Aerul condiţionat sau gunoaiele – cauza incendiului de la distribuitorul RDS-RCS

Aerul condiţionat sau gunoaiele – cauza incendiului de la distribuitorul RDS-RCS

0 362

Cinci autospeciale cu apă şi spumă, precum şi un echipaj SMURD s-au deplasat, în noaptea de vineri spre sâmbătă la sediul RCS-RDS, de pe strada N.D. Cocea din Centrul Civic, alertate de un apel dat cu o oră înaintea miezului nopţii. La faţa locului, pompierii au găsit flăcări impresionante de câţiva metri înălţime care cuprinseseră imobilul

In urma cercetarilor efectuate pana astăzi, asupra cauzelor incendiului, nu este exclusa neglijenta sau o mână criminală. Cinci autospeciale cu apă şi spumă, precum şi un echipaj SMURD s-au deplasat, în noaptea de vineri spre sâmbătă la sediul RCS-RDS, de pe strada N.D. Cocea din Centrul Civic, alertate de un apel dat cu o oră înaintea miezului nopţii.
La faţa locului, pompierii au găsit flăcări impresionante de câţiva metri înălţime care cuprinseseră imobilul în care se aflau circa 20 de persoane, angajaţi în tura de noapte.
Din fericire, toţi au reuşit să iasă la timp din clădire şi nimeni nu a fost rănit. Intervenţia pompierilor, însă, a fost dificilă.
Potrivit cpt. Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt ISU Braşov, incendiul s-a manifestat pe două dintre faţadele clădirii şi la nivelul acoperişului. Pompierii au folosit tunurile din dotarea autospecialelor iar accesul pe acoperiş s-a făcut prin interiorul clădirii.incendiu rcs
Izolaţia faţadei imobilului a ars pe o suprafaţă de 250 de metri pătraţi, iar izolaţia acoperişului, pe aproximativ 20 de metri pătraţi.
Cauza izbucnirii incendiului este în curs de investigare, însă autorităţile iau în calcul două ipoteze – fie un aparat de aer condiţionat s-ar fi defectat, fie incendiul ar fi pornit de la nişte gunoaie care au luat foc în spatele clădirii, iar flăcările au ajuns şi pe faţadă.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.