ZIUA DE AZI PRIN PRISMA UNOR EVENIMENTE RUŞINOASE DIN ISTORIA ROMÂNIEI ÎN SECOLUL XX Fântâna Albă (1 aprilie 1941)
Luna martie 1939 este extrem de interesantă prin evenimentele de la nivelul Europei. Foarte puţini pretinşi patrioţi români au cunoştinţă de faptul că în 23 martie 1939 a fost semnat Tratatul economic româno-german prin care economia României a fost subordonată maşininăriei de război naziste. Asta se întâmpla după ce Anglia şi Franţa i-au făcut cadou Regiunea Sudetă lui Hitler în Conferinţa de la München ( (29 sept. 1938).
Prin cedarea acestei regiuni, Cehoslovacia a pierdut linia de fortificaţii de la frontiera cu Germania.
În 15 martie 1939 naziştii au ocupat restul Cehiei. Slovacia s-a declarat independentă, devenind însă în realitate o marionetă a Germaniei iar Transcarpatia a fost anexată de Ungaria.
Armatele Germaniei naziste ar fi putut ataca URSS fără a tranzita teritoriul Poloniei, trecând prin (Slovacia,) Ungaria şi România. Conducerea URSS ştia asta şi i-a propus lui Hitler semnarea unui tratat de colaborare – celebrul Pact Ribbentrop-Molotov, pentru a întârzia atacul german asupra URSS, întrucât era evident că după semnarea acestui pact Hitler va ataca mai întâi Polonia şi apoi va intra în război cu Franţa şi Marea Britanie.
Foarte puţini oameni ştiu că în toamna anului 1940, după ce au ocupat în urma unei ofensive fulger Varşovia, naziştii au descoperit în arhiva Ministerului de Externe al Poloniei un document foarte interesant, un mesaj trimis în toamna anului 1938 ministrului polonez de externe de către ambasadorul Poloniei în SUA: „În 21 noiembrie 1938, acest ambasador polonez, contele Potocki, a raportat la Varșovia despre discuţia pe care o purtase cu două zile mai devreme cu ambasadorul SUA William C. Bullitt: „…Bullitt mi-a răspuns că statele democratice mai au neapărat nevoie de doi ani pentru a se înarma complet şi că în această perioadă Germania va avansa probabil cu ofensiva sa spre est. Dorinţa statelor democratice este ca acolo să se ajungă la confruntări militare între Imperiul German şi Rusia. Întrucât potențialul militar al Uniunii Sovietice nu este cunoscut, s-ar putea ca Germania să se îndepărteze prea mult de baza sa și să fie condamnată la un război lung și debilitant. Bullit consideră că statele democratice ar ataca abia atunci Germania şi ar forţa-o să capituleze.
La întrebarea mea, dacă Statele Unite intenţionează să participe la un astfel de război, el a răspuns: „Fără îndoială că da, dar numai dacă Anglia și Franța lovesc mai întâi!”.” (traducerea unui fragment din cartea „Fremdbestimmt” – autor Thorsten Schulte)
Fără petrol românesc şi fără permisiunea de a tranzita teritoriul României, Hitler nu ar fi putut ataca direct URSS. Pretinşii patrioţi români, care nu prea ştiu istorie, condamnă vehement Pactul Ribbentrop-Molotov, susţinând că acesta repezintă o dovadă imbatabilă a agresivităţii specifice Rusiei.
Dacă ţinem însă cont de faptul că Tratatul economic româno-german a fost semnat cu cinci luni înaintea semnării pactului respectiv, situaţia e radical diferită. Convingerea mea fermă este că România a semnat tratatul respectiv pentru că aceasta a fost directiva trasată de oculta occidentală nemernicilor care conduceau ţara. Oculta occidentală a dorit un război între Germania şi URSS, pentru ca aceste mari puteri să se ruineze reciproc, iar România a fost un element cheie în înfăptuirea acestui obiectv. Titulescu, care a fost destituit din funcţia de ministru de externe în vreme ce negocia semnarea unui tratat militar defensiv cu URSS, a afirmat după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial că acesta ar fi putut fi evitat dacă tratatul militar defensiv cu URSS ar fi fost semnat.
