170 de ani de la singurul RĂZBOI CIVIL IN ARDEAL! NU a...

170 de ani de la singurul RĂZBOI CIVIL IN ARDEAL! NU a fost REVOLUȚIE MAGHIARĂ în 1848 !!

0 9

Cu toate nelegiuirile si samavolniciile ungurilor, Romanii pana in Octombrie 1848 n-au varsat nici o picatura de sange unguresc,Ei n-au maltratat nici un maghiar. Ei au suferit barbariile din Abrud, omorurile dela Sincrai, macelurile dela Mihalt si Lunaintemnitarile din tot cuprinsul tarei numai pentru ca au tinut la drepturile lor. In In anul „revolutionar”1848 ngurii incepusera sa-si faca o adevarata placere din spanzurarea si impuscarea preotilor si a altor fruntasi romani.  Romanii nu erau executati in urma unei sentinte a unui tribunal legal, ei erau omorati pur si simplu ca Romanidin ura nationala de rasa, neimpacata si in veci nestinsa. Astfel, inainte de a raspunde romanii  baronul Apor spanzurase deja in luna septembrie 26 de romani.
Un alt tiran, contele Haller, a impuscat el singur trei preoti romani, iar la Cluj au fost spanzurati doi studenti in drept, Batraneanu si Simonis, si mai tarziu, ca ocupanti, inca alti 25 de romani. Prin aceste barbarii latifundiarii ungurii voiau sa terorizeze pe romani, insa s-au inselat amar, caci urmarea a fost represalii teribile, mai ales dupa ce secuii militarizati dadusera foc la cateva sate romanesti. Toata ungurimea era inarmata: familiile proprietarilor de mosii se retrasesera la orase.

