Ziua Medicului de Familie este sărbătorită, în acest an, la Braşov
Dr. Sandra Alexiu, vicepreşedinte Societatea Naţională de Medicină de Familie, spune că este pentru prima dată când în curriculum-ul de Medicină de familie există un modul de comunicare cu pacienţii, un modul de informatică medicală, softuri de cabinet şi, de asemenea, noţiuni de leadership
500 de medici de familie, din toată ţara, s-au reunit sub Tampa pentru a discuta modificările survenite în ultima perioadă în această specialitate.
Conferinţa dedicată Zilei Medicului de Familie are loc, prin rotaţie, în alt oraş din ţară. Anul acesta a venit rândul Braşovului care gazduieste până duminică lucrările la Aula Universităţii Transilvania.
Una dintre cele mai importante schimbări, pentru tinerii care se pregătesc să profeseze, este faptul că a fost majorată perioada de pregătire vocațională de la 3 la 4 ani, obținându-se astfel alinierea cu majoritatea țărilor europene.
Dr. Sandra Alexiu, vicepreşedinte Societatea Naţională de Medicină de Familie, spune că este pentru prima dată când în curriculum-ul de Medicină de familie există un modul de comunicare cu pacienţii, un modul de informatică medicală, softuri de cabinet şi, de asemenea, noţiuni de leadership.
Medicii însă trebuie să se alinieze şi altor modificări. Potrivit dr. Andreea Neculau, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Braşov, orice medic trebuie să aibă formare de bază în cercetare ştiinţifică.
Există în premieră un modul de imagistică, de ecografie de bază, pentru medicul de familie.
Ziua Medicului de Familie este sărbătorită în fiecare an pe data de 4 iulie. Evenimentul este organizat de către Asociația Medicilor de Familie din Brașov în parteneriat cu Societatea Națională de Medicina Familiei și Universitatea Transilvania Brașov.
Societatea Naţională a Medicilor de Familie organizează două conferinţe anuale pentru medicii de familie.
Vifor Rotar