Demn de menţionat e faptul că România, Cehoslovacia şi Iugoslavia fuseseră membre într-un pact militar defensiv îndreptat în primul rând împotriva revizionismului maghiar, Mica Antantă. E foarte discutabil dacă ar putea fi considerat acceptabil din punct de vedere moral faptul că România a semnat la opt zile după desfiinţarea Cehoslovaciei sub patronaj nazist un tratat economic cu Germania. Ca scuză străvezie ar putea fi acceptată afirmaţia că în momentul semnării tratatului respectiv Cehoslovacia nu mai exista şi că România a semnat acest tratat pentru a nu fi atacată de Ungaria şi Germania. Cu certitudine însă nu e scuzabil din punct de vedere moral faptul că România a permis aviaţiei germane să folosească spaţiul aerian românesc şi chiar aeroporturi din România pentru a bombarda Belgradul în cadrul atacului fulger german declanşat asupra Iugoslaviei în 6 aprilie 1941. Faptul că România a participat pasiv la această agresiune demonstrează că e foarte probabil că ar fi fost de acord şi ca hoardele naziste să atace URSS tranzitându-i teritoriul pentru a ocoli Polonia, dacă Pactul Ribbentrop-Molotov nu ar fi fost semnat.
Ştiam de mulţi ani de Masacrul de la Fântâna Albă (1 aprilie 1941) şi până în aprilie anul trecut (2021) nu m-am îndoit de veridicitatea tezei – naţionalist corecte din punct de vedere românesc – că sătenii bucovineni români care au format coloana care a fost oprită prin intervenţia sângeroasă a trupelor sovietice din marşul spre România ar fi luat decizia de a încerca să treacă frontiera în urma zvonului răspândit de NKVD, că sovieticii le vor permite să plece în România.
Anul trecut am aflat însă că televiziunea ucrainiană a transmis un documentar în care istorici ucrainieni susţin că zvonul respectiv ar fi fost lansat de agenţi ai serviciilor secrete româneşti. Aşa-zişii patrioţi din România au fost foarte revoltaţi când au aflat această ştire, susţinând că teza istoricilor ucrainieni ar fi o minciună scandaloasă şi o batjocură faţă de memoria victimelor masacrului.
Am citit pe facebook nenumărate mesaje de protest dar niciunul în care să fie propusă vizionarea documentarului respectiv şi apoi organizată o dezbatere referitoare la acesta. Interesant este faptul că Wikipedia în limba engleză indică doar varianta istoricilor ucrainieni ca sursă a zvonului care i-a determinat pe ţăranii români din satele bucovinene să încerce să forţeze frontiera într-o coloană în fruntea căreia se aflau oameni care purtau însemne religioase, deşi se ştia că în URSS comuniştii lichidaseră mii de preoţi ortodocşi şi religia fusese practic interzisă.
„On April 1, 1941, approximately 2,000[1][2][11] to 2,500[12] or 3,000[3][6][13] unarmed people from several villages (Pătrăuții de Sus, Pătrăuții de Jos, Cupca, Corcești, and Suceveni), carrying a white flag and religious symbols, walked together towards the new Soviet-Romanian border. There were rumors circulating that the Soviets would now permit crossing to Romania;[14] research by Ukrainian historians indicate such rumours had been spread by the Romanian intelligence services, which had sent agents across the Soviet border.[11] The Soviet border guards attempted to turn back the group several times, issuing a final verbal warning and firing shots in the air when the people arrived at Varnystia, near the border.[12][11] After the convoy pressed on, the border guards began to shoot,[12] reportedly after some members of the group fired.“ https://en.wikipedia.org/wiki/F%C3%A2nt%C3%A2na_Alb%C4%83_massacre
Sunt conştient că veridicitatea informaţiilor cu caracter istoric şi politic din Wikipedia e adesea discutabilă. Referitor la răspândirea zvonului care a condus la Masacrul de la Fântâna Albă, antagonismul dintre informaţia oferită de varianta în limba română şi cea în limba engleză a Wikipedia este evident – varianta în limba română precizează, conform aşteptărilor, că zvonul ar fi fost lansat de NKVD. Am constatat anterior că mai multe articole din Wikipedia în limba română referitoare la date istorice transmit informaţii falsificate în spirit naţionalist – un exemplu elocvent este cel referitor la bătălia de la Nicopole în care cruciaţii au fost înfrâţi zdrobitor. Varianta în limba română a articolului aferent îi crează lui Mircea cel Bătrân o imagine mult mai pozitivă decât cea care reiese din articolele în limbile germană şi engleză. Cred că în acest caz e evident că e mult mai puţin probabil că nemţii şi englezii ar fi vrut să-l denigreze pe Mircea decât că românii au falsificat informaţiile pentru a îi crea o imagine îmbunătăţită.
