Vulturul român purtând în cioc Coroana Sfântului Ştefan impune Ardealul ca inima politica a României geografice!
Unul dintre cele mai inspirate discursuri ale lui Nicolae Titulescu,a fost rostit la mitingul naţional de la Ploiești din 3 mai 1915.
Creator în zona civilizației – în sensul larg în care activitatea politică de nivel înalt este de interpretat ca efort civilizator – Titulescu realizează aici o pledoarie pentru românism înțeles ca matrice națională care trebuie și poate să ne asigure un loc de frunte între națiunile lumii.
Iubiţi cetăţeni,
Se apropie anul de când, brusc, fără pregătire, tragic, România a fost pusă în faţa clipei, care trebuia să decidă clipă supremă, pe care am întrezărit-o cu toţii în visurile noastre de mărire, clipă pe care nu îndrăznea să spere a o vedea sosind generaţiunea chemată s-o trăiască!
Ce s-a întâmplat atunci, cum a fost împiedicată făptuirea păcatului monstruos şi inept de a ne vărsa sângele pentru apărarea graniţelor vrăjmaşilor noştri?, A acelor graniţe, care de veacuri ne sufoca, a acelor graniţe, care sunt ca nişte tăieturi adânci şi dureroase în corpul viu al naţiunii, A acelor graniţe, care dacă nu vom reuşi să le spulberăm, ne vor încătuşa ca zidurile unei temniţe, la umbra cărora viaţa se ofileşte şi se stinge. Ce s-a întâmplat atunci, o ştim cu toţii ! Instinctul neamului, prin aleşii lui, a vorbit la timp!
Instinctul nu se poate însă opri aici, instinctul nu poate să adoarmă, atunci când a trezit sufletul!
Şi sufletul românesc, răscolit de amintirile istorice, răscolit de destinul lui măreţ, de puterea momentului prin care trece, sufletul românesc, mai treaz şi mai sus azi ca oricând, ordonă ca acţiunea să nu întârzie!
Problemul care se pune azi României e înfricoşător, dar simplu: sau România pricepe datoria pe care i-au creat-o evenimentele în curs, şi atunci istoria ei abia începe, iar viitorul ei va fi o răzbunare măreaţă a umilinţelor ei seculare; Sau România, mioapa la tot ce e „mâine“, cu ochii deschişi la tot ce e „azi“, nu pricepe şi stă pe loc. Si atunci istoria ei va înfăţişa exemplul, mizerabil, al unei sinucideri vieţuite ! Din împrejurările de azi, România trebuie să iasă întreagă şi mare!
România nu poate fi întreagă fără Ardeal; România nu poate fi mare fără jertfă!
Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e şcoala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susţinut viaţa. Ardealul e scânteia care aprinde energia, e mutilarea care striga răzbunare, e făţărnicia care cheamă pedeapsa, e sugrumarea care cere libertatea!
Ardealul e românismul în restrişte, e întărirea care depărtează vrăjmaşul, e viaţa care cheamă viaţa!
Ne trebuie Ardealul! Nu putem fără el! Vom şti să-l luăm şi, mai ales, să-l merităm!
Pentru Ardeal nu-i viaţă care să nu se stingă cu plăcere; pentru Ardeal nu-i sforţare care să nu se ofere de la sine; pentru Ardeal totul se schimbă, totul se înfrumuseţează, până şi moartea se schimbă: încetează de a fi hidoasă, devine atrăgătoare!
Ardealul nu e numai inima României politice; priviţi harta: Ardealul e inima României geografice!
Din culmile lui, izvorăsc apele cari au scăldat românismul în istorie: la miază-noapte Someşul; la apus, Mureşul; la miază-zi, Oltul! De-a lungul Carpaţilor, România de azi se întinde ca o simpla zonă militară a unei fortăreţe naturale, încăpută în mâini străine!
Acel care nu se simte tăiat la brâu, când priveşte Ardealul, acela nu-i roman, acela-i sămânţă străină pripăşită în România, pe vremea când o băteau vânturile din toate părţile!
Ne trebuie Ardealul, dar ne trebuie cu jertfă! Nu se lipeşte carne de carne, fără să curgă sânge!
Nu se ia Ardealul cu neutralitatea! Neutralitatea şi-a avut rostul, dar şi-a trăit traiul. Şi-a avut rostul, pentru ca neutralitatea noastră n-a fost nici calcul, n-a fost nici teamă!
Neutralitatea noastră a fost la început zidul definitiv ridicat contra acelora care voiau să ne împingă la o nelegiuire de neam, şi de care s-a sfărâmat viziunea lor heraldică: vulturul român purtând în cioc Coroana Sfântului Ştefan; ea s-a transformat apoi în adăpostul din dosul căruia ne puteam pregăti şi puteam aştepta ziua cea mare; neutralitatea a devenit azi pânza de paiajen, pe care cel mai inocent zefir o poate rupe în bucăţi!
