Ziua Mondiala a Animalelor – 4 octombrie 2010

Ziua Mondiala a Animalelor – 4 octombrie 2010

0 240

Animalele care locuiesc aceasta planeta au si ele o zi doar a lor: Ziua Habitatului. Aceasta sarbatoare internationala a fost instituita in anul 1985, la recomandarea Comisiei pentru Asezari Umane, Adunarea Generala desemnand prima zi de luni din luna octombrie ca Zi mondiala a habitatului (rezolutia 40/202 A).
Prima data cand a fost cu adevarat celebrata aceasta zi a fost in anul urmator, in 1986, cand s-a marcat a zecea aniversare a primei Conferinte internationale Habitat, Conferinta Natiunilor Unite pentru asezari umane (Vancouver, Canada, 1976).
Ziua Mondiala a Habitatului reflecta necesitatea armonizariii asezarilor umane cu mediul natural, deoarece Pamantul nu este doar habitatul oamenilor, ci si al tuturor celorlalte vietati.
Anul acesta prima luni din luna octombrie 2010 pica pe 4 octombrie, o data cu atat mai speciala cu cat a fost socotita inca din secolul al XIII/lea, Zi a Animalelor.
In anul 1226, Sfantul Fransisc de Asissi, ocrotitorul animalelor, alaturi de cei care au scris “cantecul creaturilor”, (sora luna si sora soare) au luminat si mangaiat viata animalelor. In multe biserici se imparte animalelor binecuvanatrea preotului.
In credinta ortodoxa, nu exista o zi speciala dedicata „necuvantatoarelor”, ci se obinuieste ca in ziua de Boboteaza, atunci cand locuintele sunt sfintite, animalele sa nu fie nici ele uitate si stropite cu apa sfanta .

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.