Voiculescu solicita suspendarea lui Basescu

Voiculescu solicita suspendarea lui Basescu

0 283

Dan Voiculescu solicita suspendarea lui Traian Basescu, o cerere in acest sens fiind deja depusa la Biroul Permanent al Senatului inca de la 1 iulie, transmit televiziunile de stiri.
„Romania traverseaza o perioada politica, economica si sociala extrem de dificila. Cresterea taxelor intr-o perioada de grava recesiune economica reprezinta, in opinia unanima a specialistilor, o masura disperata care, pe termen mediu si lung, va reduce incasarile la bugetul de stat si va determina amplificarea fenomenelor din sfera evaziunii fiscale… In aceste conditii, presiunea pe institutiile fundamentale ale statului roman – Presedintie, Parlament, Guvern – este extrem de acuta, pentru ca de reactia lor coordonata si responsabila depinde relansarea economica si refacerea coeziunii sociale”, se arata in documentul depus de Voiculescu la Biroul Permanent al Senatului si citat de Realitatea.

Seful statului promoveaza masuri anti-sociale si ilegale!
„Din pacate, abdicand de la prevederile art.80 din Constitutie, care ii confera rolul de mediator intre puterile statului, precum si intre stat si societate, Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, si-a asumat, de facto, pozitia de principal conducator al puterii executive si a initiat si a promovat masuri anti-sociale si ilegale precum cea privind reducerea cu 15% a pensiilor, declarata neconstitutionala de catre Curtea Constitutionala a Romaniei in sedinta din data de 24 iunie 2010. Prin acel demers, Presedintele Romaniei s-a plasat premeditat in conflict cu societatea romaneasca, a transformat Presedintia intr-un supra-guvern si i-a privat pe cetatenii romani de o institutie-mediator, capabila sa negocieze un acord intre Guvern si societate. Pe scurt, Presedintele Traian Basescu a incalcat Constitutia”, mai spune Voiculescu.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.