Ziua femeii, intre striptease si demnitate
A trecut si data de 8 martie, Ziua Internationala a Femeii. Departe de a ma lasa in extaz, reflectand mai profund, am gasit mai degraba motive de jena si cumpatare, decat de dezmat in numele acestei sarbatori.
Mi se pare jenant festivismul cu care sarbatorim 8 Martie, ignorand faptul ca pe planeta mor zilnic, de foame, de boli incurabile, ori din pricina violentei zeci de mii de femei. Dar ce vorbesc de planeta? Parca in Romania lucrurile ar fi roz. Orice emisiune ai urmari la televizor, de la jurnal pana la divertisment, nu exista sa nu fim “distrati” cu cate un caz de agresiune fizica, omucidere, trafic de carne vie, trai la limita demnitatii umane, o limita fragila, adesea depasita.
Ma gandesc cu groaza la femeile agresate, la femeile muncite pana la epuizare de soti care se mandresc “ca s-au insurat, nu s-au maritat”, cum, oripilata, am auzit odata un ins laudandu-se in autobuz. Ma intreb ce fac femeile pentru a se pune capat acestor aberatii, cate initiative legislative avem pe tema nediscriminarii femeii (afara de propunerile domnului comisar Orban sa nu mai spuen chiarman ci chairperson), cate organizatii de femei avem si cu ce se ocupa. Aproape zero. Si in putinele cazuri in care lucrurile se intampla cum ar trebui, se pun niste etichete deloc demne de lumea moderna.
In acest context, mi se pare oarecum suprarealist sa pretindem ca serbam femeia. Si totusi, cat circ facem de 8 Martie!
Citind un articol al unui coleg, am avut o revelatie: n-avem nici cea mai mica urma de respect pentru femeie, nu o promovam suficient in politica, in administratie, in economie, in tot ceea ce inseamna viata natiunii, suntem inca tributari dezgustatorului proverb ca femeia nebatuta e ca nunta fara lautari, ori ca muierii ii sade bine la cratita, in schimb o sarbatorim, o zi pe an, pana la saturatie si coma alcoolica.
Barbatii acestei tari nu reusesc uneori sa ofere mamelor, sotiilor, fiicelor, prietenelor, iubitelor, colegelor nici macar o floare sau o vorba buna, pare prea de tot sa se ridice din mocirla la rangul de oameni civilizati, aceste gesturi sunt inca niste tabuuri puternice, mai puternice decat sexul in grup, dar, o zi pe an, ca o maxima toleranta, toata lumea e de acord ca muierile trebuie sa distreze. Drept care, soti, prieteni, colegi, le duc pe doamne la restaurant, unde se bea, se mananca si ca sa li se scoata damelor ochii cu emanciparea, li se arunca in poala chipanddale-si in chiloti, framantandu-si insinuant soldurile. De parca deziderantul femeilor ar fi bautura si incingerea libidoului! Dar pare-se ca ne complacem cu succes, odata ce an de an se intampla la fel, iar demnitatea noastra se confunda cu un numar de striptease masculin.
Ma intreb, fara sanse sa-mi raspund, ce-ar fi daca intr-un an, banii cheltuiti la restaurante de 8 martie, ar fi donati pentru combaterea cancerului la san, sau pentru centre maternale pentru femeile agresate sau pentru campanii antiviolenta.
Ar fi prea de tot, nu? Mai bine, bem, dansam si ne uitam cu jind la slipul unui stripper, e mai traditional!
