19 noi cazuri de rujeolă confirmate la Braşov!

19 noi cazuri de rujeolă confirmate la Braşov!

0 355

Cu aproape 800 de cazuri, Braşovul este în topul oraşelor unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri în ultimul an. În ciuda eforturilor cadrelor medicale şi ale autorităţilor din domeniu, campania de vaccinare se desfăşoară cu greutate în comunităţile defavorizate

Cu aproape 800 de cazuri, Braşovul este în topul oraşelor unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri în ultimul an. În ciuda eforturilor cadrelor medicale şi ale autorităţilor din domeniu, campania de vaccinare se desfăşoară cu greutate în comunităţile defavorizate.
Braşovul aşteaptă, de asemenea, rezultatele probelor transmise la Bucureşti pentru alte şapte prelevări cu suspiciuni de rujeolă.
Deşi există în stocuri aproape 10.000 de vaccinuri, la Braşov, doar 70% dintre copiii din Braşov sunt vaccinaţi împotriva rujeolei, una dintre cele mai contagioase boli care poate avea manifestări şi forme foarte grave.
Dr. Claudia Bularca, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, spune că asistenţii medicali intră în comunităţile defavorizate numai însoţiţi de mediatori sanitari romi pentru a-i convinge pe părinţii din aceste comunităţi de importanţa vaccinării odraslelor.  Si aceasta pentru că riscul de contagiune este foarte ridicat în aceste familii numeroase cu peste 10 copii, in care, dacă unul contactează boala, cu siguranţă cei care nu au fost vaccinaţi vor contracta maladia.
Medicii spun că din patru persoane diagnosticate cu rujeolă una are nevoie de spitalizare iar pentru unul din 1000 de pacienţi boala este mortală.

De la declanşarea epidemiei de rujeolă s-au înregistrat la nivel naţional 35 de decese. Ultimul la Braşov: o o asistentă de la Spitalul de Copii Braşov a decedat în luna septembrie în urma complicaţiilor bolii.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.