Ziar american de top: „De ce este important că Iisus a venit dintr-o familie disfuncțională”

Nu vă repeziți să etichetați după titlu articolul de mai jos, publicat azi de ziarul New York Times, ca fiind din stirpea gîndirii lui Iulian Bulai, cu a lui constatare că Iisus provenea „dintr-o familie foarte ciudată, cu o mamă surogat şi un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea”. Ceea ce urmează izvorăște din pana unui reputat scriitor american creștin, Peter Wehner, membru al marii organizații Trinity Forum și autor de discursuri pentru trei președinție americani republicani, Reagan și cei doi Bush. Și pune serios pe gînduri, pentru că, în ajun de Crăciun, ridică întrebarea dacă nu cumva, în timp, Biserica a devenit cam elitistă și s-a îndepărtat de la rolul ei trasat de Mîntuitor, de a ține aproape în primul rînd de oamenii problematici ai societății, și nu atît de cei cu biografii ”corecte”, exemplare. O analiză de excepție, în opinia noastră, al cărei mesaj ar putea fi sintetizat:

”De Crăciun, fii mai bun. Și, dacă se poate, nu numai de Crăciun…”

”Unul dintre faptele uitate din povestea vieții lui Iisus este că a provenit dintr-o familie profund disfuncțională” scrie Peter Wehner.
„Mi-am amintit de acest lucru în timp ce ascultam o predică luna aceasta la Biserica Baptistă Groveton din Alexandria, Virginia. Chris Davis, pastorul bisericii, a citit primele 17 versete din Evanghelia după Matei, cunoscute ca genealogia lui Iisus. Aceste versete, o listă lungă de nume care leagă o generație de alta, sunt adesea acoperite de istoria nașterii lui Iisus. În măsura în care au vreo semnificație, aceasta se datorează de obicei faptului că, pentru creștini, ele îl definesc pe Iisus ca moștenitor al promisiunilor făcute de Dumnezeu lui Avraam și David.
Este posibil ca IIisus să fi fost fără păcat, dar cei din neamul său nu au fost.
La fel de remarcabil este faptul că Evanghelia după Matei nu a ascuns această istorie familială tulbure. Potrivit lui Michael S. Keller, pastor senior la Redeemer Lincoln Square Church din New York: „Aceste genealogii erau un soi antic de C.V. Este ADN-ul lui IIisus – pentru că familia ta, descendența ta, era CV-ul tău”.
Cineva a descris odată bisericile ca fiind locuri în care prezentăm versiuni ale noastre foarte ajustate. Vrem să ne arătăm unii altora și lumii exterioare că avem viețile puse la punct, că suntem „oameni fericiți și strălucitori”, chiar și atunci cînd nu suntem. Acesta este creștinismul satului Potemkin (sate false, aparent prospere, create pentru ochii monarhiei ruse n.n.).
Ceea ce IIisus pare să fi avut în vedere este ca biserica să fie mai degrabă „un spital de campanie după bătălie”, în cuvintele Papei Francisc. Vindecă rănile, a spus el. Apoi putem vorbi.
Bisericile ar trebui să ofere un loc în care oamenii să își împărtășească luptele, durerile și traumele, nu cu toată lumea, desigur, ci cu cîteva persoane înțelepte și de încredere. Cu toții tînjim să fim cunoscuți mai bine și totuși iubiți. Iar unul dintre cele mai mari daruri pe care ni le pot oferi bisericile este să ne ajute să devenim buni în a ne chivernisi durerile.
Ce ar putea însemna acest lucru? „În cel mai bun caz, biserica este un loc în care „oamenii beatitudinii”” – cei milostivi și blînzi, făcătorii de pace și cei curați cu inima, cei însetați de dreptate – «sunt bătăile inimii congregației», mi-a spus Shirley Hoogstra, președinte emerit al Council for Christian Colleges & Universities.
Neamul rău famat al lui Iisus ne amintește și altceva: Trecutul nu este un prolog. Dacă IIisus însuși provine dintr-o linie de criminali, adulteri, trișori și escroci, mi-a spus reverendul Scott Dudley, pastor principal la Bellevue Presbyterian Church din Bellevue, Wash, „atunci există speranță pentru noi toți. El este un spărgător de cicluri care arată că generațiile cu disfuncționalități nu trebuie să determine evenimentele viitoare. Ciclurile pot fi întrerupte. Sistemele pot fi înlocuite. Familiile – și, prin urmare, națiuni întregi – pot fi vindecate”.
Russell Moore, redactor-șef al revistei Christianity Today, mi-a spus în felul următor: „Mulți oameni cred că sunt destinați să trăiască și să ducă mai departe orice caracteristici familiale îngrozitoare care i-au modelat. Un IIisus al cărui arbore genealogic era distins și venerat le-ar fi sugerat că poate au avut dreptate. Un IIisus care a apărut de nicăieri, pe deplin matur și fără strămoși, ar fi putut face la fel. Iisus cel real, însă, ne arată ceva diferit. Noi nu suntem linia noastră de sînge sau istoricul familiei noastre. În Hristos, așa cum cîntăm despre Bethleem: „Speranțele și temerile tuturor anilor se întîlnesc în tine în această seară.”
Dar conștientizarea de către Iisus a vieților distruse nu s-a limitat la arborele său genealogic; aceasta i-a definit lucrarea. El s-a identificat cu cei mai mici și cei mai umili, nu doar cu cei din neamul său, ci și cu cei din viața sa. „Iisus nu a stat deoparte de suferința noastră umană, ci s-a scufundat în adîncurile ei”, mi-a spus Kerry Dearborn, profesor emerit de teologie la Seattle Pacific University. „De la bun început, Iisus a intrat în solidaritate chiar și cu cei mai disprețuiți și marginalizați dintre oameni.”
Iisus a fost atras de marginalizații sociali, de cei ale căror vieți erau cel mai fracturate și fragmentate, de cei care erau considerați necurați, nedemni și batjocoriți.
Bărbați și femei care aveau nevoie de dragoste, de iertare și de o atingere vindecătoare. Cei pe care Iisus i-a numit „ipocriți” și „morminte frumos văruite” (cu sensul de găunoșenie abil mascată n.n.) au fost autoritățile religioase și justițiarii, cei care impuneau coduri de puritate, oameni dornici să condamne și să judece. Îl urau pentru asta; iar cei ca ei încă există, în număr mare, nu doar în lume, ci și în clădiri cu clopotnițe și cruci, amvonuri și bănci.
Genealogia lui Iisus este, de asemenea, o poveste a incluziunii radicale. Mai multe dintre femeile enumerate în primul capitol din Matei sunt neamuri. Această încorporare are o semnificație, potrivit lui Craig Barnes, fost președinte al Princeton Theological Seminary. „Biserica s-a luptat întotdeauna cu cei din interior și cei din exterior”, mi-a spus el. „În mod ironic, noi, neamurile, continuăm să încercăm să-i transformăm pe alții în outsideri”. Ironia la care se referă Dr. Barnes este că neamurile au fost cîndva cei din afară. Cu toate acestea, astăzi, uneori în mod subtil, alteori în mod flagrant, mulți dintre cei care pretind că sunt urmași ai lui Iisus le arată altora semne de „Nu sunteți bineveniți”.