Dar dupa Adunarea din urma dela Blaj au inceput sa se armeze si romanii cu acelasi drept si pe baza aceleiasi legi sau nelegi in puterea careia se armau si maghiarii. Generalul Guvernului austriac Puchner insa, in urma intrevederii avute cu romanii,ce ramasesera credinciosi Imparatului, avu ideia  de a incerca sa desarmeze batalioanele si escadroanele de voluntari maghiari cu ajutorul trupelor de linie, cat si al fortelor romanilor. Masura nechibzuita din partea generalilor, cari credeau ca era asa de usor sa se ia… armele aristocratilor unguri mari si mici si dezarmarea sa se faca inca de catre romani, in a caror vine sangele clocotea de rasbunare pentru sangele nevinovat al taranilor impuscati si spanzurati.  Au si dezarmat romanii pe unii si pe altii, mai ales imprejurul Blajului.
Dezarmarile acestea au dus insa la conflicte grave, in cari si-au pierdut viata diferiti unguri, cari nu depuneau armele de bunavoie. O catastrofa din cele mai crunte a fost macelul dela Sangatin (Kis-Enyed), unde maghiarii din localitate si imprejurimi se stransesera intr-o curte boereasca bine intarita, pentru a se apara in contra incercarilor de dezarmare ale romanilor. Acestia, dupa o parlamentare mai indelungata fara nici un rezultat, lipsiti de un comandant mai priceput, navalira asupra curtii. Ungurii insa trasera cu pustile in ei omorand 4 tarani. Romanii, infuriati peste masura de moartea fratilor lor, dadura foc dependintelor curtii boeresti si macelarira pe toti ungurii, pe cari au putut sa puie mana. Numai cativa au scapat prin fuga in intunericul noptii, 141 de cadavre zaceau neinsufletite in curte si in casa prefacuta in ruine. 
Liderii Maghiarimii transilvanene care ascultau numai de Budapesta, ar fi trebuit sa vada ca in sfarsit si rabdarea cea mare a poporului roman are o margine; ei insa continuau cu impuscarea si spanzurarea fruntasilor romani din Cluj. Astfel au fost executati studentii in drept Batraneanu si Simonis, protopopul Vasile Turcu si o multime de preoti, studenti si tarani romani. Si cea mai mare parte a acestor martiri ai neamului au murit ca niste adevarati eroi. Astfel studentul Batraneanu, inainte de a muri, a spus preotului, care il sfatuia sa se pocaiasca: ”N-am de ce sa ma pocaesc. Eu prin faptele mele de tribun am voit numai sa destept si sa ridic poporul romanesc. Cu asta n-am facut Ungurilor nici un rau. De aceea fapta lor fata de mine nu le-o iert nici in lumea aceasta, nici in cealalta”. Iar cand s-a suit pe scara spanzuratorii a strigat plin de entuziasm: ”Sa traiasca Romanul, piara Ungurul!” 
In judetul Hunedoara, cel mai mare din Ardeal, dezarmarea s-a facut fara varsare de sange, gratie tactului lui Nicolae Solomon , care era prefect peste lancierii romani. Acesta dezarma pe Unguri fara sa-i maltrateze cat timp nu faceau cauza comuna cu insurgentii lui Kossuth, cari veniau din Ungaria.     Trupe regulate se aflau foarte putine in aceste tinuturi. Deva, capitala comitatului, era ocupata numai de un batalion de graniceri din regimentul 1 (Orlat) si o jumatate escadron, tot romani. Din acel batalion o companie a fost dislocata dincolo de Mures, in comuna Zam, unde se inalta frumosul castel al fruntasului roman Vasile Nopcea, în comitatul Zarand, limitrof cu al Aradului, expus in fiecare zi la incursiuni din Ungaria.
În Banatul invecinat insurgentii din Ungaria apucasera sa se instaleze solid in orasele Lipova si Radna si taiasera comunicatia cu Ardealul. Ei de acolo faceau incursiuni in comitatele invecinate si astfel in ziua de 3 Noembrie au atacat compania dela Zam, au pus-o pe fuga si s-au retras dupa ce au pradat castelul lui Nopcea. Comuna Zam a fost atacata din nou in ziua de 2 Decembrie, cand insurgentii au si dat foc castelului.  In toamna anului 1848, locuitorii comitatului Zarand, mai toti romani, au avut multe de indurat. Am vazut ca pentru acel tinut nu erau disponibili decat patruzeci de soldati graniceri ca sa-l apere in contra invaziunei batalioanelor si escadroanelor unguresti din Ungaria.
