Echipa de handbal Corona Braşov va organiza în perioada 13-15 august 2015 un turneu amical în Sala Sporturilor Dumitru Popescu Colibaşi, competiţie la care vor participa patru formaţii din Liga Naţională : Universitatea Cluj, Dunărea Brăila, HCM Râmnicu Vâlcea şi Corona.

 

Organizatorii au stabilit programul competiţiei:

13 august

Ora 19:00   Corona Braşov – Universitatea Cluj

14 august

Ora 09:00   Dunărea Brăila – HCM Râmnicu Vâlcea

Ora 17:00   HCM Râmnicu Valcea – Universitatea Cluj

Ora 19:00   Corona Braşov – Dunărea Brăila

15 august

Ora 09:30   Universitatea Cluj – Dunărea Brăila

Ora 11:30   Corona Braşov – HCM Râmnicu Vâlcea

Antrenorul principal al Coronei Braşov, Bogdan Burcea a declarat: „Turneul amical de la Braşov va fi al doilea din această vară şi ne va prinde tare bine pentru că în acea perioadă vom fi în plin proces de omogenizare a echipei. Se va lucra mult la stabilirea relaţiilor dintre jucătoare atât pe faza de apărare cât şi pe atac şi de asemenea la sistemul de joc pe care îl vom folosi în campionat. Ne bucurăm că avem programate mai multe meciuri în această vară, pentru că numai în acest fel putem să ne dăm seama unde ne aflăm cu pregătirea tehnico-tactică şi ce mai trebuie lucrat până la startul sezonului. Îmi doresc doar ca fetele să fie sănătoase, să nu apară accidentări noi ca să ne putem pregăti aşa cum ne dorim“.

Pentru că portarul Denisa Dedu este în recuperare şi va intra în programul normal de pregătire doar la jumătatea lunii august, la antrenamentele echipei de senioare va fi adusă Roxana Ciobanu, componentă a echipei de junioare II, antrenată de Mariana Tîrcă. Ea va partucipa alături de Corona la turneul de verificare de la Cluj.

Pe 1 august, de la ora 18.00, Corona va juca primul amical al verii, pe teren propriu cu Măgura Cisnădie.

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.