Amprentele zeilor – sinteză de excepție a fenomenului OZN și prezenței extratereștrilor...

Amprentele zeilor – sinteză de excepție a fenomenului OZN și prezenței extratereștrilor pe Tera

0 71

Desi exista de mult timp, fenomenul OZN a luat amploare incepand cu anul 1947, când americanul Kenneth Arnold a declarat ca a vazut pe 27 iunie noua „farfurii zburatoare”.
Termenul a fost folosit pentru toate aparitiile aeriene inexplicabile pâna în 1952, când Fortele Aeriene Americane au adoptat termenul OZN, adica Obiect Zburator Neidentificat.

În urma observatiilor din ultimele decenii, s-a stabilit ca OZN-urile au forme diverse, de la discuri, sageti, triunghiuri echilaterale, sfere, cupole, cilindri sau mase diforme negre, fara propulsie vizibila ori audibila, pâna la lumini cu capacitatea de a-si schimba rapid directia sau de a se opri brusc.

În multe cazuri, aceste obiecte zburatoare s-au dovedit a fi mijloace de transport ale unor fiinte umanoide necunoscute, împartite de obicei în doua mari categorii: cele mici de statura (cu o înaltime ce depaseste cu putin un metru), cu piele de culoare cenusie, cu capete mari si cele înalte (peste 2 metri), cu piele alba, cu par blond sau alb si cu ochi albastri, asemanatoare nordicilor din Europa.
Nu s-a reusit pâna în prezent stabilirea naturii ori originii acestor fiinte, care sunt totusi considerate extraterestre, deziinformatiile pe care le-au transmis oamenilor cu care au intrat în contact sunt adesea contradictorii.
De asemenea, nu s-a reusit stabilirea intentiilor acestora ori scopul prezentei lor pe Terra. Din zecile de mii de marturii adunate pâna în prezent reiese ca acesti asa-zis extraterestri obisnuiesc sa îsi faca aparitia pe ascuns, la adapostul noptii, si sa rapeasca oameni pe care îi supun unor experimente misterioase, cel mai adesea de natura sexuala. Au fost lansate diverse teorii despre intentiile cât si despre locul lor de provenienta, însa niciuna nu a fost acceptata în mod conventional. Singura ipoteza pe care majoritatea omenirii a acceptat-o ca adevar este cea care sustine ca misteriosii vizitatori sunt extraterestri iar OZN-urile, navele lor spatiale.
eoarece aparitiile OZN-urilor s-au înmultit considerabil, cercetatorii fenomenului au realizat o clasificare a lor. Astfel, daca un OZN este observat la o distanta mai mica de 150 de metri, fenomenul se numeste „întâlnire de gradul 1”. Aflat la aceeasi distanta, adica la mai putin de 150 de metri, obiectul lasa si urme, vorbim despre o „întâlnire de gradul 2”. Daca apar si ocupanti ai OZN-ului, se considera o „întâlnire de gradul 3”. Iar rapirea de persoane reprezinta „întâlnirea de gradul 4”, termen introdus mai recent decât primele 3.

Desi fenomenul OZN este considerat unul relativ recent, s-a observat ca exista dintotdeauna, fiind prezent în cronici din cele mai vechi timpuri si în toate colturile lumii. De exemplu: În 2.346 î.Hr., deasupra Chinei au fost vazuti zece sori. Se spune ca arcasul divin Tzu-Yu a doborât noua dintre ei. Tot noua sori au aparut deasupra Japoniei în anul 9 î.Hr. În ambele cazuri, tarile au fost afectate de dezordini imediat dupa aceste aparitii.
În 480 î.Hr., câteva OZN-uri au trecut în zbor deasupra zonei Salamina, unde grecii au distrus apoi flota invadatoare a lui Xerses.
În anul 332 î.Hr., Alexandru Macedon a asediat timp de sapte luni orasul fenician Tyr din Libanul de astazi.

Conform Istoriei lui Alexandru cel Mare, deasupra taberei macedonene au aparut la un moment dat cinci „minunate scuturi zburatoare” aranjate în forma de V. Dupa un scurt tur deasupra orasului, „cel mai mare dintre scuturi a eliberat o forta ca un fulger, care a nimerit o parte din ziduri. Acestea s-au spart, iar apoi au venit si alte fulgere. Zidurile si turnurile se prabuseau, ca si cum ar fi fost construite din noroi. Astfel, armata asediatoare a putut sa intre cu usurinta în oras”.
Trei ani mai târziu, în timp ce armata lui Alexandru se pregatea sa traverseze Indusul pentru a ataca India, niste discuri zburatoare au bombardat elefantii macedonenilor, silindu-i astfel sa se retraga.
În anul 50 î.Hr., Cicero nota în De Divinatione ca de multe ori au aparut doi Sori sau trei Luni, globuri stranii si flacari pe cer, s-au auzit zgomote ciudate pe cer, Soarele s-a ridicat noaptea si un nor parea ca straluceste.
În secolul I, Plinius cel Batrân scria în Istoria naturala despre un scut de foc care a traversat cerul, aruncând scântei, în timpul consulatului lui Valerius si Marius.
Un vechi document coreean relata ca, în primavara anului 316, „30 de stele mari au zburat pe cer spre apus”.
În anul 312, împaratul Constantin si armata sa au vazut pe cer o „cruce de foc” în timpul marsului cstre Roma.
Conform Nihongi, în anul 637 o mare stea a plutit de la est la vest, facând un zgomot asemenea tunetului.
Pe 11 august 671, un obiect în flacari a fost vazut zburând catre nord în mai multe locuri din Japonia, cu un an înaintea razboiului lui Jinshin.
În a unsprezecea zi a lunii a opta din anul 682, un obiect având forma unui steag budist de botez, de culoarea flacarii, a plutit în spatiul gol catre nord, fiind vazut în toate provinciile.
În ziua a douazecisiuna a lunii a unsprezecea din anul 684, în amurg, sapte stele s-au deplasat împreuna catre nord-est, lasându-se dupa un timp în jos.
Peste doua zile, la apus, o stea mare a cazut în regiunea din Rasarit. Între orele 19-21, constelatiile au aparut în dezordine iar stelele au cazut asemenea unei ploi. Putin mai târziu, o stea s-a napustit în sus, catre zenit, a mers mai departe împreuna cu Pleiadele pâna la sfârsitul lunii, când a disparut.

În Europa secolului al IX-lea, cronicarul Gabalis nota aterizarile unor nave în anii 742 si 814.

În descrierea asediului de la castelul Sigiburg din anul 776, Analele Laurissene (din secolul al XII-lea) relateaza aparitia unor obiecte zburatoare, care i-au pus pe fuga pe atacatori.

Textul chinez din secolul al X-lea, Calatorie în Apus, contine un pasaj ciudat: „în timp ce calatorul se ridica tot mai sus si mai sus, cerul se face tot mai negru, ca si cum s-ar fi lasat noaptea”. Din câte stim noi, primul om care a vazut cerul negru a fost Iuri Gagarin în 1961.
Cronicarul englez Tillbury nota ca, într-o duminica a anului 1270, în orasul Bristol din Anglia, o corabie mare plutea prin aer la 30 de metri deasupra bisericii. La un moment dat ancora corabiei s-a prins de turla, iar un omulet a iesit si a eliberat nava. Dupa ce localnicii au început sa arunce cu pietre în el, omuletul a intrat în nava si si-a luat zborul.

Historia de Statu Ecclesiae Dunelmensis consemneaza ca un OZN stralucitor a fost observat în 1320 în Anglia, la moartea abatelui Durham.
Pe 11 octombrie 1492, aflat pe corabia Santa Maria în Triunghiul Bermudelor, Cristofor Columb a observat o lumina iesind din apa.
Fernando Magellan si alti exploratori au vazut lumini asemanatoare.
Pe 14 aprilie 1561 în Nürnberg (Germania) si pe 7 august 1566 în Basel (Elvetia) s-au luptat pe cer sfere si discuri mari, colorate în rosu, albastru si negru. Unele dintre ele au cazut pe pamânt apoi au ars, fara sa lase urme.

În Letopisetul Tarii Moldovei scris de Ion Neculce (întâmplarea din 8 noiembrie 1517) si în Analele Brasovului(evenimente din 26 august 1536, 14 si 19 ianuarie 1549, 12 aprilie 1600, 29 martie 1604, 16 noiembrie si 9 decembrie 1613, 9 august 1687 si 5 septembrie 1694) exista relatari despre discuri rosii, bile de foc, sori si stele ce se deplasau tacute pe cer ziua si noaptea, lumini albe si rosii ce se deplasau cu zgomot de tunet în complicate evolutii aeriene si discuri aurii, asemanatoare cu Luna, ce apareau ziua.
Analele Brasovului mai consemneaza ca la 15 februarie 1730, între orele 18 si 21, un obiect stralucitor s-a deplasat pe cer schimbându-si culoarea alternativ în alb si rosu.
Pe 15 octombrie 1595, în timpul atacului lui Mihai Viteazul asupra orasului Târgoviste, oras aflat pe atunci sub ocupatie otomana, a aparut o „cometa” bizara care a stat tintuita pe cer, deasupra taberei muntene, timp de „un ceas sau doua”, pentru ca apoi sa dispara fara urma.
Nu numai cronicile valahe, dar si cele italiene si germane au preluat informatia. Trebuie mentionat faptul ca aparitia cometelor era strict observata si notata în arhivele vremii de catre astronomii europeni. Si totusi, nicio cometa nu pare sa fi trecut, în mod natural, pe cerul Valahiei în anul 1595.