Prefect al legiunei romanesti din comitat era bravul advocat Ion Buteanu, care avea sa lupte cu cele mai mari greutati, cu tot felul de lipsuri si neajunsuri.
Cetele lui Buteanu si granicerii, cu locotenentul Clima, se asezasera pe hotarul de catre Ungaria in comuna Gura Vaii. In ultimele zile din Octombrie, dupa ce romanii desarmasera putinele familii unguresti din acele tinuturi, un batalion de honvezi si un escadron de cavalerie cu doua tunuri atacara cetele romanesti si le silira sa se retraga la Baia de Cris. Apoi dadura foc la cateva sate si ocupara oraselul Halmagiu. Cu aceasta ocazie, barbarul comandant al Ungurilor, maiorul Buzgoprinzand 8 Romani, i-a spanzurat fara nici o judecataprecum faceau de altfel foarte multi ofiteri unguri, cari isi arogau dreptul si de judecatori si de calai. 
Dela Halmagiu insurgentii pornira spre Baia de Cris, unde intalnind pe lanceri si pe locotenentul Clima, ii batura si fugarira, iar Clima ascunzandu-se intr-o sura, insurgentii unguri i-au dat foc, el arzand acolo ca soarecii impreuna cu tovarasii lui.
De la Baia de Cris ungurii, pornind spre orasul Brad, au mai dat foc la cateva sate si Buzgo in ziua de 4 Noembrie a mai spanzurat 10 romani, apoi s-a retras in Ungaria. Gloatele de lanceri dela Baia de Cris ramasera iarasi de capul lor. Acum insa au inceput si romanii cu represaliile si astfel pentru cei 8 romani spanzurati din porunca lui Buzgo, au spanzurat si ei 6 maghiari.   Cu acestea calamitatile din comitatele Hunedoarei si Zarandului nici pe departe nu s-au terminat, caci invaziile asupra locuitorilor din Zarand s-au mai reinoit de multe ori peste iarna si Buteanu ajunsese in cea mai mare stramtoare.
In ziua de 23 Octombrie romanii din regiunea Zlatnei, satui de brutalitati, batai si inchisori, dupa ce primisera ordinul LEGAL de desarmare al generalului Puchner, au si plecat la Zlatna, pentru ca sa ia armele dela unguri. Tinutul intreg este locuit numai de romani si chiar in Zlatna  sunt in mare majoritate. Insa colonia de functionari,maghiari  si armeni, tocmai pentru ca era mica, s-a ingirjit inca din primavara ca sa se armeze bine. Prefect al acelei regiuni era tanarul advocat Petre Dobra, numit numai de cateva zile, prin urmare nu avuse timp sa armeze si disciplineze cetele. Cativa tineri s-au pus in locul lor si sositi la Zlatna au somat pe unguri sa depuna armele. Dupa lungi parlamentari se ajunse la invoiala ca sa se incheie un armistitiu pana dupa amiazi. Romanii, increzatori in cuvantul dat, s-au risipit prin oras, iar altii ramanand pe loc si-au scos merindele din desaga, incepand sa manance. Ungurii perfizi, profitand de acest lucru, si-au calcat cuvantul atacand pe romani, omorand mai multi dintre dansii si ranind pe altii. In prima spaima romanii au fost scosi din oras, afara insa reculegandu-se s-au adunat din nou si inversunati si clocotind de rasbunare s-au aruncat asupra ungurilor, cari neputand sa mai reziste au dat foc orasului si au luat-o la fuga. Ajunsi insa pe drum de romani si anume in satul Presaca, la 8 km de Zlatna, au fost macelariti aproape toti.
Scriitorii maghiari socotesc numarul conationalilor lor ucisi la Presaca la 640 capete. Tot in aceasta zi de 23 Octombre a inceput si abilul strateg Axente Sever cu dezarmarea ungurilor din comunele invecinate cu Alba Iulia. Ungurii opunandu-se dupa putinta, urmarea a fost ca au pierit multi dintre ei, mai ales la Cricau, unde ungurii atacand cu patru companii de honvezi si cavalerie, Romanii i-au respins si fugarit pana la Teius.
Pe la inceputul lunei Noembrie 1848Ardealul nu mai era in revolutie, ci in plin rasboi civil,ungurii dorind sa-l dea jos pe Imparat si sa alipeasca Ungariei , Ardealul cu de-asila.  La 9 Decembrie, generalul Puchner convocase pentru ziua de 28 Decembrie  doua adunari romanesti, una la Blaj, alta la Sibiu, adica dupa confesiuni, ortodoxi si greco-catolici.

