Am avut un vis! Și ce vis… un coșmar – trăiesc în...

Am avut un vis! Și ce vis… un coșmar – trăiesc în România!

1 29

Am avut un vis. Am visat o Românie liberă într-o Europa liberă. O Românie suverană și independentă. O Românie unde ProTV nu primise licență de emisie. O Românie unde bărbații clădeau o țară ca un soare, în care femeile creșteau aluatul în siguranță și nășteau viitorul prin iubirea lor de catifea; duminică de duminică în rochii minunate sărbătorite erau ele cu buchete de margarete; duminici de vis în care tinerii mărșăluiau viguroși spre Biserică să asculte liturghia și să afle tainele vieții.
A fost un vis, dar ce vis formidabil a fost! Un vis în care poporul român era unit, conștient de valoarea lui, sigur pe el și nesupus, mândru ca stejarul și drept mărturisitor, fidel identității și destinului său. A fost visul unui visător, cert, dar un vis în care România, eliberată prin înțelegerea extraordinară dintre paza (sau baza?!) naționaliștilor și baza patrioților, își sărbătorea independența.

Din păcate, acest vis s-a spulberat într-un coșmar dis de dimineață. Un coșmar care domină cotidianul nostru balcanizat și comercializat de mass media străine ca fiind tradiție. Acest coșmar este România lui Iohannis, Băsescu, Constantinescu și Iliescu, dar și România lui Ciobotea și prietenul său veterotestamentar, Elie Wiesel. Acest coșmar este România în genunchi pradă lașă la Bruxelles, Washington și Tel-Aviv. Este România lui Esca, Escu și Guran, lui Pleșu și lui Liiceanu, lui C.T.P. și L.G.B.T., lui Radio Europa liberă și Radio France Internațional, lui G.D.S. și P.N.L., lui Arafat și P.S.D., lui 5G și, prea curând, lui RFID, Vexler și C.N.C.D. România-coșmar este și coșmarul neo-românesc al pruncilor genocidați în lagărele de concentrare ale burților furibunde, România satelor abandonate și a hotarelor înstrăinate, a școlilor unde masturbarea l-a surclasat pe Creangă și unde homo-sidaismul l-a înlocuit pe Eminescu.
Dar noi știm, cel puțin din vremea lui Toma d’Aquino, că ne priește realitatea cu bune și cu rele. Noi știm că utopia pedepsește fără urmă de remușcare, știm că lumea este imperfectă, dar nici unul dintre noi nu urăște această lume și cei mai mulți încă mai cred într-o oarecare răscumpărare. Nici unul dintre noi nu a fost atât de prost, de mândru și de vulgar încât să pretindă la reformarea lumii după chip cioplit, să-și ridice regat pământesc peste mizeria și suferința pricinuită oamenilor și, tocmai din această cauză, coșmarul românesc ne prinde pe cărările contrasensului.

O inversare istorică ne amenință, teribilă și fără precedent. Realitatea noastră, încet, se așază de partea coșmarului. Dan Puric, pe care nu-l bănuiesc de un patriotism de mare profunzime, se înșală sau ne înșală, cine știe?!, poate doar ne adoarme, însă România nu mai este ortodoxă, d-le Puric, poate doar creștină, cum sunt Franța și Germania. Țara reală este într-o fază de tranziție degenerativă spre fantasmul țării Legale. În timp ce băncile, mall-urile și farmaciile străine cresc precum ciupercile otrăvite după ploaie în cele patru colțuri ale României-coșmar, copiii învață teoria genului nebun și căile inversiunii, ale anusului-progres, iar noi, părinții, nu toți, ce-i drept, mușcăm din limbă până dăm de sânge că poate, poate ne trezim; dar coșmarul continuă. Utopia mortiferă și stupidă devine normă „corect politic“.

