Victor Ponta deleaga functia de premier generalului Gabriel Oprea

Victor Ponta deleaga functia de premier generalului Gabriel Oprea

0 540

Premierul Victor Ponta a anuntat duminica, intr-o postare pe Facebook, ca medicii din Turcia au decis ca poate fi externat, urmand ca in urmatoarele 7 zile sa parcurga zilnic procedurile pentru control, schimbare pansamente si supraveghere, dupa care doua saptamani de fizioterapie si recuperare. Premierul precizeaza ca in maxim 28 de zile isi poate relua activitatea normala si ca luni dimineata va trimite presedintelui Klaus Iohannis o adresa prin care ii solicita sa il desemneze pe vicepremierul Gabriel Oprea sa exercite toate atributele functiei de prim ministru, inclusiv conducerea sedintelor de Guvern, in aceasta perioada.

Azi medicii au decis ca pot fi externat / urmeaza ca in urmatoarele 7 zile sa parcurg zilnic procedurile pentru control, schimbare pansamente si supraveghere.

Ulterior acestor proceduri va trebui ca doua saptamani sa fac fizioterapie si tratamente de recuperare inainte de a avea permisiunea medicilor de a merge fara sprijinul unor mijloce medicale permanente / in maxim 28 zile imi pot relua activitatea normala, urmand sa continui recuperarea timp de 6 luni.

Maine dimineata voi trimite Presedintelui Romaniei solicitarea ca, in baza art. 107 din Constitututie, sa-l desemneze pe Vicepremierul Gabriel Oprea sa exercite toate atributele functiei de Prim Ministru (inclusiv conducerea sedintelor de Guvern) in aceasta perioada (atasez adresa).

Multumesc inca o data medicilor de aici si doctorului Ionut Codorean pentru atentia si profesionalismul lor.”


Surse oficiale declarasera anterior pentru Mediafax ca premierul Victor Ponta va fi externat duminica din spitalul din Istanbul, unde a fost operat la genunchi in urma unei accidentari la un meci de baschet, urmand sa anunte daca va reveni in tara sau va ramane in Turcia pentru consultatii periodice.

Externarea a fost decisa in urma unei noi consultatii efectuate, duminica dimineata, de catre medicii turci, care i-au recomandat insa si consultatii periodice, au aratat sursele citate.

Potrivit acestora, premierul Ponta va anunta, in cursul zilei de duminica, daca va reveni in tara dupa externare si va efectua la Bucuresti aceste consultatii.

Anterior operatiei, Ponta estima ca va reveni in tara cel tarziu vineri, el mandatandu-l pe vicepremierul Gabriel Oprea sa asigure conducerea Guvernului doar pana in 19 iunie inclusiv. Vineri insa, premierul a fost evaluat de medicii turci, iar acestia au decis ca nu este oportuna externarea sa in cursul acestei zile si i-au recomandat sa ramana spitalizat pana duminica.

Coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, care l-a vizitat recent pe premierul Victor Ponta la spital si pastreaza legatura cu acesta, declara, joi, agentiei Mediafax ca seful Guvernului va fi consultat vineri de o echipa medicala care va decide daca poate parasi spitalul sau trebuie sa mai ramana sub observatie, in functie de aceasta mandatul lui Gabriel Oprea la conducerea Guvernului urmand sa fie sau nu prelungit.

Premierul Ponta este internat la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde a fost operat luni la genunchiul stang.

El a plecat spre Turcia impreuna cu premierul turc Recep Erdogan, in urma cu o saptamana, din Baku (Azerbaidjan), dupa ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene.

Marti, Ponta a postat un mesaj pe Facebook in care spunea ca operatia a fost mult mai complicata decat se anticipa si ca este convins ca, pana in luna decembrie, va putea face sport din nou, sustinand ca are totala incredere in medicii romani, dar in tara era imposibil sa aiba liniste si odihna

Medicul Ion Codorean, care l-a insotit pe Victor Ponta in Turcia, la operatie, a relatat pentru Gandul cum a decurs interventia, spunand ca premierul nu va avea voie sa calce si sa se sprijine pe picior minimum trei saptamani si ca i-a recomandat ca in acest interval sa nu mearga la guvern.

Ion Bogdan Codorean este specialist in traumatologie sportiva la Spitalul Militar Central din Bucuresti, fiind cel care l-a consultat pe premier si i-a stabilit diagnosticul: ruptura veche de ligament incrucisat anterior, ceea ce a determinat o ruptura de menisc intern si leziuni foarte mari de cartilaj.

In privinta tratamentului post-operator, medicul spunea ca recuperarea conteaza foarte mult pentru ca rezultatul sa fie foarte bun, precizand ca dupa o astfel de interventie pacientul nu are voie sa calce si sa se sprijine pe picior timp de cel putin trei saptamani.

Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, cel mai mare centru medical privat din Turcia, este cel la care s-a operat si presedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, in noiembrie 2011 si in februarie 2012.

Presa din Turcia a scris in mai multe randuri despre stransele legaturi dintre presedintele Turciei, Recep Erdogan, si spitalul din Istanbul. Potrivit jurnalistilor turci, sotia sefului de stat este actionar majoritar si coordoneaza activitatea spitalului.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.