Jurnalul lui John Winthrop, al doilea guvernator al coloniei Massachusetts Bay, publicat în 1790 sub numele History of New England 1630-1649, contine numeroase aparitii de OZN-uri în Muddy River din Boston.Cartea Theatrum Orbis Terrarum, scrisa de amiralul Blaeu, contine descrierea si desenul unui astfel de obiect.
În anii 1668, 1783 si 1787, astronomii francezi, englezi si germani observau ciudate pete luminoase care se deplasau deasupra partii întunecate a discului lunar.
Prima relatare a unui OZN vazut printr-un telescop vine de la pastorul puritan din America coloniala, Cotton Mather, care în 1714 a observat un obiect straniu în dreptul Lunii.
În 1731, deasupra localitatii Kilkenny din Irlanda, a fost observat un obiect luminos iesind dintr-un nor rosu. Acelasi obiect a fost vazut în toata Europa, pe parcursul unei întregi saptamâni.
Un vechi manuscris banatean nota aparitia la 6 decembrie 1737 a unui mare obiect aerian stralucind într-o culoare rosu intens, care a stationat între orele 18 si 20 pe cer, separându-se si recuplându-se apoi din nou.
Un alt document românesc descrie ca, pe 27 noiembrie 1793, Luna a zburat cu mare viteza pe cer timp de câteva ore în decursul zilei.
În 1794, Societatea Regala de Stiinte din Londra a primit din partea astronomului Wilkins o comunicare stiintifica despre aparitia unui obiect luminos pe suprafata Lunii.
În 1795, trei baieti din Nova Scotia, Canada, s-au hotarât sa viziteze Oak Island dupa ce au observat pe tarmul ei lumini verzi, în miez de noapte.

Acolo au gasit un tunel adânc, ce a primit numele The Money Pit, ce are diferite platforme din lemn, saltele din fibra de nuca de cocos (care nu exista în Canada) si bucati de piatra cu inscriptii ciudate. În urma cercetarilor, s-a descoperit ca insula este un sistem hidraulic urias.
Pe 10 august 1809, astronomul britanic J. Stavely scria ca a zarit un obiect aerian stralucitor ce s-a deplasat rapid pe o traiectorie neregulata printre nori.
În 1812, Stan Irimie din Sacele-Brasov nota ca a observat „o stea mare cu mai multe raze” care s-a deplasat initial spre est, apoi s-a întors în vestul Europei.
Stralucirea obiectului aerian avea o intensitate variabila, iar deplasarile sale au putut fi observate timp de patru luni în toata Europa. Ofiteri francezi si rusi, astronomi germani, englezi sau olandezi, savanti italieni si francezi au notat frecvent evenimentul, iar Lev Tolstoi l-a imortalizat în Razboi si Pace.
Francis Arago mentiona în 1820 faptul ca, în timpul unei eclipse de Luna, observatorii din Embrun (Franta) au vazut o serie de obiecte luminoase care se deplasau în formatie, având o traiectorie rectilinie.
Numarul din 22 ianuarie 1853 al ziarului Hetilap relata ca pe 6 ianuarie 1853, la ora 6, a aparut deasupra Vienei o bila de foc care a disparut si a aparut de trei ori.

Când a disparut definitiv, a facut-o cu zgomot de tunet. Numarul din 28 decembrie 1853 consemna ca la 20 decembrie 1853, „un nor de forma conica” s-a deplasat pe cer, deasupra Sibiului, „miscându-se în jurul axului sau, cu un zgomot ca de locomotiva, a carui intensitate alterna la intervale regulate”. Dupa câteva minute, „norul a disparut printr-un mic fulger”.

Sinteză din cronicile vremii
În iulie 1868, la Capiago (Chile) s-a observat un obiect aerian luminos si foarte zgomotos, ce parea „un imens condor metalic cu ochi de foc”.
Pe 22 martie 1870, echipajul navei Lady of the Lake a observat un disc cenusiu care zbura pe cer, lasând în urma „o coada luminoasa”.
În 1874, preofesorul Schafarik de la Observatorul Astronomic din Praga nota ca un disc alb stralucitor a traversat suprafata Lunii, ramânând vizibil mult timp. Apoi, luminile au disparut brusc.
Pe 15 mai 1879, în Golful Persic, începând cu ora 21:40, vasul Vulturul a fost urmarit timp de aproape o ora de un ciudat obiect aerian luminos, compus din doua roti cu diametrul de 40 de metri, între care era plasat un cilindru cu lungimea de 160-170 de metri. Câteva zile mai târziu, obiectul a fost observat de echipajul navei Patna în aceeasi zona.
În 1896 se semnalau pe scara larga OZN-uri în vestul Americii.

Nu doar în cronici sunt întâlnite OZN-uri si ocupantii lor, ci si în textele religioase.
Biblia descrie atât fiinte coborâte din cer, cât si obiecte zburatoare cu care acestea se deplasau.
Descrieri ale unor astfel de obiecte se întâlnesc la Moise, Iezechiel, Isaia si Matei.
La începutul decadei 1970, cercetatorul NASA Joseph Blumrich a ajuns la concluzia ca ceea ce a descris Ezechiel era o nava spatiala.

Inginerul de structura german Hans Herbert Beier a realizat o schita dupa cladirea pe care Iezechiel a construit-o pentru „carul Domnului”, demonstrând ca naveta încapea perfect în templu. În A Doua Epistola catre Corinteni 12:2-4, apostolul Pavel vorbeste despre un om care a fost rapit si dus pâna în al treilea cer.
În Facerea, Enoh a fost la rândul sau rapit si dus în cer, eveniment descris pe larg în Cartea lui Enoh.
Apocalipsa, ultima carte a Noului Testament, relateaza faptul ca si Ioan a fost rapit de pe Pamânt si dus într-un loc unde se aflau multi îngeri si Mesia.
În apocriful slavon Vedenia lui Isaia, acesta a fost ridicat la cer de un înger si dus într-un loc unde a primit niste învataturi secrete. Desi i s-a parut ca au trecut doar doua ore, când s-a întors pe Pamânt îngerul i-a marturisit ca s-au scurs 32 de ani.
În Manuscrisele de la Marea Moarta sunt, de asemenea, prezentate OZN-uri.
În Geneza este scris ca „oameni au venit din Cer si alti oameni au fost luati de pe Pamânt si dusi în Cer. Oamenii veniti din Cer au ramas mult timp pe Pamânt”.
În Apocalipsul lui Moise, Adam si Eva au vazut o nava luminoasa pe cer, din rotile careia iesea fum, trasa de patru vulturi.
Într-un text apocrif atribuit lui Avraam, el a vazut un car cu roti de foc acoperite cu ochi, iar pe roti era un tron învaluit în flacari ce curgeau în jurul lui.

Alte mărturii ale antichități
În cartile tibetane Tantjua si Kantjua sunt descrise aparate de zbor preistorice, numite „perlele cerului”, facute din aliaje de fier si un metal dur, negru, identificat de cercetatorii americani cu titanul.
În cartea hindusa Samsaptakabadha sunt descrise amanuntit aparatele de zbor ale zeilor (din care iesea foc) si vehiculele pe care le foloseau la sol.
În Samarangana Sutradhara se vorbeste despre mari nave aeriene, a caror pupa împrastia în timpul deplasarii „foc si mercur”.

Motoarele ionice proiectate astazi se bazeaza si ele pe folosirea plasmei propulsive obtinuta din vaporii de mercur.

În epopeea Ramayana, veche de cinci milenii, sunt descrise Vimanas care zburau la mari înaltimi, propulsate de mercur si producând un puternic curent de aer. Se ridicau sau coborau în picaj brusc, puteau zbura cu mare viteza si se puteau opri aproape instantaneu în aer, dar produceau un zgomot extrem de puternic la decolare si aterizare.

În Mahabharata, veche de sapte mii de ani, printul Arjuna l-a întâlnit pe zeul Indra si pe sotia acestuia, Sachi, conducând un „car ceresc de lupta încununat cu raze”, vehicul care îsi ia zborul dupa ce Arjuna este luat la bord. Indra l-a luat si pe Judhisthira în car pâna în cer, apoi l-a adus pe Pamânt pentru a-i învata pe oameni „legea întelepciunii”.

