„Zamolxe, mister păgân”, de Lucian Blaga, montată la Universitatea Georgetow
Vasile Pârvan afirmă structura de zeu celest a lui Zamolxis, amintind de sacrificarea, o dată la 4 ani (după Mircea Eliade) sau la 5 ani (după Hadrian Daicoviciu), a solului trimis la zeu, care se producea nu pe pamânt, ci în aer, ipoteza argumenată de Vasile Pârvan şi reluată de Mircea Eliade (raţionamentul lui M. Eliade bazându-se pe faptul că “sanctuarele dacice de la Sarmizegetusa si Costeşti nu aveau acoperiş şi că marele sanctuar rotund de la Sarmizegetusa era dominat de un simbolism celest”.)
foto: Statuia lui Lucian Blaga de la Lancrăm
Un astfel de mit îl inspiră pe Lucian Blaga şi, în anul 1921, scrie prima sa piesă de teatru “Zamolxe, mister păgân”, premiată de Universitatea din Cluj în 1922. Piesa este un poem dramatic, cu o forţă de sugestie scenică şi pantomimică. Eroul pare a fi profetul unei credinţe noi, înfăţişată ca o contopire a indivizilor cu forţele cosmice elementare. Dar această religie nu poate fi învingătoare decât prin sacrificarea lui Zamolxe, făcând astfel o trimitere directă la mitul creştin al morţii lui Isus. Lucian Blaga este astfel adeptul unui “teatru nou de simplificare extremă, de viziune, de idei şi de gesturi extatice”.
Inspiraţia acestui personaj şi piesa lui Blaga, revin în prezent în regia Cristinei Bejan de la Universitatea Georgetown, din Washington DC, unde, în cadrul “The Georgetown University’s Devine Studio Theatre, Davis Center of Performing Arts” şi cu sponsorizarea Centrului de Studii pentru Eurasia, Rusia şi Europa de Est, a pus în scenă, amintita piesă de teatru.
Ideea este de a folosi studenţi din orice domeniu academic, grupa de actori fiind aleasă din participarea la o preselecţie deschisă tuturor. O interpretare modernă, o punere în scenă a unui subiect care aduce o figură antică în prezent, explorând-o ca pe o alegorie a totalitarismului şi a unui atac la demnitate. Preselecţa interpreţilor personajelor antice din piesa lui Blaga, a avut loc la Universitatea Georgetown din Washington DC, unde s-a și jucat piesa.