Faptul că Wikipedia în limba engleză indică agenţi ai serviciilor secrete româneşti ca sursă a zvonului transmis înaintea Masacrului de la Fâtâna Albă, că sovieticii ar fi fost dispuşi să le permită sătenilor bucovineni români să plece în România, nu înseamnă însă că acesta ar fi fost adevărul, dar e un motiv serios să punem sub semnul întrebării veridicitatea punctului de vedere general acceptat în România referitor al autorii zvonului.
Conform cunoscutului principiu „cui bono”/”cui prodest” ar trebui să ne întrebăm fără patimă cui a folosit Masacrul de la Fântâna Albă, dacă URSS sau mai degrabă România au avut nevoie de el ca instrument propagandistic. Vedeți aici: „Să clarificăm – Ambasada Rusiei nu a „negat” tragedia românească de la Fântâna Albă!
Întrucât brutalitatea regimului sovietic faţă de propria populaţie este bine cunoscută, e puţin probabil că Stalin ar fi ordonat răspândirea zvonului pentru ca efectele acestuia să-i ofere un pretext pentru deportarea populaţiei din satele româneşti din teritoriile acaparate de la România în urma ultimatumului din vara anului 1940. Deportările în URSS (dar şi în România comunistă) – precum şi deportarea evreilor şi ţiganilor în Germania nazistă şi în multe din statele sale satelit – s-au făcut fără a dezbate public anterior utilitatea /necesitatea acestora şi fără a le confirma prin hotărâre judecătorească legalitatea. Localităţile a căror populaţie urma să fie deportată erau ocupate brusc de armată sau de forţe speciale (NKVD/SS) şi populaţia considerată ostilă era condusă la trenurile de marfă care mergeau spre stepele din estul îndepărtat (în URSS) sau spre lagărele de concentrare în Germania nazistă. Pe plan internaţional ştirea că au fost masacraţi într-un singur loc câteva mii de civili neînarmaţi are un impact negativ mai puternic decât ştirea că au fost deportaţi într-o regiune slab populată câteva zeci sau chiar sute de mii de oameni. Ideea că Stalin ar fi putut dori să exploateze propagandistic pe plan extern Masacrul de la Fântâna Albă e cu totul absurdă, pentru că era evident că acest masacru va intensifica sentimentele rusofobe ale românilor într-o perioadă în care conducerea sovietică ştia că se poate aştepta la un atac fulger al Germaniei naziste şi al aliaţilor săi împotriva URSS.
E evident însă că în perspectiva apropiatei declanşări a războiului împotriva URSS, Masacrul de la Fântâna Albă a reprezentat pentru conducerea României un eveniment de o utilitate propagandistică imensă, un argument zdrobitor pentru mobilizarea cetăţenilor în vederea participării la aşa-zisa Cruciadă contra Comunismului. Masacrul de la Fântâna Albă putea face uitat faptul că în 1940 România fusese obligată să cedeze şi Ungariei (aliatului aliatului care conducea aşa-zisa viitoare cruciadă) o suprafaţă semnificativă a teritoriului ţării dar şi faptul că actualul mare aliat fusese inamic în Primul Război Mondial iar Rusia, predecesoarea URSS, aliatul care a ajutat România să îşi păstreze statalitatea prin sacrificiul miilor de soldaţi care au oprit alături de armata română ofensiva germană la Mărăşeşti.
Cred însă că nu e deloc întâmplător nici faptul că Masacrul de la Fântâna Albă, desfăşurat în data de 1 aprilie 1941 (ziua păcălelii), a fost urmat la doar cinci zile de atacul fulger al Germaniei naziste asupra Iugoslaviei. Faptul că România a permis aviaţiei germane nu doar să-i survoleze spaţiul aerian ci şi să folosească aeroporturi româneşti pentru decolarea unui număr semnificativ de avioane care au bombardat Belgradul e unul din cele mai ruşinoase momente din istoria ţării, având în vedere faptul că formal în momentul respectiv România şi Iugoslavia erau încă aliate, Iugoslavia fiind singurul vecin cu care României nu avrea diferende teritoriale în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial. E evident faptul că Masacrul de la Fântâna Albă a reprezentat o ştire foarte potrivită pentru a abate atenţia de la participarea pasivă a României la bombardarea Belgradului. Propaganda şovină a putut chiar prezenta Iugoslavia ca ţară ostilă, filosovietică, cu o populaţie slavă, înrudită cu cea a autorilor Masacrul de la Fântâna Albă.
