Violonist brasovean – cetatean de onoare al orasului
Violonistul Serban Lupu a fost declarat, la ultima sedinta a Consiliului Local, cetatean de onoare al Brasovului, ca recunoastere pentru intreaga activitate.
„Acest oras mi-a purtat in anii «exilului» o inspiratie deosebita, ca sa pot trece peste toate momentele dificile”, a declarat violonistul, dupa ce a primit distinctia.
Artistul s-a nascut la Brasov in anul 1952. A studiat la Conservatorul din Bucuresti cu George Manoliu. In 1972 Serban Lupu a plecat din Romania pentru a-si continua studiile la Londra la Guildhall School of Music cu Yfrah Neaman si s-a perfectionat cu legendarii violonisti Yehudi Menuhin, Henryk Szering si Nathan Milstein, precum si cu Norbert Brainin de la Amadeus String Quartet si Sandor Vegh.
Artistul a concertat pe marile scene ale lumii, obtinand distinctii importante, iar din anul 2002 si pana in 2010 a fost initiatorul, directorul muzical si cofinantatorul festivalului „Cetatea Muzicala a Brasovului” desfasurat la Brasov timp de noua editii, ceea ce a contribuit si la imbunatatirea imaginii municipiului Brasov la nivel international.
Dupa pensionare, in 2011 s-a repatriat, actualmente locuind in Brasov si Bucuresti, continuandu-si activitatea concertistica, de cercetare si punere in valoare a operei lui George Enescu. Dat fiind faptul ca a dus numele Brasovului mai departe, Consiliul Local Brasov a decis sa-i acorde acestuia titlul de cetatean de onoare.
Lupu a castigat premii in numeroase concursuri precum: Viena International, Romanian National String Quartet, Jacques Thibaud la Paris, Carl Flesch la Londra, Royal Society of Arts, si Park Lane Group Contest. Ulterior, Lupu a studiat in Statele Unite cu Dorothy De Lay si la Indiana University, cu Josef Gingold si muzica de camera cu Menahem Pressler.
Serban Lupu este in prezent profesor de vioara la Universitatea din Illinois si a fost director artistic al Festivalului ”Cetatea Muzicala a Brasovului” in Romania.
Aparitiile sale concertistice includ The Kennedy Center, Gstaad Festival, Aldeburgh Festival, Royal Festival Hall, Queen Elisabeth Hall, Wigmore Hall, St. John’s Smith Square si Carnegie Hall. A interpretat de asemenea concertele de Brahms si Ceaikovski in transmisiuni directe cu orchestra BBC si a aparut ca solist cu Northern Israeli Symphony Orchestra sau in China si Japonia.
In noiembrie 2002, Serban Lupu a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa de catre Academia de Muzica “G. Dima” din Cluj (Romania) iar in ianuarie 2004, Presedintele Romaniei i-a conferit titlul de Comandor al Ordinului National „Meritul Cultural” pentru activitatile sale muzicale si culturale desfasurate pe plan international.
In 2007 lui Serban Lupu i s-a decernat din nou premiul Beckman al Centrului de Cercetare al Universitatii din Illinois, iar in decembrie i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa de catre Universitatea George Enescu din Iasi. In 2009-2010 este detinatorul prestigioasei burse Fulbright.