Absolut toate culturile, din cele mai vechi timpuri, vorbesc în miturile lor despre fiinte, majoritatea venite din Cer, care au creat si civilizat oamenii, le-au transmis acestora cunostinte si i-au supravegheat de-a lungul timpului.
Aceste entitati, aidoma extraterestrilor din zilele noastre, au capacitatea de a zbura, de cele mai multe ori ajutate de vehicule, au arme teribile, locuiesc în Cer sau sub Pamânt, rapesc oameni, se împerecheaza cu ei ori le transmit învataturi.
Daca majoritatea i-au numit zei, în anumite perioade de timp si în anumite locuri au purtat diverse denumiri, fiind numiti îngeri, demoni, spirite, zâne, spiridusi, fauni ori satiri. Iata câteva exemple:

În anul 66, comandantul roman Cestius si-a retras trupele din Ierusalim, aparent fara niciun motiv, romanii întorcându-se pentru a asedia orasul abia dupa patru ani.
O explicatie pentru aceasta retragere misterioasa se gaseste  în Razboiul iudeilor a istoricului Flavius Josephus: „Câteva zile dupa sarbatoare, în ziua de 21 a lunii artemisius, s-a produs un fenomen de necrezut si uimitor. Înainte de asfintitul soarelui, multimea a putut privi care si ostiri de soldati înarmati, ivite pe neasteptate în vazduh”.

O armata asemanatoare apare si în Cartea a patra a Regilordin Vechiul Testament. Când armata siriana a asediat cetatea Dotan pentru a-l prinde pe Elisei, profetul i-a aratat unui slujitor ca nu are de ce sa se teama: „si a deschis Domnul ochii slujitorului si acesta a vazut ca tot muntele era plin de cai si care de foc împrejurul lui Elisei” (6:17).

În Nihongi scrie ca în anul 200 exista în satul Notorita un barbat numit Hashiro-Kuma-Washi („Pana alba de vultur”), ce avea aripi pe corp.
Acesta avea capacitatea de a zbura si de aceea nu se supunea ordinelor imperiale, jefuind de multe ori poporul.
În anul 460, împaratul Oho-Hatsuse-Waka-Taka a mers la vânatoare pe muntele Katsuraki. Deodata a aparut un barbat înalt, care semana cu împaratul la fata si la comportament, ce s-a recomandat ca fiind zeul Hito-Koto-Mush („Un Maestru al Cuvântului”).
Cei doi au vânat împreuna iar seara zeul l-a însotit pe împarat pâna unde se sfârsea apa râului Kume. Iar în prima zi a lunii a opta din anul 661, pe vârful muntelui Asakura a aparut un demon ce avea o palarie mare, ce privea în jos la ceremoniile funerare ale împaratesei.
Marele gramatician sanscrit Panini scria prin anul 400 în Calatoriile lui Panini ca initiatii sunt adesea luati în plimbare de extraterestri catre Mercur si Venus.
În 840, Agobard a descris cum vrajitori veniti din cer au fost omorâti cu pietre în orasul francez Lyon.
În opera Orlando Furiosul (cântul 1, stanta 8) din 1510, poetul renascentist Ariosto scria despre „demoni impozanti care traversau cerul în nave mari de sticla”.
Paracelsus si Montfaucon de Villars (în Le Comte de Gabalis) scriau în secolul al XVII-lea, în modul cel mai serios, despre silfi, gnomi si nimfe care apareau înaintea oamenilor, reînviind vechile incantatii babiloniene.

În manuscrisul The Secret Commonwealth of Elves, Fauns and Fairies din 1691, reverendul Robert Kirk din Aberfoyle (Scotia) descria o organizatie secreta a elfilor, care calatoresc adesea prin aer si locuiesc în interiorul Pamântului, în locuinte largi, luminate de lampi vesnice si focuri care nu au nevoie de combustibil. Apar si dispar la dorinta, dar pot fi invocati si prin farmece. Nu par a fi devotati lui Dumnezeu, nici a avea vreo religie, însa filosofia lor este ca nimeni si nimic nu moare, dupa parerea reverendului.

Cercetatorul Walter Evans-Wentz scria în 1909 ca în muntii din Marea Britanie traiesc spiridusi, numiti de irlandezi Gentry, iar de scotieni Good People. Acestia rapesc oameni tineri si inteligenti, pot paraliza pe oricine dintr-o privire, traiesc în castele subterane în care ramân vesnic tineri, mâncarea lor nu contine sare iar cine le gusta mâncarea nu se mai poate întoarce vreodata acasa.
În teza sa de doctorat la Universitatea statului Indiana, folcloristul Thomas Eddie Bullard nota ca, în multe traditii, zânele rapesc oameni si îi duc în regate subpamântene, în care timpul se scurge altfel fata de Pamânt.
Dupa chestionarele lui Nicolae Densusianu, ielele din folclorul românesc rapesc oameni si fac hore noaptea, „vin pe sus cu lautari”, îndeosebi „cimpoieri”„au lumânari aprinse” si „joaca în pomi”.
Pe unde trec ele „nu mai creste iarba”„ramâne o potcoava de iarba rosie” sau „se înegreste iarba în forma de cerc”.
Astrofizicianul Jacques Valle citeaza un numar mare de scrieri despre nesatioasele dorinte erotice ale zânelor si spiridusilor fata de oameni, despre credinta ca zânele sau alte fapturi fantastice pândesc copii mici, pentru a-i rapi. Acest detaliu abunda si în folclorul indienilor din America de Nord.
Incubii (masculi) si sucubii (femele) erau considerati de teologii medievali drept demoni proveniti din îngeri decazuti, care adesea se împerecheau cu pamântenii.
Sfântul Augustin poseda marturii demne de încredere, potrivit carora „silenii sau faunii, numiti de obicei incubi, le-au chinuit adesea pe femei, cerând si obtinând favoruri sexuale de la ele”.

Scrierile sfârsitului de Ev Mediu sunt bogate în relatari privind atacurile sexuale ale acestor fiinte.
Într-un calendar francez din secolul al XV-lea, demonii sunt înfatisati penetrând cu ace pântecele victimelor.

Din scrierile teologului medieval Sinistrari reiese ca, în vremea sa, clericii erau tot atât de derutati de multimea de rapoarte privind incubii si sucubii, precum sunt cercetatorii fenomenului OZN de astazi.
El era intrigat si ca acesti demoni nu se supun exorcistilor si nu se tem de obiecte sfinte, concluzionând ca incubii si sucubii nu intra în aceeasi categorie cu diavolii de care sunt posedati unii oameni.
Martin Luther era ferm convins ca demonii realizeaza experimente sexuale pe oameni, iar Sfântul Toma D`Aquino scria în Suma Theologica din 1273: „daca se nasc copii din împreunarea cu demonii, aceasta nu este din samânta lor sau din trupurile pe care si le-au asumat, ci din samânta luata de la anumiti barbati în acest scop, întrucât acelasi demon care actioneaza ca sucub pentru un barbat devine incub pentru o femeie”.
Desi mai multi autori medievali si-au exprimat pareri similare, în 1489, Ulrich Molitor, doctor în legi de la curtea lui Constantiu, si-a manifestat astfel îndoielile: „Nu mi se pare posibil ca Diavolul, actionând ca demon feminin cu un barbat, sa poata culege samânta si sa o poata transmite dupa aceea, ca demon masculin, unei femei, si de aici sa se nasca o descendenta”.
Despre „demoni”, Jean Sider afirma în Contacte supraterestre 2„Demonii erau vechii zei ai pagânismului si au fost transformati în creaturi diabolice de capii Bisericii pentru nevoile cauzei sale si a întaririi dominatiei asupra tuturor straturilor populatiei”. În aceeasi carte, adauga: „Chiar si divinitatile silvestre din primul mileniu au fost declarate diabolice. Diana devine Hecate, apoi Regina Sabatului, apoi Diavolul pur si simplu”.
În traditia islamica sunt mentionati djinii, fiinte invizibile care se pot materializa si dematerializa dupa dorinta. Djinii îsi pot schimba forma sau marimea, rapesc adesea oameni pe care îi ridica în vazduh si apoi îi transporta la distante mari. De asemenea, pot avea copii cu femei pamântene.
În Japonia, tengu sunt zeitati minore, descendente ale zeului razvratit Susano-o, capabile de a zbura, ce practica adeseori „rapiri divine”. Locuiesc în zonele muntoase si traiesc în colonii.

Într-o legenda, un om pe nume Takegoro obisnuia sa priveasca micutii tengu care se jucau lânga un pin de lânga lacul Shinji.
Într-o seara a disparut si a aparut brusc peste trei zile, cu hainele rupte pe el, palid la fata, cu o sclipire ciudata în ochi si cu un bat în mâna, de care nu s-a mai despartit niciodata.
În fiecare dimineata omul fugea din casa, i se auzea vocea din vârful pinului, unde vorbea cu un batrân tengu, apoi era vazut zburând pe cer. Tengu îl obligau zilnic sa zboare cu ei si îl amenintau cu moartea în caz de nesupunere. Dupa aproximativ 20 de ani a fost lasat în pace, a gasit multi bani iar batrânul tengu l-a mai vizitat din când în când.

