Vreme basista, cu averse de crin si intensificari de victor
De la rusi ne-au venit cele mai cumplite plagi asa ca nu ma mira ca si vremea se conformeaza tiparului. Meteorologii rusi au bagat deja fiori in natiune cu previziunile pentru iarna asta, despre care spun ca va fi cea mai cumplita din ultimii 100 de ani.
O fi cum zic rusii. Vor veni, poate, valuri de frig polar care vor semana pe alocuri cu un tratament criogenic. Poate ne vor tremura chiloteii, vorba lui Crin, sub maieul pus peste un palton mai gros, vorba lui Ceausescu. Habar n-am si, credeti-ma, nici meterologii nostri nu stiu nimic.
Ce stiu insa sigur este ca vara lunga – indian summer-ul pe care ni l-au promis cam de pe la Pasti incoace – nu se confirma nicicum. Si nu trebuie sa fii vreun specialistt sa vezi asta. E suficient sa iesi afara. E mult prea frig pentru perioada asta iar speranta ca se va incalzi pe final de septembrie si inceput de octombrie ne-o spulbera rusii cu previziunilor lor degerate.
Complici la anuntul rusesc cu turturi pe margine sunt insa previzionistii astia de la Meteo din toate studiourile de televiziune ale patriei. Dupa cum presteaza fatucile sau baietii astia de la starea vremii, e clar ca televiziune sunt legate, in ciuda divergentelor politice dintre ele, intr-un mare complot meterologic. Astia nu-ti spun, pur si simplu, ca te asteapta o vreme de rahat decat cand ai oricum apa in galosi sau floricele de gheata pe geamuri.
Dupa cum rateaza constant anticiparile despre vreme si temperaturi, sunt convins ca astia sunt indoctrinati la sedinte meteo transtelevizive de grup. Niste destepti au descoperit ca natia trebuie sa aiba tonusul ridicat ca sa infrunte taxele, somajul si viata in Romanika in general. Ce si-au zis ei? Daca tot e neagra existenta, sa la stergem amarastenilor norii din peisaj. Am urmarit toata vara la buletinul meteo tatonari penibile ale prezentatorilor, care se scuzau si-si frangea mainile ca trebuie sa livreze natiei stiri posomorate despre vreme. Zici ca li se taie din salariu pentru fiecare aversa si ca-i paste disponibilizarea la viitura.
Niste imbecili au stabilit ca vremea trebuie sa fie frumoasa oricand. Este pastila luminoasa de la finalul jurnalelor de stiri intesate de fapte urate si incidente anstisociale. Mai ales vremea din sezonul urmator, pentru care nu trebuie sa dai socoteala imediat daca n-o prevezi bine. De-aia ne-au promis astia azi vara toamna lunga si blanda si, in schimb, avem parte de mizeria de-afara. Cine-l mai tine minte pe crainicul care ne-a mintit? Asta anunta deja o primavara vesela si verde pentru 2014.
Acuma, nu e cazul sa degerati. Poate ca mint si rusii. Poate ca nu e decat o strategie sa-si vanda mai bine gazele peste iarna. Sa ne bucuram ca macar vremea nu s-a politizat la televizor, desi niste dubii tot am. Nu va trece insa mult pana cand pastilele de vreme vor fi ambalate in tiple politice. Gen: starea vremii v-a fost oferita astazi de Traian Basescu. Sau: previziunile meteo sunt a cortesy of Victor Ponta. Powered by Crin Antonescu. Atunci se va strica si pactul meteo dintre televiziuni si fiecare va atribui soarele, ploaia, poleiul sau gerul din decor cate unui personaj, in functie de preferintele politice.
Pana una-alta, dupa iarna basesciana, e clar ca Crin si-a ratat primavara iar in vara lui Victor ne-au ars doar impozitele.
Vifor Rotar