Puchner, inselat de fagaduelile secuilor, credea ca tara este pacificata si ca poporul roman ar  trebui ,vezi bine, invatat sa observe legile si sa pastreze ordinea. Dar din Adunarea dela Blaj nu s-a ales nimic, pentru ca ungurii ocupasera iar Clujul inca din zi de Craciun si o parte din trupele lor inaintasera de la Turda spre Blaj. Insa si daca n-ar fi inaintat ungurii si tara s-ar fi aflat in pace perfecta, ramane intrebarea deschisa daca Romanii uniti cu biserica Romei ar fi facut pe voia lui Puchner, tinand o adunare destinata sa trateze chestiuni curat nationale, administrative si chiar militare. Adunarea din Sibiu s-a tinut la data fixata. Rezultatele ei au intrecut insa cu mult pe cele pe care le urmareau generalii. Adunarea era formata din 250 de lideri si fruntasi ai romanilor, iar din partea lui Puchner au luat parte la ea generalul Pfersmann si alti doi, in calitate de comisari militari. Episcopul Andrei Sagunaa deschis sedinta , desemnand ca secretari,intre altii si pe unitii Paul Dunca si Gh. Baritiu, in scopul de a dejuca planul baronului Puchner, de a tine doar o adunare confesionala.

A doua zi dupa Adunarea dela Sibiu se comunica romanilor dezastrul dela Ciucea, unde trupele unguresti bat armata imparatului. Romanii sunt invitati sa ordone prefectilor si tribunilor, chiar in noaptea aceea sa cheme din nou gloatele si sa fie gata pentru luptele ce vor urma cu ungurii.  Kossuth, devenit dictatorul Ungariei, numise  pe generalul polonez Bem comandant al unei armate cu misiunea sa ocupe Ardealul. Puchner, care neglijase toata vara sa se pregateasca, ia hotararea sa ceara ajutorul Rusiei pentru a conserva dinastiei habsburgice principatul Transilvaniei. Episcopul Saguna, in fruntea unei delegatiuni, din care facea parte si sasul Gottfried Muller, pleaca la Bucuresti, insotit de secretarul sau I. Bologa, ca sa ceara ajutor generalului tzarist Luders, care se afla acolo dupa intelegerea dintre Imparat si Tarul Rusiei. Dar Saguna este primit rau de rusi la Bucuresti si fortat sa paraseasca teritoriul Munteniei . Rusii asteptau ca acest ajutor sa le fie cerut de generalul Puchner personal, ceea ce s-a si intamplat si in Februarie apar primele trupe rusesti la Brasov apoi la Sibiu.

Cu tot sprijinul, cam molatic ce e drept, al Rusilor, se poate spune ca dinastia de Habsburg pierduse, la 21 Martie 1849, intreaga Transilvanie, afara de portiunea Muntilor Apuseni si cetatea Alba Iulia, iar tara a fost stapanita 4 luni de catre partidul revolutionar unguresc. Incepand dela 22 Martie, Ardealul a fost stapanit de doi oameni: generalul Iosif Bem si comisarul Ladislau Csanyi
In aceste 4 luni, poporul romanesc din Ardeal, Banat si Ungaria era proscris, pus afara din lege de catre comisarul ungur Csanyi. In afara de Muntii Apuseni, adica de tara Motilor, intreg poporul romanesc era acum desarmat si peste patru mii oameni nearmati cad victima teroarei deslantuite de Csanyi, care indignase cu atrocitatile sale pana si pe generalul Bem,Acesta ,speriat de revolta generala a romanilor, cere lui Kossuth sa dea ordin ca sa inceteze “omul sau” cu varsarile de sange si sa desfiinteze tribunalele martiale. Dar Kossuth nu ia in seama cererile lui Bem si astfel Csanyi mai adauga la cele 4000 de romani ucisi inca alte 2000, in afara de cei cazuti cu armele in mana in lupte si al caror numar trece de peste 30.000.
Intre timp imparatul Frantz Iosif, intalnindu-se la Varsovia cu imparatul Nicolae I al Rusiei, in zilele de 21-23 Maiu 1849, se hotari acolo ca Rusia sa dea Austriei un ajutor mai serios pentru inabusirea revolutiei unguresti Generalul Luders ia comanda de asta data a unei armate de aproape 50.000 oameni, cu care porneste sa pacifice Ardealul,rascolit de maghiari,dar ajutat de legiunile lui Avram Iancu, Axente Sever si ceilalti coreligionari.
La 29 Iulie 1849, Luders bate pe generalul Bem in batalia dela Sighisoara, care s-a terminat cu dezastrul complet al ungurilor. Generalul Bem a scapat prin fuga, ascunzandu-se in tufisul unei balti impreuna cu marele poet ungur Petofi Sandor, care probabil ca s-a inecat,ori a fost extras de rusi,ca trupul nu i s-a gasit! La 9 August 1849,generalul Bem, care luase comanda  armatei unguresti, este batut de armatele rusa si austriaca langa Timisoara, ceea ce forteaza pe Kossuth sa transmita puterea si sa fuga in Turcia unde amandoi s-au turcit.
La 13 August 1849 armata ungureasca  depune armele la Siria in mainile generalului rus Paskievici, luand astfel sfarsit revolutia ungurilor din Ardeal care au incercat impotriva dorintei romanilor si sasilor majoritari in Ardeal, unirea cu forta cu  Ungaria.(Sinteza net)

 

NICI UN COMENTARIU

Lasa un comentariu