Indienii din America de Nord sunt familiarizati cu fenomenul OZN.
La scurt timp dupa ce si-a publicat volumul Rapire (1994), profesorul John Mack a început sa fie contactat de vindecatori si lideri ai indienilor din Statele Unite, care i-au spus ca populatiile indigene din America de Nord considera ceea ce numim noi „rapiri OZN” ca facând parte din rânduiala lumii.
Acest fapt nu este cunoscut cercetatorilor fenomenului sau mediilor academice deoarece subiectul este sacru, neputând fi discutat cu oricine, dar si din cauza ca opiniile minoritatii indiene despre fiinte din alte tarâmuri nu sunt luate în serios, fiind etichetate ca folclor.
Wallace Black Elk, vindecatorul tribului Lakota, spunea: „Învatatii albi numesc asta OZN deoarece au pierdut contactul cu Întelepciunea, Cunoasterea, Puterea si Harul, au pierdut contactul cu poporul din stele”.
Samanul Bernardo Peixoto, din localitatea braziliana Para, povestea ca, în 1994, a întâlnit în jungla 3 fapturi umanoide cu pielea cenusie, cap triunghiular, ochi mari, mâini foarte lungi si costume învaluite de o „aura din lumina pura”. Acestea au afirmat ca au fost trimise de Marele Spirit ca mesageri, „deoarece noi n-am putea sta fata în fata cu acea imensa energie”. Batrânii satului i-au explicat lui Bernardo ca s-a întâlnit cu ikuyas, care poarta de grija oamenilor de câteva milenii. Ei nu se arata oricui, vin sub forma de omuleti, globuri luminoase sau animale si uneori se împreuneaza cu pamântence, care dau nastere unor copii hibrizi.

Toate aceste fiinte, numite zâne, spirite, demoni ori djini, par sa descrie perfect extraterestrii din ziua de azi sau zeii din trecut. Exista si alte legaturi dintre extraterestri si folclor, religie ori mitologie, lucru care reiese din relatarile celor care sustin ca au avut întâlniri de gradul 3 sau 4. De exemplu:

George Adamski povestea ca s-a întâlnit în 1952 cu o entitate numita Astar Seran, comandantul unei armate de 10 sau 20 de milioane de fiinte, ce dispune de o uriasa flota „a pacii universale” de nave extraterestre, provenite din „Federatia Libera a Planetelor”.
În 1951, George Van Tassel a stabilit prin chaneling un contact cu acelasi Astar, presupus comandant al unei statii spatiale, controlate de Consiliul Celor Sapte Lumini de pe planeta Shanchea.
Tot Astar este cel care, pe 26 noiembrie 1972, a întrerupt emisiunile TV în sudul Angliei, pentru a transmite pamântenilor un mesaj.
Astar are acelasi nume cu zeul luceafarului de dimineata în mitologia vest-semitica. La etiopienii precrestini, el era zeul cerului. Numele se pare ca a fost împrumutat pe filiera araba de la zeita mesopotamiana Istar.
Tot George Adamski afirma ca s-a întâlnit cu un alt extraterestru, ce se numea Fircon. Dupa cum observa Whitley Strieber în cartea Transformation, Fir Conn era numele unui rege care a domnit în Tara Galilor în secolul al VII-lea. Numele este compus din cuvintele galice „fir” („barbat”) si „kon” („cap”).
Într-o noapte de iulie în anul 1952, în zona desertului Mojave din California, mecanicul de întretinere Truman Bethurum a fost invitat într-o nava de opt sau zece omuleti înalti de 1,40-1,50 metri. Acolo a întâlnit-o pe sefa expeditiei, Aura Rhanes, o femeie superba. Conform lui Whitley Strieber, cel care a remarcat conexiuni între povestirile unor contactati si folclorul galic, „aerach reann” înseamna în limba galica aproximativ „trupul ceresc al aerului”.
Fermierul elvetian Eduard Meier sustine ca pe 28 ianuarie 1975 s-a întâlnit cu extraterestri din roiul stelar al Pleiadelor. Una dintre ei, o blonda de o frumusete tulburatoare, în ciuda vârstei de 400 de ani, se numea Semjase. Numele ei este asemanator cu cel al capeteniei îngerilor veghetori din Cartea lui Enoh, Samyaza sau Semjaza.

În noaptea de 13 decembrie 1973, ziaristul si pilotul de curse Claude Vorilhon (ce si-a schimbat ulterior numele în Rael, întemeind secta raelienilor) a fost invitat într-o nava de un omulet. Acolo a întâlnit fiinte dotate cu ratiune superioara, numite Elohim, care l-au invitat sa fie ambasadorul lor printre pamânteni. Elohim este numele dumnezeului biblic din cartea Facerii, precum si numele divinitatilor ugaritice.

Pe 2 august 1952, mecanicul de aviatie Orfeo Angelucci a auzit o voce apartinând „fratelui spatial” Neptun, care l-a anuntat ca Pamântul este amenintat de un dezastru, numit „Marele Accident”.
În ianuarie 1953, Angelucci a fost transportat spiritual pe o alta planeta, unde a întâlnit o frumoasa extraterestra, numita Lyra, si pe prietenul acesteia, Orion.

Neptun era zeul marilor la romani, numit Poseidon de catre greci. Orion poarta numele vânatorului din mitologia greaca, cel care a fost ucis din greseala de zeita Artemis si ridicat apoi pe bolta cereasca alaturi de credinciosul sau câine, Sirius. Orion a dat numele unei constelatii, probabil cea mai importanta din religiile antice.

Taximetristul londonez George King a fost anuntat mental într-o noapte de mai 1954 ca va deveni purtatorul de cuvânt al unui „Parlament Interplanetar”.
Mesajul era venit de la „fratia cosmica a stapânilor spatiului”. Unul dintre acesti „frati cosmici” era Stapânul Aetherius, un venusian batrân de trei mii de ani. Acesta poarta numele lui Aether, zeul spatiului sau al aerului superior la grecii antici.

Pe 2 octombrie 1984, la ora 23:45, Karen L. din Norvegia a vazut intrând în camera ei trei entitati cu înfatisare umana, înalte de peste 1,80 metri, îmbracate în salopete argintii mulate pe corp. Au urmat mai multe contacte prin dicteu automat si calatorii astrale. Una dintre entitatile pe care le-a întâlnit în aceste calatorii se numea Tzador. Acest nume seamana izbitor cu Tzadok (sau Zadok), primul Mare Preot din templul lui Solomon, conform mitologiei ebraice.

„Lab Nine”, grupul condus de Andrija Puharich si James J. Hurtak, tinea legatura în mod constant cu noua entitati, începând cu 1952, dupa cum relateaza Lynn Picknett si Clive Prince în Conspiratia Stargate.
Aceste entitati sustineau ca sunt „Cele Noua Principii si Cele Noua Forte” ale Universului, dar si Dumnezeu, Elohim ai evreilor, eonii gnosticilor si Marea Eneada de la Heliopolis.

Lui Puharich i-au spus ca sunt reîncarnarea zeului egiptean Horus. Acelasi lucru îl afirma în transa si Rose, sotia ocultistului Aleister Crowley.

În septembrie 1974, una dintre aceste entitati, ce s-a recomandat drept Tom, a afirmat ca este Atum, Harmarkus si Harenkur ai egiptenilor, ultimele doua fiind nume alternative ale lui Horus. O alta entitate s-a prezentat ca fiind Ra, zeul Soarelui la vechii egipteni.
Conform celor noua entitati ale grupului „Lab Nine”, Iisus este „ultimul dintre noi care a vizitat planeta Pamânt”.

În cartea The Secrets of the Saucers (1955), mecanicul de aviatie Orfeo Angelucci scria ca „fratii spatiali” i-au marturisit ca Iisus a fost unul dintre ei.
Frank Stranges afirma ca în cladirea Pentagonului s-a întâlnit cu un venusian numit Val Thorn, ce afirma ca este un fel de misionar interplanetar aflat în slujba „Domnului”, sugerând ca el ar fi chiar Iisus.
Taximetristul George King a fost anuntat mental în 1954 ca înalti conducatori spirituali ai omenirii, precum Krisna, Buddha sau Iisus, continua sa traiasca pe alte planete si ne viziteaza din când în când pentru a încerca sa asigure supravietuirea speciei umane.
În 1965, doi astronauti sovietici de pe o statie orbitala au vazut la aproximativ 1285 de mile de Pamânt o epava extraterestra, cu un diametru de circa 31 de metri si o lungime de aproximativ 186 metri. Fizicianul Serghei Georgevici spunea ca nava purta un semn ce aduce cu Quetzalcoatl, zeul comertului, artelor, mestesugurilor, cunoasterii si fertilitatii pentru azteci.

Pe 26 decembrie 1980, un OZN a aterizat în padurea Rendlesham din Suffolk County (Anglia), la 80 de mile nord-est de Londra.
Au fost trimisi acolo militari, printre care sergentul James Penniston si aviatorul John Burroughs. Au gasit o nava triunghiulara neagra, înalta de 6,5 picioare si lata de 9, ce avea lumini albastre si portocalii, cu o lumina galbena ce trecea printre ele. În jurul navei se gasea o ceata portocalie. Pe nava erau desenate diferite simboluri, asemanatoare hieroglifelor egiptene. Când a atins nava, Penniston a avut o viziune: o multime de 1 si 0, un fel de cod binar. A notat ceea ce a vazut si abia în octombrie 2010 a introdus acel cod într-un computer. A reiesit mesajul „explorarea umanitatii continua pentru evolutie planetara”, dar si coordonatele 53º 09’ 42.532” N / 13º 13’ 12.69” V, ce indica o insula misterioasa, scufundata, cunoscuta în legendele celtice ca Hy Brasil.
Numita „cealalta Atlantida”, se spune ca a fost casa unei civilizatii foarte avansate, ce folosea tehnologie acustica si vindecare vibrationala.

