntului de atribuire, IGPR urma sa achizitioneze 2.923 de autospeciale in sistem leasing financiar, valoarea totala a contractelor fiind de 426,42 milioane de lei.
Inspectoratul a atribuit 27 de contracte companiei Ager Leasing, cu o valoare totala de circa 423,52 milioane de lei, pentru achizitia de autospeciale precum masini de patrulare pentru politia rutiera si pentru politia rurala, autospeciale care sa asigure suport logistic in misiuni, autolaboratoare criminalistice, autospeciale pentru munca operativa de politie, de interventie si de transport al retinutilor.
Ager Leasing a anuntat, miercuri, ca procedura de achizitie a autospecialelor de catre Inspectoratul General al Politiei Romane a respectat toate cerintele ordonantei privind achizitiile publice, iar pretul ofertat include mai multe servicii, pe langa costul masinilor.
„Achizitia a fost divizata pe loturi, iar criteriile de calificare si selectie au fost dintre cele mai perimisive, permitandu-se oricarui operator economic interesat sa depuna oferte pentru unul, mai multe sau toate loturile”, a declarat, directorul general al Ager Leasing, Bogdan Savin, intr-un comunicat remis agentiei MEDIAFAX.
Chestorul de politie Gheorghe Popa a prelua functia de sef al Politiei Romane in octombrie 2007, dupa ce predecesorul sau, Dan Valentin Fatuloiu a plecat in Statele Unite ale Americii pentru a prelua conducerea Biroului atasatului afacerilor interne.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.