În timp ce Europa se înnegrește rasial de la Oslo la Lampedusa, România se înnegrește moral de la Oradea la Constanța. Or, noi avem sete de altă Românie, vrem să ieșim din acest Matrix absolut sărit de pe fix. Noi știm că pentru însănătoșire avem nevoie să atingem podelele pe care se odihneau altădată vacile noastre. Însă chiar și pentru podelele de altădată trebuie să ne gândim cuceritori, cuceritorii României, nu cerșetori, cerșetorii României. Dar cum să fii cuceritorul unei lumi necunoscute, înstrăinată, cum să pornești cucerirea orizonturilor îndepărtate de sub picioare tale fără discernământ, fără analiză, fără să dresezi un diagnostic corect acestei lumi nebune?

Într-un război trebuie să numești dușmanul, altfel pierzi din fașă. Când unii și alții pretind că Iohannis e valetul lui Merkel, diagnosticul lor este fals, greșit, dăunător și periculos. Iohannis și Merkel, Macron și Tsipras sunt doar valeții unei puteri care îi depășește și pe ei, iar această putere este globalismul, ultimul stadiu al cosmopolitismului, o agravare inedită a cosmopolitismului.
Cosmopolitul, adineauri, când pleca din Europa de Est să cucerească Broadway, Manhattan și Hollywood, se lăuda că este un „cetățean al lumii“ (adică „internaționalist“, cum se lăuda Troțki).
Astăzi, globalistul, fostul cosmopolit, impune tuturor să devină cetățean al lumii. Cosmopolitul de ieri a devenit coșmarul popoarelor de astăzi. Licența unor poeți nebuni a devenit sclavagismul umanității civilizate. Or, cea mai bună dintre lumi, modelul care ni se pregătește în taină, are o origine, modelul propus spre realizare a fost deja testat în laborator și acest laborator sunt S.U.A. Prototipul coșmarului nostru e vechi ca Istoria modernă, este Lumea Nouă constituită după naufragiul lui Cristofor Columb.
Coșmarul națiunilor de astăzi este Visul American de ieri, turnurile din Manhattan, cancanul de pe Broadway, pedo-criminalitatea de la Hollywood, matricea matrixului sunt Statele Unite ale Americii. America este motorul și combustibilul globalismului.

Internaționala socialistă, internaționala aurului, internaționala umanitarului, internaționala bombelor, internaționala democrației, internaționala teroristă, internaționala homo-sidaică, toată această fuziune nebună inițiată la începutul secolului XX a plecat din Manhattan!
Convergența blocurilor, copulația dintre Socialismul din Est și Capitalismul din Vest, între oligarhiile din Moscova și Washington, între totalitarismul Sovietic și totalitarismul Democratic, toată această convergență începută în anii ’60 a plecat din New York. Cât despre excrescența malignă a instituțiilor internaționale începută după Al Doilea Război Mondial, punctul de plecare este Conferința de la Los Angeles din 1946.
Nu o să-mi pierd timpul enumerând toate căile prin care globalismul își impune modelul, câteva repere sunt suficiente plecând de la guvernarea judecătorilor la revoluția imigraționistă permanentă, de la plutocrația integrală la confuzia moralei și a politicii, de la spionajul întins peste toți și toate la viața cetățenească și socială pașnic-oportună regimului democratic, de la catastrofismul climatic imaginar la falsele pandemii, de la apărarea sodomiților la distrugerea treptată a familiei naturale, de la tragedia unei specii de târâtoare pe cale de dispariție în Galapagos la uciderea legalizată a milioanelor de prunci nevinovați în pântecele mamelor, devenite sanctuarele morții de drept inalienabil, fundamental și universal.

Vârtejul în care ne atrage globalismul, care ne urăște cu desăvârșire mesianică, are ca scop ultim dispariția noastră. Dacă nu-l numim la timp așa cum este, numind cârmuitorii, eu cred că am făcut-o!, România o să dispară ca o moștenire nemeritată, ajunsă pe mâna unui popor ticălos. Însă România liberă într-o Europa liberă nu este doar visul meu, nu este doar visul nostru, încă este visul majorității. Nu știu dacă îmi fac păcat crezând cu Iisus visează ca mine, dar știu că acolo unde sunt 2-3 în numele Lui, este și El acolo printre ei, cu ei, în ei! Această tresărire nu trebuie să rămână doar un vis, ci să devină o datorie, o datorie pe care o vom îndeplini alături de Cel mai puternic dintre noi.

Mihai Șerban

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.