Toate aceste date ne indica faptul ca în spatele denumirilor de extraterestri, zei, îngeri, demoni, spirite, zâne etc. se gasesc aceleasi entitati.Mai mult, se pare ca nu se afla pe planeta noastra de câteva decenii, ci de cel putin câteva mii de ani. Daca este adevarata aceasta ipoteza, ar trebui sa le gasim „amprentele” nu doar în texte, ci si sa avem dovezi concrete ale prezentei lor.
Dovezi care exista din abundenta, fiind considerate drept „anomalii” de catre oamenii de stiinta conservatori. Aceste anomalii, în fata carora stiinta ridica neputincioasa din umeri, nu pot fi puse decât pe seama fiintelor superioare care ne-au vizitat planeta din cele mai vechi timpuri pâna astazi, ori macar pe tehnologia lor.

Iata câteva dintre urmele zeilor, desi metodele de datare sau acuratetea informatiilor ramân, totusi, discutabile:
Revista UFO Nachtrichten relata în numarul 263 din 1980 despre descoperirea, într-o mina din S.U.A., a unei arme vechi de 250 milioane de ani. Expertii carora li s-a dat spre cercetare ciudatul obiect nu au putut descoperi cum functioneaza. Concluzia lor este ca „sunt dovezi în sprijinul afirmatiei ca arma nu este de origine terestra”.
În 1934, la periferia oraselului London din statul Texas, Statele Unite, a fost gasit un ciocan vechi de 60-80 milioane de ani. Analiza spectroscopica indica un aliaj necunoscut înca în industria umana.
Paleontologul sovietic Aleksander Petrovici Kaznatev a dezgropat în Iacutia craniul unui bou moscat, vechi de 40.000 de ani, ce are între arcade o gaura de glonte de calibrul 9 mm. Craniul se afla în prezent la Muzeul de Paleontologie din Moscova.
O bucata de feldspat, scoasa la lumina în 1865 din mina Abbey de lânga orasul Treasure din statul Nevada, Statele Unite, avea în interior un surub de 5 centimetri lungime, vechi de câteva milioane de ani.
Pe 13 februarie 1961, lânga Olancha din California, Mike Mikesell, Wallace Lane si Virginia Maxey au gasit o bujie de automobil, veche de 500.000 de ani.

În 1969, în Urali a fost gasit într-un filon carbonifer vechi de milioane de ani un cilindru de fier, cu suprafete lise si regulate.
În Inyo-County din California, Statele Unite, într-o pestera cu peretii acoperiti de picturi, se poate distinge o rigla de calcul cu lama dubla.
O bucata de cuart descoperita în California contine un ac de fier perfect conservat în cristalul transparent care s-a format în jurul sau acum multe milioane de ani.
În 1973, lânga orasul Aiud din România s-a gasit un obiect de aluminiu, vechi de câteva sute de mii de ani, realizat prin evidente procedee industriale, alaturi de oasele unui mastodont.
Din câte stim, aluminiul a fost produs pentru prima oara în 1883 iar mastodontii au existat înainte de aparitia omului, pâna acum 800.000 de ani.
În 1851, în Statele Unite s-a descoperit un obiect în forma de clopot, dintr-un metal asemanator zincului sau unui aliaj de argint, vechi de câteva milioane de ani.
În 1867, în mina de carbune Hammondsville din statul american Ohio a fost dezvelit întâmplator un zid de ardezie, acoperit de hieroglife egiptene. Filonul de carbune în care se afla zidul avea 2 milioane de ani vechime.
La Tihuanaco în Bolivia s-a gasit o reprezentare a unui toxodon, animal disparut cu mult înainte de sosirea omului primitiv în zona.
În 1928, la iesirea din Marele Canion din Statele Unite s-a descoperit o vale laterala adânca, numita de indieni Hava supai („peretii pictati”). Falezele ce flancheaza valea sunt acoperite de petroglife vechi de peste 10.000 de ani. Printre oamenii aflati la vânatoare de mamuti si bizoni se afla tyrannosauri, stegosauri si iguanodoni. Stiinta a stabilit ca oamenii si dinozaurii nu au fost contemporani, uriasele reptile disparând cu 65 milioane de ani înaintea aparitia omului.

Pietrele descoperite de profesorul Cabrera in Ica din Peru înfatiseaza oameni alaturi de dinozauri, calarindu-i sau luptându-se cu ei.

Un mozaic elenistic vechi de cel putin 2.000 de ani, descoperit în secolul al XVII-lea în localitatea italiana Palestrina, prezinta înfatisari ale grecilor si etiopienilor aflati la vânatoare pe malul Nilului. În acest mozaic se poate vedea clar o reptila ce seamana foarte bine cu un dinozaur, vânata de oameni.
În pesterile din insulele indoneziene s-au descoperit desene ce înfatiseaza dinozauri.
În Egipt sunt foarte multe desene reprezentând apatosauri. Aceiasi dinozauri au fost desoperiti si pe un cilindru mesopotamian, datând din 3.300 î.Hr.
Au fost gasite câteva urme de picior omenesc alaturi de cele ale unor dinozauri, aflate în acelasi strat geologic, cu o vechime de 70-140 milioane de ani. Oamenii de stiinta din fosta Uniune Sovietica au facut publica descoperirea unor urme de om în acelasi strat cu urme de dinozaur. Si în Parcul National „Dinosaur Valley” din Texas au fost gasite numeroase astfel de urme.
În 1959, dintr-o mina din Italia s-a scos la iveala un schelet omenesc aflat în straturi geologice vechi de câteva milioane de ani.
Amprenta unei ghete-senila, asemanatoare celor ale cosmonautilor, a fost descoperita in desertul Gobi, imprimata într-o placa de nisip pietrificat de câteva milioane de ani.
O urma de cizma lasata în nisipul din Fisher Canyon din statul american Nevada acum 15 milioane de ani a fost scoasa dintr-un bloc de carbune.

În 1968, în Delta din Utah, Statele Unite, a fost descoperita o urma de gheata, încrustata pe o portiune de sol pietrificat, ce contine un trilobit în conturul sau. Trilobitii au aparut în Cambrian acum 555 milioane de ani si s-au stins în Permian, acum 220 milioane de ani. Vechimea urmei de pas ce a strivit trilobitul este estimata la 440 milioane de ani.
La Blue Lick Springs, în statul american Kentucky, s-a gasit un mastodont fosilizat la o adâncime de 3,6 metri. Un metru mai jos, sub el, s-a descoperit o terasa facuta din pietre cioplite si îmbinate între ele fara mortar. Ramura Mastodont a disparut la sfârsitul Pleistocenului, cu sute de mii de ani înainte de aparitia omului.
Pe platoul de la Marcahuasi, în Peru, sunt stânci sculptate în forma de lei, camile si struti, animale care traiesc în Africa. Pe lânga acestea mai exista stânci cu forme de fapturi preistorice, disparute cu milioane de ani în urma.
În 1801, Alexander von Humboldt a descoperit în America Centrala, în muntii Encaramada, în savana de lânga Cuycara si în selva dintre râurile Cassiquiare si Orinoco, stânci uriase, pe vârfurile carora, la înaltimi inaccesibile, sunt reprezentati tigri, crocodili, sori, stele si multe desene indescifrabile, dintre care unele par siluete umane. Acele stânci sunt numite de indieni „tepumereme” („pietre pictate”).

Lânga orasul mexican Acambaro s-au gasit numeroase statuete stravechi din lut, reprezentând cai, rinoceri, camile si dinozauri.

La Im Habeter si Hoggar s-au gasit desene vechi de 6.000 de ani, din Neolitic, cu scene de dans ritual, asemanator unui balet de curte regala. În desene se poate observa ca albii, mai putin numerosi, ocupa o pozitie privilegiata, în timp ce negrii se gasesc în situatii dependente de albi. De exemplu, pe o fresca, o femeie alba este personajul principal, în fata ei dansând barbati negri sau care poarta doar masti negre.
În celebra pictura murala numita Doamna Alba, veche de 3-5.000 de ani, descoperita la Brandberg, în Africa de Sud-Vest, într-o pestera de pe asa-numitul „Munte de Foc” din desertul Namib, o femeie alba, zvelta, mai înalta decât însotitorii ei, este îmbracata în pulover pe gât si cu mâneci, pantaloni strâmti, manusi, jartiere, ciorapi, pantofi, iar parul sau rosu este prins într-o plasa cu diamante. În spatele ei se afla un barbat alb ce poarta cizme si pe cap o casca cu viziera. Ceilalti oameni, majoritatea negri, sunt goi, având doar podoabe si arme specifice perioadei.

În desenele gravate de la Lussac-Poitou din Franta se pot observa oameni în haine moderne, adica sacouri, palarii, sorturi.

În desenele descoperite pe platoul sâncos de la Tamanrasset din Sahara de Nord sunt siluete umane îmbracate în costume incomode si groase, având casti rotunde prevazute cu câte doua vizoare foarte mari, perfect circulare.
În 1979 au fost descoperite în valea Cioulout din Mongolia desene rupestre vechi de 5.500 de ani, gravate în peretii unei galerii cu lungimea de 12 km. Ele reprezinta animale care planeaza deasupra Soarelui si a Lunii, oameni, serpi si figuri antropomorfe inexplicabile, greoaie, unele având câte trei degete la mâini si la picioare.