Faptul că Wikipedia în limba română nu conţine un articol referitor la atacul Germaniei asupra Belgradului e explicabil dar ruşinos.
La scurt timp după prăbuşirea regimului Ceauşescu, România a intrat în sfera de influenţă a Imperiului Transatlantic. Prin scenariul luptei contra teroriştilor au fost sacrificaţi aproape 900 de cetăţeni români. Acum este evident că autorii loviturii de stat din decembrie 1989 au folosit acest scenariu pentru a crea un pretrext pentru lichidarea cuplului Ceauşescu, căruia i-a fost atribuit propagandistic întreg răul suferit de populaţie în perioada socialistă şi pentru ca reprezentanţii nomenclaturii să poată fi percepuţi ca lideri ai aşa-zise revoluţii. Ticăloşia celor care au conceput şi transpus în practică scenariul luptei contra teroriştilor confirmă că nu e deloc exagerată teza că reprezentanţi ai serviciilor secrete româneşt (consiliaţi probabil de reprezentanţi ai serviciilor secrete naziste) ar fi răspândit zvonul care a condus în final la Masacrul de la Fântâna Albă.
Faptul că parlamentul României a acceptat în 1999 ca aviaţia NATO, care bombarda Iugoslavia, să îi tranziteze spaţiul aerian e o ruşine naţională. Deşi nu era membră NATO la vremea respectivă, România a făcut jocul Imperiului Transatlantic într-un mod la fel de josnic ca în 1941 când era aliata Germaniei naziste. Eu consider că e evident că România a jucat un rol decisiv în declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial. Mă tem că nu e deloc exclus să contribuie şi la declanşarea celui de-al Treilea Război Mondial, dacă va interveni direct sau indirect în posibilulul viitor conflict dintre Rusia şi Ucraina.
Consider că există o similitudine evidentă între relaţia Kosovo/Iugoslavia/NATO şi relaţia Crimeea+Donbas/Ucraina/Rusia. Dacă NATO a avut dreptul să sprijine secesiunea teritoriului locuit majoritar de albanezi din Iugoslavia şi să îl transforme într-un stat marionetă al Occidentului şi Rusia are dreptul să sprijine secesiunea Crimeii şi a Donbasului şi încorporarea în sine a acestor teritorii locuite majoritar de ruşi. O pace durabilă între Rusia şi Ucraina nu este posibilă fără revizuirea frontierei dintre cele două ţări în acest sens. Dacă Ucraina refuză să accepte acest sacrificiu teritorial e foarte probabil că va pierde şi alte teritorii locuite în proporţie semnificativă de ruşi şi rusofili în urma unui război devastatator cu Rusia.
Cetăţenii români responsabili trebuie să conştientizeze faptul că Rusia are dreptul să îşi apere interesele în estul Ucrainei, că problema nu-i priveşte pe români şi că aceştia pot deveni victime ale Rusiei dacă jandarmul mondial va folosi bazele militare pe care şi le-a instalat în România pentru a interveni într-un viitor conflict ruso-ucrainian.
Consider că e imperios necesară organizarea de mitinguri în cadrul cărora să fie susţinute următoarele teze:
1. Ucraina şi Occidentul (ţările membre NATO) trebuie să accepte secesiunea Crimeii şi a Donbasului şi unirea lor cu Rusia.
2. Ucraina şi Occidentul (atât ţările membre NATO cât şi alianţa propriu-zisă) trebuie să se angajeze în scris că Ucraina, ale cărei frontiere vor fi revizuite conform punctului 1, nu va deveni membră NATO şi că în Ucraina cu frontierele astfel revizuite nu vor fi staţionate trupe şi baze militare ale vreunui stat NATO.
Acceptarea cerinţelor 1 şi 2 e unica soluţie de încheiere definitivă şi paşnică a conflictului. Cetăţenii responsabili din Ucraina şi ţările NATO trebuie să conştientizeze acest fapt şi să acţioneze în consecinţă.
Autor: Gheorghe Cionoiu
Sursa: gandeste.org