Dacă intrați pe ușile bisericii noastre, mesajul este că o faceți în condițiile noastre. Nu este „vino așa cum ești”, ci „vino așa cum vrem noi să fii”.

Uneori, semnalul transmis de liderii bisericii și de congregați este că mai întîi trebuie să vă curățați viața; alteori, semnalul este că mai întîi trebuie să vă curățați doctrina, ceea ce înseamnă că trebuie să îmbrățișați setul „corect” de învățături creștine. Doctrina este importantă; acesta este motivul pentru care avem crezuri care sunt esențiale pentru comunitățile de credință. Dar doctrina se poate înăspri și rigidiza atît de ușor. Poate promova o mentalitate „noi împotriva lor”.
Acest lucru este opusul lucrării lui Iisus. O vedem în parabola sa despre bunul samaritean, în care omul care ajută un călător rănit pe drumul de la Ierusalim la Ierihon nu este o figură religioasă respectată, ci un străin disprețuit. Apostolul Pavel a spus în Cartea Efesenilor că Iisus a dărîmat zidul de separație al ostilității dintre evrei și alte neamuri. Și totuși, există un impuls puternic al ființelor umane, în inima mea și poate în inima ta, de a construi noi ziduri despărțitoare.

Există un aforism care spune că Dumnezeu scrie drept cu linii strîmbe.

Traducere: Dumnezeu poate folosi chiar și viețile imperfecte pentru a atinge scopuri mărețe. Așadar, da, au existat o mulțime de vase stricate în genealogia lui Iisus, dar, după cum mi-a spus scriitorul creștin Philip Yancey, Dumnezeu folosește toate talentele disponibile.
Înainte de convertirea sa, Pavel a fost, după spusele sale, un persecutor al creștinilor; după convertirea sa, s-a referit la sine ca fiind cel mai mare dintre păcătoși. Și totuși, a reușit să scrie unele dintre cele mai importante și profunde epistole religioase din istorie, inclusiv o meditație extraordinară despre iubire.
Citim în Evanghelia după Ioan că lui Natanael, fiind recrutat ca ucenic, i se vorbește despre Iisus din Nazaret. „Nazaret!”, răspunde Natanael. „Poate veni ceva bun de acolo?”.
„Vino și vezi”, îi răspunde Filip.
Natanael ar fi putut întreba cu ușurință: „Genealogia lui Iisus!… Poate ieși ceva bun de acolo?”
La care mulți dintre noi am răspunde, atunci și acum: Vino și vezi”” conchide reputatul scriitor. (Traducere și adaptare B.T.I.)
Sursa: inpolitics.ro

Share on Facebook

Tweet

Follow us