În 1969, pe o stânca din Fergana din Uzbekistan a fost gasit un desen neolitic ce reprezinta un om cu o casca sferica etansata, prevazuta cu antene. În spate are un dispozitiv ciudat, foarte asemanator cu aparatele de respirat folosite pentru evolutia libera în spatiul cosmic.
Cercetatorul rus G. Satki descoperise înca din 1961 doua desene asemanatoare. Primul, din apropierea satului Ohna din Kazahstan reprezinta un umanoid al carui cap e acoperit cu o casca de scafandru înconjurata de raze. Al doilea, situat în apropierea localitatii Navoy din Uzbekistan, vechi de peste 5.000 de ani, reprezinta oameni dotati cu aparate respiratorii.

O tava descoperita în El Salvador reda zborul unei fiinte umanoide pe deasupra palmierilor, într-un vehicul lung, de forma unui trabuc.
În 1956, în Alpii italici, un arheolog francez a gasit un desen neolitic ce reprezenta un om cu haine greoaie, cu dispozitiv cilindric de respirat în spate si casca rotunda cu vizor si antene.
În 1956, la Jebbaren, în podisul Tassili din Sahara algeriana, cercetatorul francez Henri Lhote a gasit sute de pereti acoperiti cu picturi si gravuri redând mii de animale si oameni. Printre ele se afla personaje cu vestimentatie neobisnuita pentru acea epoca. Ele tin în mâini verigi de care sunt fixate niste cutii dreptunghiulare. Doua dintre ele au antene parabolice fixate pe crestetul castilor sferice. Alte aproape 20 de personaje au casti rotunde. În centrul platoului, pe o stânca solitara, troneaza figura  Marelui Zeu Martian, înalt de 6 metri. Are un costum complet etansat, asemanator celui spatial, si o casca ce are câteva fante în dreptul nasului si gurii.

Statuetele Gangu din orasul Kamukai, atribuite culturii Djemon, veche de 7-8.000 de ani, înfatiseaza personaje în costume fara cusaturi, cu garnituri de etansare între casti si costume, cu vizoare rotunde, identice Marelui Zeu Martian din Tassili.

În pesterile din Norvegia si Suedia s-au gasit picturi neolitice reprezentând humanoizi cu capetele rotunde, mari si uniforme, fara trasaturi distincte, precum si obiecte aeriene cu aripi, care nu pot fi asemuite cu pasari.
Pe stâncile de la Val Camonica din Elvetia, arheologul Emmanuel Anati a gasit desenati oameni cu costume asemanatoare actualelor combinezoane de aviatie. Pe capete au casti rotunde, prevazute cu antene, iar în mâini tin obiecte triunghiulare.
În 1913 si între 1969 si 1970, în masivul Air, la Kori Taguei din Nigeria s-au gasit numeroase gravuri rupestre de acest gen. Un humanoid are acelasi ciudat combinezon cu pantaloni bufanti si cizme asemanatoare celor de aviator, o casca rotunda cu antene si alte elemente tehnice dispuse pe partea centrala a costumului.
Într-un basorelief vechi de 4.000 de ani din Guatemala, un om cu plete si barba este îngenuncheat în fata unei fiinte stranii, ce sta cu mâinile în solduri. Are un costum de scafandru: cizme înalte, pantaloni bufanti, bluza cu centura si cadran rotund în partea stânga a pieptului, manusi cu un singur deget, casca rotunda cu vizeta, de la care pleaca un furtun spre rezervorul din spate.

La Tihuanaco în Bolivia s-au descoperit statuete sau chipuri umane de piatra. Unele au capetele acoperite cu casti rotunde, cu o multime de accesorii neidentificabile (tepi, bile, triunghiuri, cercuri).
La Delamer în Australia au fost gasite gravuri rupestre vechi de 10-12.000 de ani, reprezentând personaje în costume de scafandru.
În Insula Pastelui, pe vârful vulcanului Rano Kao, la ruinele lui Orongo („satul oamenilor-pasari”) si pe Motunui („insula oamenilor-pasari”) sunt gravate în lava dura chipuri de oameni cu aripi si cap de pasare, cu ciocuri lungi, pline de dinti.
Cele peste 15.000 de statuete Dogu, datând dintre 14.000 – 300 î.Hr., descoperite în muntii provinciei japoneze Aomori, reprezinta umanoizi cu costume pline de detalii tehnice: casti rotunde, echipate cu antene, lanterna, vizoare cu monturi speciale si filtre de lumina, difuzoare si filtre respiratorii. Japonezii spun ca acesti Dogu au venit din cer si i-au învatat pe oameni diferite lucruri, cum ar fi ceremonia ceaiului, folosirea wasabiului, arhitectura, limbajul, alfabetul si, în general, tot ce tine de cultura lor.
Între 1970 si 1979, în Kazahstan au fost descoperite multe obiecte metalice antice. Printre ele se afla o mica statuie din bronz, ce reprezinta un humanoid cu combinezon greoi, ce formeaza corp comun cu casca de pe cap, prevazut cu cizme si manusi.

În desertul San Pietro din Chile au fost gasite pe niste dealuri gravuri lungi de zeci de metri, reprezentând fiinte umanoide cu aripi, figuri geometrice si inscriptii sapate în piatra, având litere de peste 2 metri lungime, asemanatoare alfabetului runic.

În Peru, în valea dintre orasele Nazca si Palpa, a carei suprafata masoara 120 kilometri patrati, se afla gigantice desene si linii, asemanatoare unor piste de avion.
În provincia Arequipa, în deserturile Majes si Sihuas (la 1.000 kilometri sud-est de Lima) se gasesc desene asemanatoare celor de la Nazca, vechi de peste 3.000 de ani. Printre ele se afla un sarpe lung de 72 de metri si lat de 2 metri. În apropiere exista doua cetati cu ziduri groase de 5-6 metri, vechi de 6 milenii. Un alt mister din Peru este asa numita Banda de Gropi, localizata în Valea Pisco. Acolo sunt mii de gropi, adânci cam de doi metri, cu o distanta de un metru între ele. Banda poate fi observata doar din avion.
În sudul Angliei, în valea dintre orasele Oxford si Swindom, se afla celebrul„Cal alb de la Abingdon”. Desenul, având 110 metri lungime, a fost realizat prin decuparea unui strat adânc de gazon de sub care a aparut suprafata orbitor de alba a cretei, ce formeaza de fapt solul.

„Calul” este stilizat cu un surprinzator rafinament artistic, fiind realizat într-o maniera ce poate fi calificata drept moderna. Datorita faptului ca în apropiere s-au descoperit resturile unor asezari celte din epoca fierului, în care au fost gasite monede având imprimate imagini asemanatoare, s-a presupus ca uriasul desen a fost realizat de triburile de calareti celti care au trait în acele locuri cu peste 2.000 de ani în urma.
Sub aspect tehnic însa realizarea lui ramâne inexplicabila, indiferent de perioada ei istorica, deoarece desenul poate fi vazut destul de bine numai de pe vârfurile unor coline situate la distante variind între 800 si 3.000 de metri, astfel ca, daca celtii ar fi condus trasarea lui din acele locuri, ar fi avut nevoie de telemetre, teodolite, ingineri topografi si în special de un mijloc de comunicare la distanta pentru a transmite coordonatele respective executantilor. Desenul se vede cel mai bine din avion, de la o înaltime de 800-1.000 m, si este atât de clar conturat încât în cel de-Al-II-lea Razboi Mondial a fost nevoie sa fie camuflat, pentru a nu servi drept reper pilotilor germani.
În comitatul Somerset din Anglia, o mlastina a fost secata, astfel încât contururile canalelor si portiunilor secate sa reproduca o parte din harta cerului. Lânga Cambridge, pe colinele Gog si Magog se zaresc câteva figuri stranii, iar la Cerne Abbas se remarca o gigantica silueta humanoida.
La Mochica din Peru s-au gasit masti funerare, statuete, figurine si basoreliefuri apartinând civilizatiei incase moche, de prin 1.500 î.Hr., ce prezinta o stranie multitudine de tipuri rasiale si somatice: arabi, evrei, negri, mongoli, japonezi, greci si scandinavi care, teoretic, au ajuns în Peru abia dupa conquistadorii lui Pizarro. Unele statuete sunt sculptate în piatra iar altele, în special mastile funerare, sunt realizate din jad verde de provenienta necunoscuta.

Mari cariere de piatra dura s-au gasit în fostul Sumer, la Gar Kobeh (din 40.000 î.Hr.) si la Baradostian (30.000 î.Hr.), în Norvegia, Germania si Franta (de prin 15.000-10.000 î.Hr.), în America de Sud, în Egipt, în Polinezia si în China (din 30.000-10.000 î.Hr.).

