Zăpada mieilor! A nins şi a fost viscol la munte!

Zăpada mieilor! A nins şi a fost viscol la munte!

0 391

Iarna nu ne-a părăsit încă. Zăpadă şi viscol, în mai multe localităţi sucevene care au rămas fără curent electric, din cauza vântului puternic. În Munţii Bucegi este risc mare de avalanşă, iar la Bâlea Lac stratul de zăpadă a ajuns până la un metru şi jumătate.
Avarie în reţeaua electrică din judeţul Suceava din cauza viscolului. Nouă localităţi au rămas mai multe ore fără curent electric. Azi-noapte au fost şi mai multe blocaje pe şosele şi pe calea ferată. Un tren de călători care venea de la Vatra Dornei spre Bucureşti a avut întârziere două ore din cauza unui copac prăbuşit pe linie. Locuitorii din zonele în care s-a întors iarna nu sunt însă îngrijoraţi.
Şi acum în judeţele Harghita, Bistriţa-Năsăud şi Suceava, circulaţia pe mai multe drumuri se face în condiţii de iarnă. Pe şoferi, însă, nu-i mai sperie acest lucru.schi poiana
Viscol a fost şi la Miercurea Ciuc, unde un stâlp de înaltă tensiune a căzut peste un autoturism şi mai mulţi copaci au fost doborâţi.
Meteorologii au anunţat că va fi vreme rea şi la noapte, cu vânt puternic, ninsori la munte şi ploi în sudul ţării.
La munte a nins deja abundent. În Bucegi, riscul de avalanşă este de gradul 4, pe o scară de la 1 la 5, după ce s-a aşezat un metru de zăpadă la altitudini de peste 1.800 de metri. Şi la Bâlea Lac este zăpadă de aproape un metru şi jumătate. In Poiana Brasov stratul proaspat de zapada asteapta turistii. Toate traseele montane care se află la altitudini de peste 1.500 de metri sunt închise.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.