1.700 de alergători şi 600 de copii la Eco Marathon Moieciu de...

1.700 de alergători şi 600 de copii la Eco Marathon Moieciu de Sus

0 272

Concursul de alergare montană are loc în 5 mai, iar pentru adulţi, înscrierile s-au încheiat în 24 de ore de la deschiderea lor. Copiii se vor înscrie la faţa locului. Organizatorii estimează că cel mai mic participant va avea sub 3 ani, iar cel mai în vârstă – 80 de ani

Concursul de alergare montană are loc în 5 mai, iar pentru adulţi, înscrierile s-au încheiat în 24 de ore de la deschiderea lor. Copiii se vor înscrie la faţa locului. Organizatorii estimează că cel mai mic participant va avea sub 3 ani, iar cel mai în vârstă – 80 de ani. La start vor fi şi sportivi care au participat la Jocurile Olimpice din iarna trecută.
Eco Marathonul de la Moieciu de Sus a ajuns la cea de-a IX-a ediţie, şi de la 300 de participanţi la prima ediţie, a ajuns acum la 1700, dar numărul doritorilor era şi mai mare.
Participanţi din 24 de ţări se vor alinia la start, alături de sportivi precum George Buta, Cornel Puchianu, Paul Pepene sau foşti câştigători ai competiţiei, precum Ionuţ Zincă. Traseul are o frumusețe aparte, pe muchiile din împrejurimile satului Moieciu de Sus, la poalele munților Bucegi și Leaota. Chiar ideea maratonului s-a născut din dorința de a face cunoscute aceste locuri şi de a le conserva.
Potrivit lui Mihai Orleanu, președintele Centrului de Ecologie Montană, maratonul este şi un semnal de alarmă pentru că peisajul agro-pastroral este în deplină degradare, practic, fâneţele nu se mai întreţin, cum se întâmpla în urmă cu 20 de ani, iar farmecul zonei începe încet-încet să dispară.

Evenimentul va cuprinde trei curse destinate iubitorilor de mișcare în aer liber și iubitorilor de munte.
EcoMarathonul de 42 de kilometri, cu o diferență de nivel de cca +2300 m, cu timpul limită de sosire de 9 ore, se adresează profesioniştilor. EcoCross ul este deschis amatorilor şi se desfăşoară pe o distanţă de 14 kilometri cu o diferență de nivel de cca +600m. EcoKids este destinat copiilor, cu distanţe adaptate pentru categoriile de vârstă.
Evenimentul este organizat de Centrul de Ecologie Montană în colaborare cu Primăria Moieciu şi Prefectura Braşov.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.