La Ezeon-Geber s-a descoperit un adevarat furnal metalurgic, dotat cu un vast sistem de cosuri, canale de aerisire si cazane complexe cu deschizaturi simetrice, din care se obtinea cupru. Aceasta topitorie are peste 6 milenii. În sudul Africii s-au gasit mine de aur vechi de 150.000 de ani, iar în Peru, vechi de 50 de milenii. În afara de aur, în Peru oamenii sapau dupa cuart, hematita si ocru rosu. Cel mai vechi harpon, cel mai vechi topor-târnacop de miner si cel mai vechi vârf de lance cu doua caneluri (de tip baioneta) din lume au fost descoperite pe teritoriul României de astazi, având aproximativ 20.000 de ani.
La Sanidar, pe fostul teritoriu sumerian, a fost descoperit scheletul unui copil, vechi de aproape 45.000 de ani, ce prezenta indicii clare de iradiere cu izotopi de plumb si cobalt.
În 1972, în regiunea Moanda din Gabon s-au gasit trei pungi alungite de minereu de uraniu saracit. Acolo au fost depuse 500 de tone de uraniu 235, care a fost folosit în reactoare atomice moderne aflate în alt loc. Acestea functionasera timp de 100 de milenii, acum aproximativ 1,7 miliarde de ani.

Cetatea Cnossos din Creta dispunea de instalatii sanitare cu 1.600 de ani înaintea erei noastre.
Orasele Pompei si Roma din Italia erau alimentate cu apa prin conducte de plumb.
De pe fundul lacului Nemi de lânga Roma a fost scoasa o valva veche de peste 1.900 de ani, denumita „valva Caligula”, cu suprafete netede si perfect executate.
Cetatile mayasilor, incasilor si aztecilor aveau impresionante lucrari de canalizare, rezervoare uriase si conducte de piatra.
Pe o epava a unei galere scufundate în anul 78 î.Hr. lânga insula greaca Antikythera, s-a gasit un aparat care prezinta ciclurile solare si selenare în corelatie cu miscarile Pamântului, precum si pozitia tuturor planetelor sistemului nostru solar. Adica îi ajuta pe navigatori sa calculeze punctul unde se aflau si directia de urmat în timpul noptii. Acest dispozitiv poate fi considerat un computer primitiv.
La Tihuanaco din Bolivia, pe peretele de la iesirea de nord a vaii este reprodusa cu exactitate harta fluviului Amazon cu toti afluentii sai.
În 1929 s-a descoperit harta amiralului turc Piri Reis, ce a trait în secolul al XVI-lea. Pe harta era reprezentata Antarctica fara gheata, asa cum era acum câteva milioane de ani. La fel ca si harta amiralului Reis, cea a lui Orontius Finnaeus prezinta Antarctica în detaliu, cu sute de ani înainte sa fie descoperita.
La sfârsitul secolului al XIX-lea, arheologul britanic Sir Flinders Petrie a gasit în Egipt un burghiu de granit cu caneluri facute cu precizie. Granitul nu ar fi putut fi taiat decât cu un diamant, iar în Egipt nu s-au descoperit astfel de pietre pretioase.
În primul secol al erei noastre, matematicianul si inginerul grec Hero a construit un motor bazat pe aburi, numit aeolipile.
Când în anul 214 î.Hr. au fost atacati de o flota romana, grecii din orasul sicilian Syracuse s-au aparat cu o arma creata de Arhimede, formata din oglinzi uriase. Folosind lumina soarelui, grecii au creat o raza care a ars flota romana.
În ianuarie 1981 s-au gasit într-o grota de lânga orasul mexican Guzman desene gravate în piatra, vechi de peste 28.000 de ani, ce reprezinta figuri geometrice.

Numeroase documente medievale, scrise de cronicari europeni (ca englezul Roger Bacon si francezul Geoffroy de Villehardouin) sau orientali (ca bizantinii Laonikos Chalchochodylas, Ioannes Kinnamos si Georgios Akropolites sau arabii Abul Feda si Abul Faragius) descriau „lampi fara moarte”, pe care niste fiinte venite din cer le daruisera unor cetati, eroi sau întelepti din Europa, Asia si Africa.
Aceste surse de lumina erau facute dintr-un material necunoscut si aveau forma de sfera. Se aprindeau singure, nu foloseau combustibil, nu produceau fum sau miros si dadeau o lumina si o caldura intensa. Daca erau atinse în timp ce functionau, sferele declansau explozii atât de puternice, încât puteau distruge cetati sau orase întregi.

În arhivele secrete ale Cavalerilor Templieri (printre altele în Botezul focului, statutul secret întocmit de magistratul Roncelinus si pastrat partial într-un pergament din 1240, aflat astazi la Vatican), în campaniile lor din Orientul Mijlociu si bazinul mediteranean, templierii au întâlnit orase care posedau sfere metalice foarte mari, furnizoare de caldura si lumina.
În insula Cipru, câteva fortarete si palate din Famagusta si Nicosia au fost distruse prin explozia unor astfel de sfere, dupa cum consemnau în secolul al XIV-lea cronicile Ordinului, cancelarul Ciprului, Philippe de Mezieres si învatatul Guillaume de Machaut.
Când au cucerit o cetate de pe coasta siriana în secolul al XII-lea, templierii au descoperit „un glob ce lumina fara încetare”. Marele Maestru a poruncit ca obiectul sa fie aruncat în mare, caci era, fara îndoiala, „o lucratura diavoleasca”. Dupa ce globul a fost aruncat, o furtuna a pornit din senin si toti pestii din zona au murit.
Învatatii din perioada renascentista, ca englezul William Gilbert sau germanii Konrad Peutinger si Johannes Jager, amintesc si ei despre lampile ce ardeau zi si noapte, gasite în cripte si cavouri subpamântene din Anglia si Germania.Din pacate, acele lampi au fost distruse fie de autoritatile religioase, fie în timpul razboaielor.

În Matto Grosso din Paraguay, conquistadorii au gasit un stâlp înalt de 8 metri, în vârful caruia se afla „o luna mare” ce lumina toata cetatea si alunga întunericul pe distante de sute de metri.
În incendiul ce a urmat jefuirii orasului, obiectul a disparut, nemaifiind gasit printre ruine, dupa cum consemna cronicarul Barco Centenerra.
Soldatii lui Orellana, trimis de Pizarro în cautarea legendarului Eldorado, au gasit pe malurile Amazonului, printre numeroasele populatii indiene, un trib de femei albe, razboinice. Indienii le-au spus ca acele femei veneau din orase bogate în aur, puternic fortificate si luminate de „sori mai mici” care rasareau noaptea pe bastioane.

Tinând cont ca si pe o fresca din templul zeitei Hathor din Dendera sunt înfatisati doi oameni care poarta becuri uriase, iar în Bagdad din Irak au fost descoperite 12 baterii, putem sa afirmam ca stramosii nostri cunosteau electricitatea.

În insula Pastelui din Pacific sunt peste 800 de statui uriase, numite moai. Statui asemanatoare se gasesc în Tihuanaco din Bolivia, oras vechi de aproximativ 17.000 de ani.

În Monte Albain din Mexic, vârful unui munte a fost complet taiat si nivelat. Acolo se afla un oras megalitic extrem de vechi.
În 1994, Robert Bauval a demonstrat ca piramidele de la Giza sunt dispuse într-o ordine precisa în dreptul celor 3 stele ale constelatiei Centura Orion. Iar daca piramidele de la Giza sunt construite din blocuri de piatra de câte 2-3 tone fiecare, templele din apropiere sunt facute din blocuri de câte 200-300 de tone fiecare.

În Puma Punku din Bolivia sunt blocuri mari de granit foarte bine finisate, îmbinate ca într-un puzzle.

Inginerul specialist Christopher Dunn a gasit la Abu Rawash un bloc de granit cu o taietura adânca. El spune ca singura metoda de a face o astfel de taietura este folosirea unui fierastrau cu diametrul de 11 metri. Lânga piramidele de la Giza se afla santuri pentru aceste fierastraie uriase.
La cetatea Blidaru din România s-a descoperit beton dacic care, pentru oamenii de stiinta, este un fel de „supa metalica” alcatuita din titan, nichel, argint, cupru, vanadiu, siliciu, aluminiu si natriu, iar liantul nu este calciul, ci un compus al siliciului.
Tot în România, la Sarmizegetusa, exista roci radioactive dar si sulfura de fier, vanadium, nichel si siliciu. Pe multe pietre ale constructiilor dacice nu se dezvolta microvegetatia, iar muschiul creste foarte greu. În schimb, pietrele care au fost scoase din zona au prins muschi si au fost deteriorate de intemperii. Cercetatorii presupun ca, sub pietre, dacii au instalat lupe de argila care aduna razele infrarosii si ultraviolete, împiedicând dezvoltarea bacteriilor.

