Ziua Mondială a hocheiului pentru femei a fost marcată şi la Braşov

Ziua Mondială a hocheiului pentru femei a fost marcată şi la Braşov

0 959

Peste 30 de doamne şi domnişoare de toate vârstele s-au strâns duminică după-amiază pe gheaţa Patinoarului Olimpic Braşov, dând curs unei invitaţii a secţiei de hochei de la Corona Braşov.

Este vorba despre marcarea Zilei Mondiale a hocheiului pentru femei, cu ajutorul acţiunii ,,Week-end pentru viitorul hocheiului feminin”. Evenimentul a fost marcat concomitent în zeci de oraşe din întreaga lume.

În România, au fost organizate acţiuni pe patinoarele din Braşov şi Miercurea Ciuc. ,,Este o bună ocazie de a populariza hocheiul în rândul fetelor,în situaţia în care doar băieţii au acces lărgit în acest sport. Dorim ca şi fetele să-l practice, pentru că este dinamic şi spectaculos”, ne-a declarat Zoltan Olti Paşca, preşedintele secţiei de hochei CoronaWolves Braşov.

Fetele, prezente pe gheaţa Patinoarului Olimpic Braşov au luat şi lecţii de hochei de la Levente Zsok, cunoscutul component al lotului ,,lupilor”, care, încă accidentat, nu a făcut deplasarea cu echipa în mini turneul din Slovacia şi Ungaria, din cadrul Ligii Mol.

Reprezentantele sexului frumos au avut echipament adecvat, pucuri şi crose şi au exersat pasele şi şuturile la poartă, iar atomsfera a fost una de relaxare şi de bună dispoziţie.

 

Dorin DuÅŸa

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.