Pe coasta de nord-vest a Frantei, la sud de Marea Britanie, se afla Carnac, unul dintre cele mai importante situri preistorice. Pe o portiune de doua mile se afla peste trei mii de pietre megalitice, ce cântaresc între 50 si 100 de tone, ajungând chiar si pâna la 350 de tone, care formeaza figuri geometrice. Se pare ca au fost ridicate între anii 4.500-2.500 î.Hr. Oamenii care viziteaza locul spun ca simt energii puternice. O legenda spune ca gigantii au construit Carnacul.
În 1994, în Turcia, un pastor a descoperit ruinele orasului Gobekli Tepe. Testele indica o vechime de peste 12.000 de ani, cu sapte milenii mai veche decât cladirile din Mesopotamia. Aici sunt pietre uriase în forma de cerc, coloane masive de 19 picioare, animale sculptate (mistreti, tatu si gâste) care nu traiesc în zona. În 13 ani de cercetari nu s-a gasit nici macar o singura unealta pentru taiat sau sculptat pietrele.
Oamenii din Epoca de Piatra au realizat o retea de tuneluri subterane care traversa întreaga Europa, din Scotia pâna în Turcia, potrivit arheologului german Heinrich Kusch.
Acesta sustine într-o carte ca a gasit dovezi ale acestor subterane în sute de asezari neolitice de pe întregul continent.
„Numai în Bavaria, Germania, am gasit 700 de metri din aceste tuneluri subterane, iar în Styria, Austria, am descoperit 350 de metri. În Europa au existat mii de tuneluri, de la nord, din Scotia, pâna la Marea Mediterana”, spune arheologul.

Cele mai multe dintre tuneluri nu au un diametru mai mare de 70 de centimetri, cât sa încapa o singura persoana. Subteranele sunt intercalate cu colturi, spatii mai largi sau camere de depozitare. „Nu toate tunelurile sunt legate între ele, însa, luate împreuna, formeaza o masiva retea subterana”, sustine Heinrich Kusch.
La 800 de kilometri de sudul orasului Cairo, în desertul nubian din Egipt, la Nabta Playa, se afla unul dintre cele mai vechi observatoare astronomice din lume. Situl a fost descoperit în 1974 de catre arheologul Fred Wendorf. Cercetarile indica faptul ca observatorul astronomic are 7 milenii, fiind cu o mie de ani mai vechi decât cel de la Stonehenge.
În sudul Armeniei, în provincia Syunik, la aproximativ 225 kilometri sud-est de capitala Erevan, se afla orasul Sisian. Alaturi de el se gaseste un vast platou cu multe pietre ce cântaresc mai mult de 50 de tone si se întind pe o jumatate de kilometru. Aici se afla Carahunge, Stonehenge-ul armenian, ce are aproximativ 7.500 de ani. Asezarea celor 203 pietre de bazalt corespunde constelatiei Cygnus sau Lebada. Tot aici se gasesc si petroglife vechi de 10 milenii, ce reprezinta fiinte ciudate.

Stonehenge, piramidele din Egipt si cele din America, alaturi de alte constructii megalitice, au fost construite în functie de alinierea planetelor.
În nord-vestul statului New Mexico se afla o mare concentrare de ruine antice, zona cunoscuta astazi ca Chaco Canyon. Construite între anii 900 si 1150, cele 15 complexe sunt alcatuite din structuri cu 4 etaje si sute de camere. S-a descoperit ca locuitorii lor posedau cunostinte avansate de astronomie.
La Fajada Butte, aflat la intrarea în canion, 3 bucati gigantice de roca sunt pozitionate lânga 2 petroglife în spirala, gravate în spatele stâncii. În timpul solstitiilor si echinoctiilor, acele roci capteaza lumina Soarelui în asa fel încât pumnale de lumina stralucesc în diferite zone ale petroglifelor.

În cartea The Orion Zone din 2006, arheo-astronomul Gary David a lansat ipoteza ca pozitia geografica a ruinelor Hopi din sud-vestul Americii oglindeste cu precizie structura unor constelatii. Centura Orion este îndreptata catre cea mai stralucitoare stea, Sirius.
Structurile Hopi sunt îndreptate spre Chaco Canyon. Centura Orion se oglindeste în complexele mayase de-a lungul Strazii Mortilor din Mexico City (ce indica cea mai mare piramida din lume, Cholula) si în piramidele de la Giza (ce indica orasul Heliopolis).

Steaua Sirius B, care a fost descoperita în 1960, se învârte în jurul lui Sirius A în 50,09 ani.
Dogonii din Mali o cunosc de aproape doua milenii si stiu ca rotatia ei este de 50 de ani. Ei mai spun ca Sirius B este mic si greu. Abia în anii 1960-1970 telescoapele americane au furnizat dovezi care atesta ca Sirius B este unul dintre cele mai grele corpuri ceresti cunoscute. Un centimetru cub din materia sa ar cântari 50 de tone.
Sumerienii cunosteau înca de acum 4 milenii existenta stelei Sirius A, pe care o numeau Ninurta. Pentru egiptenii antici, aceasta stea o reprezenta pe zeita Isis.

Siturile arheologice din toata lumea nu sunt localizate la întâmplare, ci sunt conectate prin Grila Lumii, un tipar geometric de energie ce traverseaza globul.
În provincia iraniana Behystan a fost gasit un basorelief în care este redat regele Darius salutându-l pe Ahura Mazda (zeul suprem al persilor). Acesta zboara pe deasupra celorlalti într-o lada cu aripi, de sub care tâsnesc raze, iar în mâna stânga tine o inconfundabila mansa de pilot.
De fapt, în toata Mesopotamia au fost gasite tablite si gravuri pe care erau reprezentate stele înconjurate de raze, în jurul carora graviteaza planete de marimi variabile. Plus reprezentari ale unor diverse personaje ce purtau pe cap stele sau fiinte care zboara în globuri înaripate.
La Kun-Ming, în provincia chinezeasca Yunan, de pe fundul unui lac din apropierea orasului s-au ridicat la suprafata, în urma unui cutremur, câteva piramide de piatra pe care erau sapate ciudate masini cilindrice-fusiforme, orientate în zbor spre cer.
În Rusia s-a descoperit un basorelief reprezentând un obiect asemanator unei nave spatiale, formata din 10 sfere lipite între ele, asezate pe un cadru dreptunghiular sustinut de 2 stâlpi masivi, deasupra carora sunt plasate alte câteva sfere mai mici, dispuse simetric.

La începutul secolului trecut, cautând de-a lungul râului Magdalena, hotii de morminte au descoperit un cimitir vechi de peste 1.500 de ani, apartinând civilizatiei precolumbiene Tolima. Printre obiectele funerare gasite, o duzina reprezinta avioane. În 1997, expertii germani în aviatica Algund Eenboom si Peter Belting au construit o copie a unui avion, numit de arheologi „insecta de aur”, echipând-o cu tren de aterizare si motor. „Insecta” a zburat fara probleme.
În 1891, într-un mormânt din anul 200 î.Hr. de la Saqqarah din Egipt, arheologii francezi au gasit un avion mic din lemn de sicomor. Mormântul îi apartinea lui Pa-di-imen, care a trait în secolul al III-lea î.Hr. Desi egiptologii considera ca este vorba doar despre o pasare, nu toata lumea a acceptat aceasta varianta. În 2006, expertul în aeronautica si aerodinamica, Simon Sanderson, a construit un model la scara al aceluiasi avion, de 5 ori mai mare. Spre surprinderea multora, avionul a zburat, astfel demonstrându-se ca „pasarea” din Saqqarah este reprezentarea unui planor.
Tot în Egipt, pe peretii unui templu din Abydos se pot vedea reprezentarile unui elicopter, al unui avion si al unui submarin.

Multe picturi din Evul Mediu înfstiseaza obiecte zburatoare neidentificate, în special aflate în strânsa legatura cu religia. Una îi înfatiseaza pe Iisus si Dumnezeu lânga un obiect ciudat, ce seamana izbitor cu satelitul Sputnik.

Pe o pictura din anul 1350 din Kosovo apar OZN-uri conduse de oameni ce asista la crucificarea lui Iisus.
Pictura Buna Vestire a lui Crivelli din 1486 arata un OZN ce lanseaza o raza spre capul fecioarei Maria.
Numarul 1 al revistei Supermagazin afirma ca, în 1991, o echipa de arheologi englezi si israelieni a descoperit în Ierusalim un manuscris vechi de doua milenii, ce contine 30.000 de cuvinte. Acest manuscris, care a fost restaurat dupa 2 ani, mentioneaza „trasuri de foc” care au coborât din cer în Nazaret, în ziua rastignirii lui Iisus.

Stiinta ramâne în continuare incapabila sa ne ofere raspunsuri referitoare la aceste „anomalii”, ignorând faptul ca fiintele considerate extraterestre, aflate astazi pe Terra, sunt aici din cele mai vechi timpuri.
Urmele lor se gasesc peste tot, în fata ochilor nostri, indicând o alta istorie a umanitatii, diferita de cea predata în scoli.
Stramosii nostri au consemnat parti din ea pe cale orala, le-au reprezentat grafic în picturi, sculpturi sau desene rupestre, dar si în scris, în carti, papirusuri, tablite de lut, pe peretii templelor sau pe stele din piatra.
Pentru a ne cunoaste adevarata istorie, ar trebui sa învatam sa ascultam ceea ce înaintasii nostri încearca sa ne transmita de zeci de mii de ani.
Sa încetam sa consideram fabulatii ceea ce difera de ceea ce stim si sa încercam sa gasim substratul acestor asa-numite basme.
Iar pentru a afla istoria ascunsa a lumii, trebuie sa aflam cine sunt zeii, ce sunt, de unde provin si care este adevaratul motiv al prezentei lor pe planeta noastra.http://www.mixdecultura.ro

Trimiteti mai departe articolul:

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.